Analize Business Companii

Cum se poate dezvolta Calea Victoriei?

30 iul. 2020 3 min

Cum se poate dezvolta Calea Victoriei?

Reading Time: 3 minute

Calea Victoriei din București va continua să se dezvolte ca pol de birouri și hotelier în următorii ani, arată o analiză a companiei de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.

Artera, cu o lungime de 2,8 kilometri situată între Piața Victoriei și Piața Națiunile Unite, se află în planurile dezvoltatorilor imobiliari cu șapte clădiri noi de birouri și șase hoteluri, iar investițiile pot depăși pragul de 300 de milioane de euro.  

Calea Victoriei Harta RO

Noile clădiri de birouri vor avea o suprafață închiriabilă de peste 100.000 de metri pătrați, iar hotelurile ar urma să suplimenteze oferta cu peste 700 de camere cotate la patru și cinci stele.

Mihnea Serbanescu General Manager Cushman Wakefield Echinox

”Calea Victoriei este o arteră în jurul căreia poate fi repornită construcția Bucureştiului, în condițiile în care zona cuprinde o serie dintre cele mai importante bijuterii arhitecturale românești, care trebuie conservate și puse în valoare, dar și o sumedenie de imobile lăsate în paragină care necesită investiții substanțiale în consolidare sau redezvoltare.” – Mihnea Şerbănescu, General Manager, Cushman & Wakefield Echinox.

CARE ESTE SITUAȚIA ACUM PE CALEA VICTORIEI?

În prezent, în zona Calea Victoriei se află 12 clădiri de birouri cu o suprafață închiriabilă de circa 55.000 de metri pătrați (sub 2% din stocul modern al Capitalei).

În ceea ce privește oferta hotelieră, zona include peste 2.000 de camere în hoteluri cotate la patru și cinci stele, reprezentând circa 30% din capacitatea de cazare a Capitalei pe acest segment.

CARE SUNT CELE MAI AVANSATE PROIECTE?

Cele mai avansate proiecte sunt hotelul Autograph by Marriott Old Town (214 camere), respectiv proiectele de birouri Millo Offices, Tandem Offices şi Dacia One, având o suprafaţă închiriabilă de circa 40.000 de metri pătraţi.

cushman proiecte imobiliare

VALOAREA INVESTIȚIILOR

Costurile cu terenurile din zonă sunt printre cele mai scumpe din București (estimate la peste 2.000 de euro / mp închiriabil de birouri, respectiv între 100.000 și 150.000 de euro per cameră de hotel cotat la patru sau cinci stele).

Valoarea investițiilor pentru realizarea clădirilor de birouri propuse poate fi estimată la peste 200 de milioane de euro, în timp ce hotelurile ar putea atrage un buget cuprins între 75 și 110 mil. euro.

INVESTIȚII FINALIZATE

Cele mai recente investiții finalizate în aceasta zonă sunt hotelul Moxy Old Town de pe strada Doamnei, care dispune de 119 camere, respectiv clădirile de birouri Victoriei 109 și Mendeleev Office 5 cu o suprafață închiriabilă cumulată de peste 10.000 de metri pătrați.

CE MĂSURI AR TREBUI SĂ IA AUTORITĂȚILE PENTRU A CONTRIBUI LA DEZVOLTAREA ZONEI? 

  • Construirea unei parcări subterane în Piața Revoluției
  • Amenajarea și valorificarea spaţiilor verzi din jurul Sălii Palatului
  • Clarificarea procesului de autorizare, astfel încât acesta să ofere mai multă predictibilitate
  • Accelerarea procesului de renovare și consolidare a clădirilor aflate în patrimoniul public
  • Crearea unor programe de finanțare și aplicarea de măsuri coercitive pentru proprietarii de clădiri degradate

Foto: © Mihai Neacsu | Dreamstime.com

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: