Stiri Lifestyle

Crama Liliac lansează Very Vienna, primul vin internațional din portofoliu

3 mart. 2022 4 min

Crama Liliac lansează Very Vienna, primul vin internațional din portofoliu

Reading Time: 4 minute

Crama Liliac a prezentat vinul Very Vienna, o ediție specială de Sauvignon Blanc pur austriac, disponibilă în doar 2004 de sticle.

După ce în luna noiembrie a anului trecut Crama Liliac anunța lansarea Unexpected 2.0, o ediție specială și limitată de vin dulce, produsă din 7 soiuri de struguri și cu o muncă titanică, iată că noutățile nu se opresc aici și începutul de an marchează și o premieră, lansarea primului vin internațional din portofoliul cramei.

Vinul este printre băuturile preferate de români, peste 63% dintre ei preferând vinul alb sec. Evoluția este foarte dinamică, iar obiceiul de consum se transformă de la un an la altul. Dacă până în 2019 vinul era achiziționat în mai mare măsură pentru cadouri, în prezent, peste 60% dintre români cumpără vin pentru consum propriu, fac alegeri din ce în ce mai documentate și caută vinuri de calitate pentru asocieri cu diverse tipuri de mâncare sau pentru relaxare.

În ultimii 3 ani, vânzările de Liliac Sauvignon Blanc au atins peste 40.000 sticle anual și preconizăm o creștere de 20% în următorii 2 ani. Rafinatul soi Sauvignon Blanc este și vedeta noului vin care scoate în evidență excepționalul din micuța cramă Liliac vieneză.

„Efervescența ne caracterizează. Deși se spune că timpul trece altfel în domeniul nostru, mult mai încet, dinamica este un pilon esențial pentru noi. Avem foarte multe idei pe care vrem să le aducem la viață și ne-am propus să pionierăm piața de vinuri din România cu proiecte reper. Credem în conceptul esențelor tari care se țin în recipiente mici, de aici și avalanșa de ediții limitate de vinuri, care nu se va opri aici. Evoluția peste așteptări cu care am încheiat anul trecut ne-a dat un avânt fantastic, astfel că începe o perioadă plină pentru noi, care iată debutează cu un vis vechi adus la realitate din pură pasiune pentru vinurile excepționale. Și cum Viena nu e Transilvania, ne-am dorit să avem puțin din magia podgoriilor Transilvănene și acolo. Vom descoperi prin Very Vienna o altă valență a vinului Liliac, a menționat Miron Radic, CEO Crama Liliac.

Very Vienna vine să completeze perfect gama de vinuri a cramei Liliac, cu un vin tânăr, făcut din struguri recoltați din mica vie vieneză, întinsă pe 0.4 ha, “sora mai mică” a deja cunoscutei podgorii din Batoș, Transilvania, patria vinului Liliac. Very Vienna, primul vin cu influențe internaționale, este un vin ce oferă note subtile de grapefruit, nectar și plante erbacee, gata să te transpună, în doar câteva momente, în atmosfera boemă a Vienei.

Ca și în cazul Unexpected 2.0, noul vin este produs în ediție limitată, disponibil în magazine specializate și pe site-ul cramei – www.liliac.com.

Anul 2021 a reprezentant pentru Crama Liliac cel mai bun an de până acum, cu rezultate care au întrecut toate așteptările și estimările. Crama Liliac a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 8.5 milioane de lei și peste 390.000 sticle de vin vândute, dintre care cel mai vândut a fost Liliac Rosé în cuantum de 60.000 sticle.

Povestea Very Vienna

Undeva în minunatul oraș Viena, în urmă cu mai bine de 12 ani, se contura un vis care astăzi este cunoscut și apreciat la nivel internațional, Crama Liliac. Pornită din dragoste pentru natură, vița de vie și vinul bun, pasiunea care îl învăluise cu mult înainte pe dl Alfred Michael Beck și-a găsit împlinirea nu în Viena, ci în inima Transilvaniei. Au fost de ajuns o primă vizită, câțiva pași pe pământul magic transilvănean și o dorință enormă de a-l  pune în valore.

Și iată cum, cu răbdare, prețuire pentru vie și o echipă pasionată am creat o cramă modernă, în Transilvania încărcată de istorie și povești, unde metodele tradiționale îmbinate cu tehnologia dau viață unor vinuri reper, care aduc bucurie și inspiră.

Dar Transilvania este departe de Viena, iar dorința domnului Beck de a se bucura de natură a rămas la fel de puternică. Astfel, povestea Liliac a căpătat o continuare firească – o podgorie și în inima Vienei, ce se întinde pe o suprafață de 0.4ha. Aici a luat naștere cel mai nou vin din portofoliul cramei, Very Vienna.

Povestea Unexpected 2.0

Unexpected 2.0, o emblemă din portofoliul cramei Liliac, este un vin ce poartă tot semnătura oenologului cramei, Laurent Dubreuil. Și nu este o greșeală, ci este rezultatul neașteptat a multă muncă și foarte multe încercări până s-a ajuns la un vin unic, demn de numele Unexpected.

Unexpected 2.0 este creat dintr-o multitudine de loturi mici de vinuri albe produse în ultimii trei ani, precum Sauvignon Blanc, Chardonnay, Fetească Regală, Muscat Ottonel, Traminer, Pinot Gris și Fetească Albă, vinificat în cisternă de inox și maturat în butoaie de stejar transilvănean, pe meleagurile transilvănene.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: