Confidențialitatea, un activ pe care puterea vrea să-l interzică oamenilor simpli

În România zilei de azi, dacă zici acțiuni la purtător, practic spui “corupție”. Asta și pentru că s-a întâmplat ca unele persoane suspectate de așa ceva să fie bănuite că se află în spatele unor companii de top al căror control este exercitat prin intermediul acestui tip de titluri de valoare.

de Ionuț Bălan

Dorința de anonimat este asociată automat cu intențiile și cu faptele necurate. E aproape ca atunci când îți declari nemulțumirea față de faptul că serviciile secrete de informații interceptează necontrolat comunicațiile cetățenilor și le încalcă astfel dreptul la viață privată, iar răspunsul pe care îl primești este: “Și care e problema, dacă respecți legea și n-ai nimic de ascuns?”.

Evident că mentalitatea pe care tocmai am descris-o nu se rezumă la România. Trendul este mondial, fiind mai accentuat în Europa. De altfel, a patra Directivă a UE privind combaterea spălării banilor interzice cu totul acțiunile la purtător, iar statul român se află în pericol de a-i fi impusă procedura de infringement de către Comisia Europeană și chiar de a fi sancționat financiar destul de drastic pentru că nu a transpus încă Directiva în legislația națională. Recent, Senatul a făcut un prim pas în acest sens.

Însă este bine de știu că, cu aceeași ocazie cu care au interzis acțiunile la purtător, senatorii s-au exceptat pe ei înșiși și alte categorii de demnitari și înalți funcționari publici și din companii de stat, așa-numitele “persoane expuse politic”, de la exigențele legale privind monitorizarea tranzacțiilor lor comerciale și financiare de către bănci, contabili, notari și agenți imobiliari. Oamenii simpli au rămas sub supraveghere, aproape sub o prezumție de vinovăție, în vreme ce elitele s-au scos. De sub monitorizare. Singure. Cu alte cuvinte, confidențialitatea e o valoare de lux, rezervată exclusiv privilegiaților.

Revenind însă la acțiunile la purtător, istoria ne arată că aceste instrumente au reprezentat una dintre bazele apariției și dezvoltării capitalismului. Prima întreprindere care a emis acțiuni la purtător au fost faimoasele Companii ale Indiilor de Est, cea britanică și cea olandeză, în secolul XVIII.

De altfel, motivul primordial care a dus la apariția conceptului de acțiuni la purtător nu a fost dorința de anonimat. În acea epocă pre-digitală și în care și tiparul era încă în stadiu de pionierat, ținerea în siguranță și în condiții de încredere a unor registre de acționari deținători de titluri de valoare nominale la firme era un lucru extrem de dificil. Nici serviciile poștale nu puteau fi considerate suficient de sigure.

De aceea, s-a găsit soluția acțiunilor la purtător, care asigurau păstrarea și transferul facil al acestora. Lichiditatea mare și ușurința transferurilor a făcut chiar ca, o anumită perioadă, acțiunile la purtător ale celor mai importante companii să fie considerate ca fiind aproape echivalente de numerar. Emisiunea și transferurile ușoare facilitau atragerea de capital pentru înființarea de noi afaceri și celeritatea tranzacțiilor corporative, evitând blocajele birocratice și procedurale.

Evident, trebuie să recunoaștem că acest tip de acțiuni a permis și abuzuri. Cel mai adesea menționate sunt tranzacțiile frauduloase, soldate cu înșelăciuni, evaziunea fiscală și spălarea de bani. De aceea, statele și reglementatorii au pornit o adevărată ofensivă împotriva lor, similară cu cea împotriva secretului bancar, în ideea că cel mai mare dușman este anonimatul, iar cei care se ascund nu pot avea decât motive dubioase să o facă.

Numai că asta înseamnă să pui căruța înaintea boilor și să confunzi efectul cu cauza. Instituțiile de supraveghere argumentează că anonimatul deținătorilor de acțiuni la purtător împiedică tragerea lor la răspundere în eventualitatea comiterii de infracțiuni. Dar se uită că orice firmă are nu doar acționari, ci și administratori și alți reprezentanți legali care, în mod firesc, nu pot rămâne anonimi.

Pe de altă parte, persoanele și structurile cu averi mari, precum și cele hotărâte să facă din încălcarea legii un mod de viață, vor găsi de fiecare dată mijloace inovative pentru a-și proteja operațiunile. Iar cei care vor rămâne să sufere vor fi oamenii cinstiți, pradă atât birocrației, cât și suspiciunilor.