Manifest

De ce Biz Singapore?

20 ian. 2015 3 min

De ce Biz Singapore?

Reading Time: 3 minute

Intr-o lume puternic interconectata, Biz cauta mereu sa se afle in punctele nodale de unde pornesc semnalele care schimba lucrurile in plan global. Proiectul Biz World, lansat in 2011, ia pulsul schimbarilor la nivel mondial in centrele de putere politica si economica ale lumii. La fiecare inceput de an, redactia Biz se muta timp de o saptamana in locurile care creeaza viitorul.

Am fost la Bruxelles, Londra, New York si Berlin, iar anul acesta am ales sa facem o incursiune in orasul viitorului, Singapore. De la arhitectura si tehnologii rupte parca din scenariile filmelor SF, la mediul de business si scena antreprenoriala, orasul-stat din sud-estul Asiei pare o poarta spre viitor.

O cercetare anuala a Bancii Mondiale arata ca Singapore este cel mai potrivit loc din lume unde sa puneti bazele unui business. Si nu a ocupat primul loc doar in 2014. Singapore este lider in raportul Bancii Mondiale de noua ani, in timp ce la editia din acest an a cercetarii Romania se clasa doar pe pozitia 56. Poate ca si din cauza ca acolo nu este tolerata coruptia.

Singapore este, de asemenea si un pol al inovatiei. Unul dintre motive este si faptul ca ocupa primul loc din lume in ceea ce priveste prezenta disciplinelor stiintifice in scoli, iar Romania este pe locul 37, intr-un clasament realizat de curand de Scoala de Business elvetiana International Institute for Management Development (IMD). A reusit sa atraga investitii majore in domeniul biotehnologiei, in cel farmaceutic si al productiei de tehnica medicala. Statul asiatic reuseste sa stranga un stoc de investitii straine directe care depasesc de doua ori PIB-ul tarii si care sunt destinate in special sectorului serviciilor financiare, in cel industrial si mai ales in productia de componente IT. Totodata, Singapore are si una dintre cele mai reduse rate de somaj din lume, de doar 2%.

Este un hub economic global unde o afacere poate fi lansata in doar 3 zile. Regimul fiscal este la un nivel foarte scazut, taxele vamale sunt zero, iar Singapore s-a remarcat drept unul dintre marile centre financiare globale, dupa New York, Londra si Frankfurt. Rezultatul: aici activeaza 122 de banci, dintre care 115 sunt straine. De altfel, 60% dintre corporatiile lumii au activitati regionale in Singapore.

Are una dintre cele mai deschise si libere economii din lume. Ocupa locul 2 in Indexul global al libertatii economiei pe 2014 publicat de Banca Mondial si are al treilea produs intern brut pe cap de locuitor. Din 1976 pana in 2014, Singapore a avut o crestere economica medie de 6,84%, varful fiind de 19,8% in 2010. Serviciile sunt sectorul dominant, asigurand 72% din PIB, dintre acestea cele mai importante fiind comertul, serviciile de business si sectorul financiar.

Sustinut puternic de guvern si de mediul privat, mediul de start-up-uri din industria tech a cunoscut o ascensiune puternica in ultimii ani, iar in momentul de fata aceste companii au nevoie de finantare. Singapore are potentialul de a deveni Sillicon Valey-ul Asiei de Sud-Est. S-au cheltuit miliarde de dolari pentru ca acest oras-stat sa devina un etalon tehnologic pentru regiune, alaturi de China si India. Programele de incubare si centrele de cercetare-dezvoltare au fost readuse la viata si modernizate, ajutand nu doar startup-urile locale, ci si pe cele care se adreseaza unor piete vecine, cum ar fi Malaezia sau Indonezia.

Mai mult ca oriunde in alta parte, in Singapore se impletesc armonios inovatia cu traditia, prefigurand felul in care va arata viitorul urban al omenirii in secolul XXI. Este o zona cu putine resurse naturale, dar care a profitat la maximum de pozitionarea geostrategica nu doar pentru a supravietui, ci pentru a prospera. Singapore este un model de urmarit, de studiat si de urmat, acel ideal spre care tind toate orasele din lume.

Ca revista de business, cum sa nu vrei sa iei pulsul unei astfel de economii? Cum sa nu fii curios sa descoperi chiar de la fata locului care sunt mecanismele ce pun in miscare acest sistem? De aceea, Biz Singapore va explora orasul viitorului si va aduce cele mai noi informatii despre lumea de maine.

Partenerii principali ai acestui numar unic Biz sunt UniCredit Tiriac Bank si Air France KLM.

 

Foto: Dreamstime

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: