Interviuri

Corina Ancuța, Julius Meinl Group: Responsabilitate și viziune pe  termen lung

10 mart. 2026 2 min

Corina Ancuța, Julius Meinl Group: Responsabilitate și viziune pe  termen lung

Reading Time: 2 minute

Într-o afacere de familie cu o istorie de peste 160 de ani, rolul liderului financiar depășește gestionarea cifrelor și devine un exercițiu de echilibru între performanță, tradiție, valori și inovație. Corina Ancuța, Chief Financial Officer la Julius Meinl, ne-a vorbit despre cum se definesc creșterea sustenabilă și leadershipul financiar într-un context global, marcat de schimbări și incertitudini.

Ce înseamnă leadership-ul financiar într-o companie de familie, cu o istorie de peste 160 de ani, precum Julius Meinl?

Leadership-ul financiar, într-o companie de familie, cu o istorie de peste 160 de ani, presupune responsabilitate și viziune pe termen lung. Implică alinierea și echilibrarea performanței financiare cu valorile companiei și luarea deciziilor care să susțină stabilitatea și continuitatea businessului peste generații.

Cum definiți creșterea sustenabilă din perspectiva unui CFO?

Din perspectiva rolului meu, o creștere sustenabilă înseamnă o dezvoltare sănătoasă, construită pe baze solide, și nu accelerată artificial. Am în vedere ca investițiile să aibă un fundament solid, să avem un control al riscurilor și reziliența de a adapta strategia financiară la schimbările din piață, fără a compromite stabilitatea pe termen lung.

Cum se iau deciziile de investiții într-un grup internațional care îmbină tradiția cu nevoia  constantă de inovație?

Deciziile de investiții se bazează pe o evaluare a impactului pe termen lung, nu doar pe rezultate imediate. Inovația este susținută atunci când contribuie la consolidarea businessului, a brandului și a capacității organizației de a rămâne relevantă într-un context, într-o evoluție continuă.

Cât de importantă este încrederea, în oameni, procese și date, în rolul de lider financiar?

Încrederea este atribut esențial în leadership-ul financiar. Procesele și datele corecte sunt fundamentale, însă la fel de importantă este încederea în oameni și în capacitatea echipelor de a lua decizii responsabile, aliniate cu obiectivele companiei.

Cum contribuie echipele locale la performanța financiară și la reziliența unui brand global?

Echipele locale joacă un rol cheie prin expertiză, cunoașterea piețelor și capacitatea de a adapta strategiile globale la realitățile locale. Acest mix între funcțiunile și strategiile globale și locale susține, în fapt, performanța și reziliența.

Care este principiul de leadership care vă ghidează cel mai mult în prezent?

Aș spune că principiile care mă ghidează sunt claritatea în decizie și asumarea responsabilității. Consider că un lider financiar trebuie să ofere direcție, stabilitate și încredere, mai ales în contexte marcate de incertitudine și schimbare. 

#BizAustria2026 este un proiect editorial internațional marca Biz
Powered by Maresi Romania
Leading Partner: BCR
Partners: Julius Meinl, FREYWILLE, EXIMTUR

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 403 (15 februarie – 15 martie 2026). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.

Articole pe aceeași temă: