Analize Brand Focus Business

Cum pot românii să participe la următorul val de investiții în energie și sisteme de stocare a energiei

10 iul. 2026 8 min
Adaugă Revista Biz ca sursă preferată în Google

Cum pot românii să participe la următorul val de investiții în energie și sisteme de stocare a energiei

Reading Time: 8 minute

Energia devine una dintre cele mai atractive clase de active din Europa

de Petru Luhan, CEO EMAS Group & EMAS Energy

Timp de zeci de ani, energia a fost percepută ca un domeniu tehnic, rezervat companiilor de utilități, marilor operatori și investitorilor instituționali, astazi este la indemana oricui.

În întreaga Europă, energia devine una dintre cele mai atractive clase de active pentru antreprenori, investitori, family offices și companii care caută expunere la infrastructură, stabilitate și randamente pe termen lung.

Tranziția energetică, creșterea consumului de electricitate, digitalizarea economiei și nevoia de securitate energetică generează oportunități fără precedent în sector.

România reunește astăzi mai multe avantaje competitive care o poziționează printre cele mai atractive piețe de energie din Europa Centrală și de Est. Țara beneficiază de un potențial ridicat pentru dezvoltarea proiectelor fotovoltaice și eoliene, de una dintre cele mai consistente alocări europene prin Fondul pentru Modernizare, precum și de un interes tot mai mare din partea investitorilor instituționali și a marilor dezvoltatori internaționali.

În ultimii ani, piața locală a atras investiții de miliarde de euro în proiecte de energie regenerabilă și infrastructură de stocare. Companii precum OMV Petrom, PPC, Hidroelectrica, Rezolv Energy și alți investitori internaționali și-au extins portofoliile în România, confirmând faptul că piața locală este privită ca una dintre cele mai dinamice destinații pentru investițiile în energie din regiune.

În același timp, accelerarea investițiilor în producția de energie regenerabilă generează o nevoie tot mai mare de capacități de stocare. Fără sisteme Battery Energy Storage (BESS), integrarea noilor capacități de producție și stabilitatea Sistemului Energetic Național vor deveni tot mai dificile. Din acest motiv, investițiile în stocare nu mai reprezintă doar o oportunitate de business, ci o necesitate strategică pentru dezvoltarea pieței energetice din România și din întreaga Europă

EMAS Energy dezvoltă astăzi unul dintre cele mai extinse portofolii de proiecte de energie regenerabilă și stocare din România, cu o capacitate totală care depășește 2,8 GW și zeci de proiecte Battery Energy Storage Systems aflate în diferite stadii de dezvoltare. 

Printre proiectele reprezentative se numără Saligny (Constanța), Corbu (Olt), , Cuza Vodă (Constanța), etc.  unde integrarea dintre producția de energie și stocare creează infrastructura necesară pentru următoarea generație de active energetice

De ce vorbim astăzi despre Battery Energy Storage Systems (BESS)?

Una dintre cele mai importante evoluții din industria energetică este dezvoltarea accelerată a sistemelor de stocare a energiei prin baterii (Battery Energy Storage Systems – BESS).

Pe scurt, aceste sisteme permit stocarea energiei produse în perioadele cu excedent și utilizarea ei atunci când consumul crește sau producția scade.

Fără stocare, energia regenerabilă nu își poate atinge întregul potențial.

BESS contribuie direct la:

  • stabilitatea rețelei electrice;
  • echilibrarea producției și consumului;
  • integrarea energiei regenerabile;
  • reducerea volatilității din sistem;
  • creșterea rezilienței energetice.

La nivel global, investițiile în stocarea energiei se măsoară deja în miliarde de euro, iar sectorul este considerat una dintre cele mai dinamice componente ale infrastructurii energetice moderne.

5 cifre care explică de ce Battery Storage este următorul mare pariu investițional prin exemplul EMAS ENERGY:

  • 2,84 GW capacitate totală EMAS
  • 44 proiecte BESS
  • 166 proiecte fotovoltaice
  • 400 MWh cel mai mare proiect standalone din portofoliul actual
  • 4.2 GW pipeline BESS estimat la nivelul României prin contracte de racordare și proiecte anunțate în piață

Ce tipuri de proiecte dezvoltă EMAS Energy?

EMAS Energy dezvoltă și structurează proiecte complexe de infrastructură energetică.

Portofoliul companiei include:

  • parcuri fotovoltaice de mare si mica  capacitate;
  • sisteme integrate de stocare a energiei (de la 2 – 400 MW);
  • proiecte BESS standalone;
  • infrastructură dedicată rezilienței energetice.

Obiectivul nostru nu este doar dezvoltarea unor active energetice, ci construirea unor platforme integrate care să răspundă cerințelor viitorului sistem energetic european.

În acest context, stocarea energiei nu mai reprezintă un avantaj competitiv, ci devine o componentă esențială a fiecărui proiect relevant.

Cum poate un antreprenor sau investitor să participe la această piață?

Una dintre cele mai frecvente percepții este că investițiile în energie sunt accesibile doar marilor fonduri de investiții sau companiilor multinaționale.

În realitate, piața oferă astăzi multiple modalități prin care antreprenorii, investitorii privați, proprietarii de terenuri și companiile pot deveni parte din această transformare.

Printre cele mai întâlnite modele de participare se numără:

  • Investiții directe în dezvoltarea proiectelor energetice, prin achiziția serviciilor de proiectare, dezvoltare și EPC (Engineering, Procurement & Construction);
  • Parteneriate strategice cu dezvoltatori și investitori români sau internaționali pentru dezvoltarea în comun a proiectelor de energie regenerabilă și Battery Energy Storage Systems;
  • Accesarea fondurilor europene, disponibile prin programe dedicate tranziției energetice și dezvoltării infrastructurii de producție și stocare a energiei;
  • Atragerea capitalului prin fonduri de investiții, family offices sau alte vehicule investiționale specializate în infrastructură și energie;
  • Finanțarea prin credite bancare și non-bancare, adaptate proiectelor de energie regenerabilă și infrastructură energetică;
  • Valorificarea terenurilor aflate în proprietate, prin închirierea acestora pentru dezvoltarea unor proiecte fotovoltaice sau de stocare a energiei, în multe cazuri veniturile obținute fiind de câteva ori mai mari decât cele generate prin exploatarea agricolă sau subvențiile APIA;
  • Structuri de co-investiție, prin care mai mulți investitori participă la dezvoltarea și finanțarea unui proiect energetic;
  • Achiziția de proiecte „ready-to-build” sau aflate în diferite stadii de dezvoltare, reducând astfel timpul necesar pentru intrarea în piață.
  • Dezvoltare de proiecte mici, medii si mari de la 0 (zero) – Greenfield Developments

Indiferent de modelul ales, succesul unei investiții depinde de calitatea proiectului, de structura financiară și juridică, de soluția tehnică propusă și de experiența echipei care dezvoltă și implementează proiectul.

În acest context, rolul unui dezvoltator experimentat nu este doar acela de a construi un proiect, ci de a structura o investiție bancabilă, sustenabilă și atractivă pentru finanțatori și investitori.

Important este ca oportunitățile analizate să aibă fundamente tehnice, financiare și juridice solide.

Cum se calculează rentabilitatea unei investiții în energie?

Investitorii profesioniști urmăresc o serie de indicatori esențiali:

  • IRR (Internal Rate of Return);
  • ROI (Return on Investment);
  • stabilitatea fluxurilor de numerar;
  • perioada de recuperare a investiției;
  • calitatea infrastructurii;
  • cadrul legislativ și reglementările aplicabile.

În cazul proiectelor care includ stocare, apar surse suplimentare de venit și o flexibilitate operațională superioară, ceea ce poate îmbunătăți semnificativ performanța investiției.

STUDIU DE CAZ

Cum poate arăta o investiție într-un proiect Battery Energy Storage în România

Pentru a înțelege mai bine potențialul acestui sector, putem analiza un exemplu concret din portofoliul EMAS Energy.

Un proiect Battery Energy Storage System (BESS) cu o capacitate de 100 MWh, dezvoltat în zona CT, presupune o investiție totală estimată la aproximativ 18,7 milioane EUR. Proiectul este conectat la infrastructura energetică existentă și este conceput pentru a participa atât în piața de echilibrare, cât și în mecanismele de arbitraj energetic.

Indicatori financiari estimați

  • Capacitate de stocare: 100 MWh
  • Investiție totală (CAPEX): 18,7 milioane EUR
  • Perioadă de recuperare: aproximativ 3  ani
  • IRR proiect: 16%
  • Equity IRR : 33%
  • Durata de viata estimată a proiectului: 15 ani+

Cum generează venituri un astfel de proiect?

Spre deosebire de un parc fotovoltaic sau eolian, un sistem Battery Energy Storage (BESS) nu produce energie, ci generează venituri prin gestionarea inteligentă a acesteia și prin furnizarea de servicii esențiale pentru funcționarea sistemului energetic.

Modelul de business este relativ simplu: energia este achiziționată în perioadele în care prețurile sunt foarte scăzute, de regulă în jurul prânzului, când producția fotovoltaică este la maximum, sau în timpul nopții, când consumul este redus. În anumite intervale, piața poate înregistra chiar prețuri negative, ceea ce înseamnă că producătorii plătesc pentru preluarea energiei excedentare.

Energia stocată este ulterior livrată în rețea în intervalele cu consum ridicat și prețuri semnificativ mai mari, în special în intervalele 05:00–10:00 și 18:30–23:00, când cererea de energie crește considerabil generand venituri de aproximativ 220 EUR/MWh/ciclu (care se inmulteste cu numrul de MWh instalati in stocare si reda venitul / zi).

Pe lângă arbitrajul energetic, un sistem BESS generează venituri și prin participarea la mecanismele care asigură stabilitatea Sistemului Energetic Național.

Principalele surse de venit includ:

  • Arbitraj energetic – cumpărarea energiei la prețuri reduse și valorificarea acesteia în intervalele cu prețuri ridicate;
  • Servicii de echilibrare pentru Operatorul de Transport și Sistem, contribuind la menținerea stabilității rețelei electrice;
  • Participarea pe Piața pentru Ziua Următoare (PZU/DAM) și pe Piața Intrazilnică (IDM), prin optimizarea tranzacțiilor în funcție de evoluția prețurilor;
  • Servicii tehnologice de sistem și alte servicii auxiliare, care contribuie la flexibilitatea și siguranța funcționării rețelei electrice.

Pe măsură ce ponderea energiei regenerabile crește în mixul energetic, valoarea flexibilității oferite de sistemele de stocare crește la rândul ei, transformând Battery Energy Storage Systems într-una dintre cele mai atractive categorii de infrastructură pentru investitori si una dintre cele mai profitabile surse de venit de pe mapamod astazi.

Ce înseamnă acest lucru pentru un investitor?

În scenariul financiar analizat de EMAS Energy, proiectul generează în primul an venituri de peste 13 milioane EUR, cu un profit operațional estimat la peste 12 milioane EUR, ceea ce permite recuperarea investiției într-un orizont de timp mai mic de 3 ani.

După recuperarea investiției, proiectul continuă să genereze fluxuri de numerar consistente, transformând infrastructura energetică într-un activ strategic cu potențial de randament pe termen lung.

„În urmă cu 20 de ani, investitorii urmăreau terenuri. În urmă cu 10 ani urmăreau clădiri de birouri. Astăzi, una dintre cele mai interesante oportunități de infrastructură o reprezintă energia și stocarea energiei. Battery Energy Storage Systems nu mai este o tehnologie a viitorului, ci o clasă de active care începe să atragă capital instituțional, fonduri de investiții și antreprenori care înțeleg unde se mută valoarea în economie.ne spune dl.Petru LUHAN, CEO EMAS 

Ce caută astăzi fondurile de investiții și family offices?

În ultimii ani, criteriile de selecție ale investitorilor s-au schimbat.

Fondurile și family offices caută:

  • active susținute de infrastructură reală;
  • randamente predictibile pe termen lung;
  • proiecte scalabile;
  • parteneri de dezvoltare experimentați;
  • oportunități aliniate cu tranziția energetică.

Din această perspectivă, Battery Energy Storage Systems devin un sector strategic, deoarece rezolvă una dintre cele mai importante provocări ale viitorului: stabilitatea și flexibilitatea sistemului energetic.

Investitorii nu mai urmăresc doar producția de energie. Ei urmăresc reziliența energetică.

 EMAS Energy are deja birouri in ROMANIA si  un birou în DUBAI si este activā în ecosistemul GCC, având deja colaborari cu Arabia Sauditā, Germania, Elvetia, Cehia, Ungaria, Italia, etc. continuând strategia de expasiune EMAS Energy din ultimii ani.

Cum va arăta piața în următorii 5 ani?

În opinia noastră, următorii cinci ani vor redefini fundamental modul în care este produsă, distribuită și valorificată energia în Europa.

Dacă ultimul deceniu a fost despre dezvoltarea accelerată a capacităților de producție din surse regenerabile, următorul va fi despre flexibilitate, stocare și eficiența sistemului energetic.

Vom asista la o creștere accelerată a investițiilor în Battery Energy Storage Systems, pe măsură ce statele europene încearcă să integreze volume tot mai mari de energie regenerabilă în rețelele naționale. În paralel, fondurile de investiții, investitorii instituționali și capitalul privat vor continua să își extindă expunerea către infrastructura energetică, considerată din ce în ce mai mult o clasă de active strategică, cu potențial de randamente stabile pe termen lung.

În același timp, vor apărea noi modele de monetizare a energiei, bazate pe flexibilitatea oferită de sistemele de stocare, pe serviciile auxiliare furnizate operatorilor de sistem și pe optimizarea consumului și a tranzacțiilor din piața de energie.

Participarea noastră la Battery Business & Development Forum Frankfurt a confirmat această direcție. Discuțiile nu s-au concentrat pe întrebarea dacă stocarea energiei va deveni importantă, ci pe viteza cu care această infrastructură poate fi implementată și finanțată. Investitorii nu mai caută doar proiecte de producție, ci ecosisteme energetice integrate, capabile să ofere flexibilitate, reziliență și predictibilitate.

În acest context, România are șansa de a deveni una dintre piețele relevante ale Europei Centrale și de Est. Resursele naturale, accesul la finanțare europeană și portofoliul tot mai mare de proiecte aflate în dezvoltare creează premisele pentru atragerea unor investiții semnificative în următorii ani.

Stocarea energiei va deveni pentru infrastructura energetică ceea ce centrele de date au reprezentat pentru economia digitală: o componentă indispensabilă, fără de care dezvoltarea viitoare nu va mai fi posibilă.

Cei care înțeleg această transformare și aleg să investească astăzi în infrastructura energetică vor avea un avantaj competitiv important într-o piață aflată încă într-o etapă de maturizare.

La EMAS Energy, credem că următorul deceniu va aparține celor care construiesc infrastructură, nu doar celor care o consumă.

Iar productia de energie și stocarea energiei vor reprezenta una dintre cele mai importante oportunități de creare de valoare ale generației noastre.

245bf79f 5491 4121 b178 4dd9dc47b276

Petru Luhan este CEO al EMAS Group și EMAS Energy, unul dintre cei mai activi dezvoltatori de proiecte de energie regenerabilă și sisteme de stocare a energiei din România. 

Cu o experiență care îmbină sectorul privat, finanțele și politicile europene, Petru Luhan a fost Membru al Parlamentului European în perioada 2009–2014 și coordonează astăzi dezvoltarea unui portofoliu care depășește 2,8 GW în energie regenerabilă și zeci de proiecte Battery Energy Storage Systems (BESS).

Sub coordonarea sa, EMAS Energy și-a consolidat poziția ca unul dintre principalii dezvoltatori de proiecte energetice din România, extinzându-și activitatea la nivel internațional, inclusiv în regiunea GCC, prin parteneriate și proiecte dezvoltate în Europa și Orientul Mijlociu.

Articole pe aceeași temă: