Interviuri CSR

Reciclare doze aluminiu. Cum putem recicla mai mult?

29 mai 2017 4 min

Reciclare doze aluminiu. Cum putem recicla mai mult?

Reading Time: 4 minute
Dragos Doru director general Can Pack Recycling
Dragoș Doru, director general, Can Pack Recycling.

O doză de aluminiu se descompune în mod natural în 100 de ani, însă, prin reciclare, aceasta poate ajunge înapoi pe raft în doar 60 de zile. Cum pot ajunge românii să recicleze mai mult și care este situația în acest domeniu, am discutat cu Dragoș Doru, director general al Can Pack Recycling.

Anul trecut, Can Pack Recycling a investit peste 200.000 de euro în 23 de aparate tehnologizate pe care românii să le poată folosi pentru colectarea dozelor de aluminiu. 20 dintre ele sunt amplasate de la finalul lunii iunie 2016 în magazinele Auchan din întreaga țară. Totodată, a fost lansată și o campanie care își propune educarea publicului cu privire la reciclare.

Câte tone de doze de aluminiu ați reciclat în primul an de funcționare a companiei? Câte ați colectat anul trecut?

Can Pack Recycling și-a început activitatea în mai 2016, iar anul trecut am colectat și trimis spre reciclat 2.600 de tone de aluminiu. Deși actuala companie este nouă, avem o experiență mai îndelungată de reciclare a dozelor din aluminiu, prin activitatea desfășurată încă din 2005 sub sigla Amep Pack SA.

Care sunt mecanismele și etapele activității de reciclare?

Can Pack Recycling este entitatea înființată de către Can Pack România pentru a colecta și recicla dozele de aluminiu introduse în consum, asigurând astfel trasabilitatea pe piața românească. Aceste două companii fac parte din grupul polonez Can Pack SA, al treilea producător mondial de doze de aluminiu, cu fabrici în mai multe țări.

Activitatea noastră principală constă în colectarea dozelor și pregătirea lor pentru reciclare. După ce ajung la noi, cutiile din aluminiu sunt supuse unui proces de curățare, fiind apoi testate pentru a forma baloți care sunt trimiși la furnizorii noștri de materie primă și transportate către fabrici de reciclare. Urmează topirea dozelor la cca 750 de grade Celsius, convertirea lor în lingouri și procesarea lor până se transformă în tabla de aluminiu care va fi transformata în doze. Tot acest proces durează doar 60 de zile. 

În acest moment, avem patru puncte de lucru in Ilfov, Bacău, Cluj și Deva, în care colectăm dozele de aluminiu. Pe ultimul, cel din Deva, l-am deschis anul trecut în urma unei investiții de aproximativ 100.000 de euro.

Potrivit legii, în prezent, producătorii au obligația de recicla 50% din dozele de aluminiu pe care le vând. Ce impact are această schimbare legislativă?

Răspunderea extinsă a producătorului începe să producă efecte în domeniul reciclării, interesul în a colecta și a recicla deșeurile din ambalaje fiind în continuă creștere. Sancțiunea aplicată pentru neîndeplinirea țintei de reciclare este 2 lei/kg și se aplică producătorilor.

În trecut, au fost probleme în a atinge aceste ținte, fapt ce a generat un val de amenzi destul de usturătoare. Situația s-a schimbat între timp, iar astăzi producătorii se implică în procesul de colectare și reciclare a ambalajelor. Rezultatele vor fi vizibil mai bune de la an la an și sperăm ca în scurt timp să atingem obiectivele de reciclare impuse Românie de către UE.

Care este situația în România în materie de reciclare de doze de aluminiu comparativ cu alte țări europene?

Stăm bine, dar este loc de îmbunătățiri. Nu ne putem compara totuși cu Polonia, unde pe piață sunt circa 4,5 miliarde de cutii, iar la noi cca. 550 milioane. Piața reciclării este mult mai activă în Polonia, atingând o rată a reciclării de cca 78%. În prezent, în România a fost atinsă o rată a reciclării de cca 35% din cantitatea pusă pe piață.

În cât timp, cu aproximație, o doză reciclată poate ajunge înapoi la raft?

O doză de aluminiu se descompune în mod natural în 100 de ani, însă, prin reciclare, aceasta poate ajunge înapoi pe raft în doar 60 de zile.

Cum contribuiți la educarea românilor în materie de reciclare?

Dezvoltând campanii de conștientizare a populației cu privire la importanța reciclării dozelor de aluminiu. În 2016, am lansat campania națională „Și mama reciclează”, în cadrul căreia am investit 200.000 de euro în achiziția unor aparate de colectare a dozelor de aluminiu. Acestea sunt amplasate în prezent în 20 de hypermarket-uri Auchan din țară, consumatorul având acces în acest mod la o soluție igienică și transparentă de a colecta dozele de aluminiu. Ne dorim să credem că aceste aparate pe care le-am pus la dispoziția cetățenilor au un rol educativ. Rămâne practic la alegerea lor ce vor face cu o doză de aluminiu consumată: să o arunce la gunoi sau să o aducă la aparat.

Care sunt marjele de remunerare în materie de colectare doze de aluminiu?

Mecanismul de răsplată pentru consumatori, prevăzut în cadrul campaniei „Și mama reciclează”, oferă participanților posibilitatea de a câștiga premii săptămânale, lunare sau instant. În plus, aceștia își pot reduce valoarea bonurilor de cumpărături la casele de marcat din magazinele în care colectează dozele de aluminiu (o doză valorează 4 bani) sau pot dona sumele aferente reciclării Asociației Non Profit Alucro, pentru programul Every Can Counts.

De ce anume ar fi nevoie pentru ca  lucrurile să meargă într-o direcție mai bună?

Din perspectivă de business, avem nevoie de o legislație bună în domeniu, dar și de un climat economic care încurajează investitiile. În ceea ce-i privește pe consumatori, este de dorit ca reciclarea să intre în rutina lor, înțelegând mai bine care sunt beneficiile reciclării asupra mediului și a nivelului de trai.

Care sunt rezultatele pe până acum ale campaniei  ”Și mama reciclează”? Care este bilanțul pe care-l estimați pentru finalul campaniei – 30 iunie?

Aproximativ 780.000 doze au fost colectate de la lansarea campaniei (30 iunie 2016). Ne dorim ca, până la finalul lunii iunie 2017, să strângem un milion de doze și suntem siguri că vom primi tot ajutorul din partea participanților pentru a atinge această țintă.

Ce alte inițiative similare mai aveți în plan?

Vom investi în continuare în aparate de colectare și campanii de educare a publicului, punând accent pe importanța reciclării dozelor de aluminiu. Este esențial pentru noi ca proiectele pe care le dezvoltăm să fie un exemplu de bună practică pentru protejarea mediului și eficientizarea resurselor pe care le avem.

Care este capacitatea anuală de producție a Can Pack? Cât merge la export? Cât ajunge pe piața locală?

Can Pack poate produce în prezent cca 1 miliard de cutii de aluminiu pe an, din care cca 400 de milioane sunt destinate exportului. Suntem optimiști și preconizăm la un moment dat o creștere spre nivelul atins de Polonia, stat care reciclează 70-80% din aluminiul de pe piață.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: