Cristian Hordilă, HOPA Film „Cum ar fi să convingem o bancă să privească filmul ca pe o investiție, cu un plan de business”

Cristian Hordilă, HOPA Film „Cum ar fi să convingem o bancă să privească filmul ca pe o investiție, cu un plan de business”

Reading Time: 6 minute

Pe 6 noiembrie, „Vacanță All Inclusive”, noul film produs de HOPA Film și distribuit de Vertical Entertainment, intră în cinematografele din România. O comedie polițistă care combină acțiunea, suspansul și umorul, pelicula îi are în rolurile principale pe Smiley și Pavel Bartoș și pornește de la un fapt real pe care cineaștii l-au transformat într-o poveste despre haos, aventură și situații care scapă rapid de sub control.

Pentru Cristian Hordilă, managerul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF)„ Vacanță All Inclusive” marchează o nouă etapă profesională. După aproape două decenii petrecute în industria cinematografică, de la voluntariatul la TIFF până la coordonarea festivalului și implicarea în numeroase proiecte de film, Cristian Hordilă se implică și mai mult în zona producției independente. Alături de Pavel Bartoș și Smiley, a pus bazele HOPA Film, iar „Vacanță All Inclusive” este unul dintre proiectele casei de producție.

Cristian Hordilă ne explică ce înseamnă să construiești un film românesc de public într-un context în care bugetele și resursele rămân o provocare și vorbește despre finanțarea producției, și despre ambiția de a face filme care, înainte de orice, îi aduc pe oameni înapoi în sala de cinema.

Cum ați găsit echilibrul dintre suspans, acțiune și umor?

Echilibrul a venit foarte organic firesc. Povestea pornește de la un caz real, pe care l-am dus într-o zonă comică, dar credibilă. Am dezvoltat-o împreună cu Sorana Borhina și Octav Chelaru, construind personajele pentru Smiley și Pavel Bartoș. Apoi Radu Bărbulescu și Sergiu Floroaia au consolidat partea de acțiune și suspans, iar Sergiu, Pavel și Smiley au păstrat zona de comedie. Suspansul și acțiunea poveștii s-au potrivit foarte bine cu umorul lor.

Cât de importantă este componenta de „film de vacanță”?

Nu am gândit filmul ca pe un „film de vacanță”. Vacanța este contextul în care începe povestea. Mihai și Lorenzo pleacă în vacanță, lucrurile o iau complet razna, iar încercarea lor de a se întoarce la vacanța pe care ar fi trebuit să o aibă devine parte din miză. Pentru noi a fost mai important să facem un film de public, cu comedie, acțiune și suspans.

Care a fost cea mai mare provocare a producției?

Au fost trei: sincronizarea programelor lui Pavel Bartoș și Smiley, dar și ale unei distribuții foarte ocupate; finanțarea, pentru care am pornit cu resurse proprii, sponsori și parteneri și am ajuns inclusiv la un credit punte cu Banca Transilvania; și finalul din Portul Giurgiu, pe care trebuia să-l filmăm în doar două zile, cu cascadori, elicopter, macarale și foarte multe elemente care trebuiau să funcționeze împreună.

Cum a fost să filmați pe litoral și la Vadu?

Filmarea pe litoral a fost foarte așteptată de toată echipa. Era final de sezon, litoralul se golise și am prins câteva zile foarte bune. Partea amuzantă este că n-am avut nicio zi liberă în care să ne bucurăm de plajă. Singurii care au apucat au fost Diana Cavallioti și Bogdan Farcaș, care a reușit să mai prindă câteva momente la soare.

Cât de dificil este să combini acțiunea cu comedia?

Nu e dificil, e provocator. Filmul de acțiune e greu de făcut în România în primul rând din cauza bugetelor. Orice secvență înseamnă timp, repetiții, cascadori, efecte și multă coordonare. Radu Bărbulescu și Tudor Mircea (DOP) au lucrat mult pe zona de acțiune, iar Pavel Bartoș și Smiley au avut libertatea sa pastreze comedia vie și naturală.

Au existat situații amuzante sau neașteptate pe platou care au ajuns, eventual, în film?

O parte dintre momentele comice s-au născut direct pe set, la repetiții sau după prima dublă iar Smiley și Pavel și-au pus amprenta pe personaje.

Cel mai bun exemplu este replica lui Smiley, „Ce faci, ce faci?”. Nu era în scenariu, a apărut de la el, a rămas în film si a ajuns chiar unul dintre tagline-urile filmului.

Care este scena care v-a dat cele mai multe bătăi de cap la filmare?

Din punct de vedere al producției, finalul din Portul Giurgiu: două zile cu cascadori, efecte speciale, macarale, elicopter, împușcături și foarte mulți oameni care trebuiau să se sincronizeze perfect.

Dar ne-a dat bătăi de cap și o scenă aparent simplă, cu Smiley și Pavel într-o cameră de hotel: spațiu mic, foarte cald, filmam noaptea, mult dialog și multe duble. La un moment dat, Pavel a deschis ușa cu piciorul de atâtea ori încât a spart-o, iar scenografia a trebuit să o refacă. Uneori nu elicopterul îți dă cele mai mari bătăi de cap, ci o cameră de hotel și o ușă.

Care este cea mai mare surpriză pe care o rezervă filmul „Vacanță All Inclusive” spectatorilor?

Cred că surpriza e filmul în sine: un buddy cop comedy românesc cu multă acțiune, production value foarte bun și o distribuție pe masura. Apare Darko Perić, pe care foarte multă lume îl știe din „La Casa de Papel”, într-un rol în care îl auzi inclusiv vorbind românește. Cred că e ceva ce nu prea am mai văzut făcut așa în cinema-ul românesc.

Ce v-ați dori să discute oamenii între ei după ce ies din sala de cinema?

Mi-aș dori să iasă pur și simplu bucuroși că au văzut un film tare. Să rada, să se simta bine și, pentru 90 de minute, să nu se gandeasca la altceva. Nu este un film care te trimite acasă cu teme de analiză sau introspecție. Își propune să te distreze și, ideal, să-i scrii unui prieten: „Du-te să-l vezi”.

Iar pentru noi ar mai fi ceva: să plece cu dorința de a mai vedea filme de genul ăsta și să se întoarcă la cinema când o să-i invităm la următoarea noastră poveste.

Dacă ar fi să descrieți filmul „Vacanță All Inclusive” într-un singur cuvânt, care ar fi acela?

Haos. Îmi place teoria haosului a lui Lorenz și ideea că un sistem care din exterior pare complet imprevizibil are, de fapt, reguli și tipare. M-am jucat de multe ori cu ideea asta și în viața mea: Din exterior poate să pară că lucrurile sunt scăpate de sub control, dar în capul meu există aproape întotdeauna o logică. Deci: haos. Un haos cât se poate de controlat.

Care a fost cel mai dificil moment de coordonare ca producător și cum l-ați depășit?

Unul dintre cele mai dificile momente a fost finanțarea. Ajunseserăm în punctul în care trebuia să planificăm concret filmarea și nu mai puteam amâna deciziile. Atunci mi-a venit ideea: cum ar fi să convingem o bancă să privească filmul ca pe o investiție, cu un plan de business și un mecanism clar de recuperare a banilor?

Părea aproape imposibil, dar am parcurs procesul împreună cu Banca Transilvania. Când am primit răspunsul favorabil, m-am bucurat poate mai mult pentru validarea ideii de business de către oameni din domeniul financiar-bancar decât pentru rezolvarea bugetului în sine.

Un alt moment important a fost chiar la început, când noi trei trebuia să trecem de la idei și planuri la ceva concret. Pavel ne-a adunat, iar eu mi-am asumat partea de organizare și am spus: dacă vrem să facem filmul ăsta, trebuie să ne așezăm la aceeași masă, să facem o firmă și să începem efectiv. 

Ce ați învățat din această experiență și veți aplica în următoarele proiecte?

Am învățat, în primul rând, că fiecare proiect are timpul lui. Mi-aș fi dorit poate să fac filmul mai devreme, dar acum îmi dau seama că nu ar fi fost momentul potrivit.

Am mai învățat că trebuie să ai curaj și că nu totul trebuie trecut perfect de pe ciornă pe curat înainte să începi.

Câteodată e nevoie de puțină nebunie, puțină inconștiență și, mai ales, încredere. Și am învățat cât de bine e să lucrezi cu oameni care cred în tine și în care, la rândul tău, ai încredere. Să poți să mergi pe mâna lor și ei pe mâna ta. Așa se construiesc echipe care pot duce până la capăt proiecte complexe și curajoase.

Doriți să adăugați ceva în încheiere?

Mergeți să vedeți filmul nostru în cinema. Și mergeți să vedeți film românesc.

Producătorii, regizorii și creatorii din România au foarte multe povești de spus. Se încearcă lucruri noi, iar filmele devin din ce în ce mai bune. Dar pentru ca industria să crească e nevoie și de public: de oameni care vin la cinema, cumpără un bilet și recomandă mai departe filmele care le plac. Cu cât publicul vine mai mult spre filmul românesc, cu atât putem face filme mai bune și mai ambițioase.