Stiri

Companiile externalizează salarizarea și folosesc AI pentru angajare

22 apr. 2026 3 min

Companiile externalizează salarizarea și folosesc AI pentru angajare

Reading Time: 3 minute

Mai mult de jumătate (54%) dintre angajatorii din România intenționează să externalizeze atât software-ul, cât și serviciile de salarizare, către un furnizor extern în următorii trei ani. În Europa, aproape 6 din 10 (57%) doresc să facă acest lucru. În prezent, 41% dintre companiile romanesti fac deja acest lucru, iar media europeană este de 50%, în creștere față de 45% în 2024, confirmând tendința de creștere a externalizării salarizării.

Aproape 4 din 10 angajatori (37%) din România utilizează deja servicii de externalizare a salarizarii, în Europa media fiind de 44%, în creștere față de anul 2024, când datele arătau 35%, pentru software extern cu suport parțial din partea experților externi. 4% dintre companiile din țară si 6% la nivel european apelează complet la externalizarea salarizării în prezent, iar 1 din 20 se așteaptă să facă acest lucru în următorii 3 ani, față de 1 din 10 din Europa.

Aceste concluzii provin dintr-o cercetare realizată de SD Worx, furnizor european de top de soluții HR și salarizare, bazată pe un sondaj în rândul a 5.936 de manageri HR și 16.500 de angajați din șaisprezece țări europene.

În prezent, una din cinci organizații din România (20%) gestionează încă integral intern calculul și administrarea salarizării. Media europeană este apropiată, fiind de 19%. În următorii trei ani, această pondere este estimată să scadă la 16% în țara noastră și la 14% pe continent.

Aproape 2 din 10 (17%) dintre angajatorii români utilizeaza în prezent software de salarizare intern cu personal extern, față de 1 din 10 (10%) la nivel european. Puțin peste 1 din 5 organizații (21%) utilizează o soluție SaaS, unde echipele interne folosesc software specializat de salarizare oferit de furnizori externi. Media europeană este de 22%.

Serviciile de externalizare a salarizarii reprezintă cea mai mare pondere: în prezent, 37% dintre organizațiile din țară utilizează software extern combinat cu suport parțial din partea experților externi, în Europa media fiind de 44%, în creștere de la 35%, în 2024. Această abordare este deosebit de populară în Belgia, Italia și Olanda, unde cifrele ajung la 57%.

Privind în viitor, aproape jumătate (49%) dintre angajatorii din România se așteaptă să adopte acest model în următorii trei ani, similar cu media europeană: 47%. Externalizarea completă câștigă, de asemenea, teren: 4% din țară și 6% din Europa o utilizează în prezent, iar procentul este estimat să ajungă la 5%, respectiv 10% până în 2029. Belgia, Finlanda, Franța și Olanda înregistrează cele mai mari creșteri estimate, fiecare cu 16%.

Un angajator din cinci vede self-service-ul ca prioritate în salarizare în 2026

Deși companiile externalizează tot mai mult salarizarea, acestea continuă să investească în echipele interne de payroll. Pentru 26% dintre profesioniștii HR români și 22% dintre cei europeni, formarea și dezvoltarea competențelor echipelor interne de salarizare reprezintă principala prioritate în 2026. Aceasta este urmată de extinderea soluțiilor de tip self-service, care permit angajaților să acceseze mai ușor fluturașii de salariu sau să solicite concedii inregistrand 21% în Europa, procent similar si in România.

În România, în schimb, formarea si dezvoltarea competentelor echipelor interne de payroll este urmată de inițiative pentru bunăstarea financiară a angajaților, 24% menționand acest lucru.
În România, la fel ca la nivel european, unul din cinci angajatori (22%, respectiv 21%) intenționează să se concentreze mai mult pe practici sustenabile în salarizare, precum procese complet digitalizate și sisteme mai eficiente energetic.

Integrarea sistemelor se află, de asemenea, pe lista priorităților pentru 2026, fiind menționată de 15% dintre organizațiile din România, comparativ cu 20% la nivel european. Aceasta vizează conectarea salarizării cu aplicațiile de HR, financiar, pontaj și beneficii. În același timp, un accent tot mai puternic este pus pe confidențialitate și securitate cibernetică, indicate de 19% dintre respondenții din România și 20% la nivel european.

Împreună, aceste direcții completează topul principalelor priorități în salarizare pentru anul 2026.

Un procent similar de organizații – 20% la nivel european și 19% în România intenționează, de asemenea, să isi consolideze eforturile de conformitate și să răspundă mai rapid la noile reglementări fiscale și de muncă, reflectând complexitatea tot mai mare a cadrului legislativ.
În România, prioritățile în zona de payroll pentru 2026 sunt si formarea și dezvoltarea competențelor echipelor interne (26,4%), inițiativele de bunăstare financiară a angajaților (23,8%), îmbunătățirea analizelor de date pentru decizii de business (23,3%) și inițiativele de transparență salarială (22,6%).

22% dintre organizațiile din România intenționează să investească mai mult în AI în procesele de salarizare, peste media europeană de 18%.

În prezent, profesioniștii HR din România folosesc AI în principal pentru recrutare (36%), training si dezvoltarea competențelor (30%), respectarea cerințelor de conformitate (28%), pontaj (28%) si managementul performanței (27%).

Articole pe aceeași temă: