Marketing Stiri

Copilul consumator în era obezității

19 mai 2017 2 min

Copilul consumator în era obezității

Reading Time: 2 minute

Food Revolution Day, cel mai mare eveniment public de gătit sănătos, pentru copii și părinți, va avea loc pe 20 mai, începând cu ora 10:30, în București, la Conacul Golescu Grant. Evenimentul face parte din programul Food Revolution, implementat de către Jamie Oliver, în anul 2010. Acesta încurajează gătitul în familie, evitarea risipei alimentare și educarea copiilor în ceea ce privește alimentația sănătoasă.

Obezitatea infantilă a dobândit caracter epidemic la nivel global, devenind principala problemă de sănătate publică ale secolului în care trăim. Cu toate că Organizația Mondială a Sănătății și alte foruri internaționale de sănătate militează pentru protejarea copiilor de camplaniile agresive de marketing și publicitate la alimentele și băuturile care au un conținut ridicat de sare, zahăr și grăsimi, 90% dintre reclamele de la TV sunt pentru astfel de produse. Chiar în timpul programelor destinate copiilor, jumătate dintre reclamele difuzate sunt spoturi despre alimente, iar 75% dintre acestea promovează alimente nesănătoase, precum: dulciuri, snaks-uri sau produse de fast food.

Copiii, consumatorii cei mai ușor de influențat

Marketingul pentru copii include o gamă largă de tactici pe care companiile le folosesc, pentru a-și promova produsele. Printre acestea se numără: ambalajele atractive, expunerea alimentelor „junk” în locuri strategice din supermarketuri, plasarea produselor în filme, desene animate sau emisiuni TV populare în rândul celor mici, încorporarea produselor în jocurile online sau realizarea de promoții distractive și interactive.

Potrivit unui studiu al companiei D&D Research, numărul de televizoare pe care copilul le are în locuință și timpul petrecut în fața ecranelor, indiferent că ne referim la TV sau la alte gadget-uri, este direct proporțional cu consumul de junk food și cu șansele ca respectivul copil să devină supra ponderal sau obez.  

„Un copil în vârstă de până la 8 ani nu are nicio șansă în fața publicității. Dezvoltarea sa cognitivă nu îi permite să perceapă intenția de vânzare din staptele unei reclame”, atrage atenția Olivia Petre, reprezentant D&D Research.

Efectele scenariilor nerealiste

Mai mult decât atât, psihologul Adela Moldovan subliniază lipsa de onestitate care caracterizează multe dintre materialele publicitare. Mâncarea nesănătoasă este consumată sau prezentată de vedete ori persoane cu o siluetă perfectă, care radiază de fericire atunci când o consumă. Copilul va avea, însă, un semntiment de dezamăgire atunci când, consumând același produs, va lua în greutate și se va simți lipsit de energie, privându-se de nutrienți importanți și consumând, în exces, substanțe nesănătoase

Influențați de publicitatea a căror țintă o reprezintă, copiii devin factori de influență importanți sau chiar factori de decizie în comportamentul de cumpărători al părinților lor.

La nivel internațional, există diverse programe și campanii  care pun accentul pe educarea societăți în materie de alimentație sănătoasă. Chiar și unele branduri au luat atitudine. Spre exemplu, Disney a interzis reclamele la mâncare de tip „junk” în timpul programelor sale dedicate copiilor.

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: