Cum mănâncă românii? Pe fugă!

Aproape 60% dintre români acordă mesei de prânz mai puțin de 30 de minute, față de doar 23% dintre francezi, arată un studiu realizat de Edenred, principalul emitent de tichete de masă la nivel mondial și în România. Mai mult, 24% dintre români iau masa de prânz la un restaurant clasic mai puțin de o dată pe lună, procentul fiind de 20% în cazul cantinelor și unităților de tip autoservire. Deși s-a constatat o îmbunătățire în ultimii ani, situația în România diferă încă major față de țări precum Belgia, Spania sau Suedia, unde această proporție este de peste 80%.

„O viață echilibrată are ca element important pauza de prânz, care trebuie încurajată în special pentru populația salariată, acei aproximativ 5 milioane de români care sunt angrenați pe piața muncii și care, prin activitatea lor, țin economia în mișcare și duc România înainte”, a declarat deputatul Aurelia Cristea, inițiatoarea legii antifumat, la o dezbatere organizată de Edenred România cu ocazia Zilei Mondiale a Alimentației.

Aurelia Cristea a arătat că dorește să inițieze un proiect de lege prin care pauza de masă să fie obligatorie în instituțiile publice și a arătat că este nevoie ca valoarea tichetului de masă să crească la circa 13 lei.

Diana Păun, consilier prezidențial pe probleme de sănătate, a atras atenția asupra importanței educației și a stilului de viață sănătos.

Ce, unde și în cât timp mâncăm

Dr. Alin Popescu, medic primar medicină sportivă, a precizat că pauza de masă nu este un subterfugiu pentru a te ascunde de muncă, ci un moment ca angajații să își încarce bateriile. “Trei lucruri sunt foarte importante: nevoia de a avea o pauză pentru a nu hăpăi, să nu mâncăm pe tastatură și să fie mîncarea adecvată (…) Nu contează doar ce mâncăm, contează și unde mâncăm și în cât timp mâncăm”, a spus Alin Popescu.

„Putem spune că asistăm la o perioadă de tranziție în evoluția mentalităților angajaților din România cu privire la importanța obiceiurilor alimentare sănătoase. Impactul pe care l-a avut campania noastră de educare Hai la 1 la masă!, în mai puțin de un an, ne arată că românii sunt deschiși la informații noi și foarte dornici să adopte obiceiurile sănătoase, începând cu servirea mesei de prânz la ore fixe, în afara biroului”, a spus Dana Sîntejudean, Deputy CEO în cadrul Edenred România.

„Încurajăm angajații să aloce mesei de prânz importanța cuvenită și să utilizeze tichetele de masă corespunzător. Acestea sunt concepute tocmai pentru a-i ajuta să beneficieze de o masă de prânz în timpul programului de lucru, cu efecte pozitive asupra sănătății lor”, a arătat Dana Sîntejudean.

Dezbaterea face parte dintr-o serie de activități organizate sub umbrela campaniei Hai la 1 la masă!, lansată anul trecut, care are ca principal obiectiv încurajarea angajaților să adopte o alimentație corectă și sănătoasă și să utilizeze corespunzător tichetele de masă. Campania se concentrează cu precădere pe promovarea unuia dintre cele mai importante obiceiuri alimentare: servirea mesei de prânz la ore fixe și în afara spațiului de lucru.