fbpx
Analize

De ce revenirea economică post-pandemie nu este suficientă6 min

18/01/2021 4 min read

author:

De ce revenirea economică post-pandemie nu este suficientă6 min

Reading Time: 4 minute

Deși este de înțeles disperarea companiilor și a liderilor politici de a reveni la normal, este o greșeală să gândim în acești termeni. Dacă pandemia de COVID-19 ne-a învățat ceva, este că avem nevoie de o nouă paradigmă de gândire când vine vorba despre stabilitatea și siguranța sistemică în secolul XXI.

Text de H.T. Goranson și Beth Cardier

Pandemia a afectat grav pe toată lumea, iar în culise liderii guvernamentali consideră pandemia drept un exemplu clar de problemă după care societatea modernă trebuie să-și poată reveni.

Lideri politici apelează la experți și la mediul academic pentru a încerca să afle cum putem face astfel încât acest gen de amenințări să nu prindă iar nepregătite organizațiile critice. Vor să afle cum putem fi mai rezistenți.

Dar pandemia este cea mai ușoară lovitură pe care am fi putut s-o primim. În ciuda severității problemelor provocate, virusul este o entitate fără agendă secretă, limitată de legile fizicii și biologiei. Nu are intenții rele și ne afectează doar accidental. Deși este un virus nou și s-a dovedit mult mai periculos decât altele, nu diferă foarte mult de bolile și pandemiile cu care specia umană s-a confruntat de-a lungul istoriei.

Majoritatea statelor au răspuns la pandemie folosind infrastructura existentă de sănătate publică în conformitate cu scopul pentru care aceasta a fost construită, desigur, cu unele adaptări. Guvernele au răspuns la fel de previzibil și la consecințele economice ale pandemiei, urmând același model aplicat în timpul unor episoade similare din trecut, mai ales criza financiară din 2008. Într-adevăr, actuala pandemie are puține aspecte pentru care nu ne-am fi putut pregăti.

Problema este că discuțiile de azi din culise nu se referă la rezistență, ci la revenire. Liderii naționali și globali sunt disperați să revină la starea de fapt de dinainte de pandemie. Dar asta nu e suficient, fiindcă ne așteaptă lovituri mult mai dure.

Iar acestea nu sunt dificil de imaginat. Pe măsură ce clima și realitatea politică devin tot mai imprevizibile, conflictele armate se vor răspândi către zone noi. Ar putea apărea și o pandemie însoțită de un război cibernetic, care să paralizeze cu un clic infrastructura critică. Adăugați la toate acestea haosul derutant din social media, și suntem mai aproape decât ne dăm seama de o lume greu de recunoscut.

Amenințarea de care trebuie să ne temem nu poate fi înțeleasă gândindu-ne exclusiv doar la un virus, la schimbările climatice sau la crizele economice. Marele pericol este ca urmările unui dezastru să se combine cu cele ale altor nenorociri, provocând efecte negative fără precedent, posibil accelerate de persoane rău intenționate. Rezultatul ar fi mult mai grav decât suma tuturor componentelor sale și ar fi mult mai devastator decât orice și-au imaginat managerii specializați în situații de criză.

Ca să ne pregătim pentru aceste posibilități, statele trebuie să facă pași dincolo de redresarea infrastructurii secătuite de pandemie și înființarea de noi instituții fără mare putere după pandemie. Cheia pentru rezistența viitoare ține de trecerea la structuri agile.

Un obstacol în această direcție o reprezintă indicatorii prin care analizăm achizițiile și producția. Sistemele de sprijin pentru luarea deciziilor depind acum de structuri formale sau logice care ordonează datele: dacă avem suficiente date, putem realiza scenarii și răspunsuri tehnice pentru probleme complexe, cum ar fi un virus biologic sau evoluția vremii. Dar, când vine vorba despre estimările privind evoluția activităților umane sau a momentelor politice de cotitură, modelele pe care le realizăm nu fac față, fiindcă nu putem presupune că viitoarele crize declanșate de factori umani vor fi similare cu cele din trecut.

Am putea aborda problema lăsând piața să-și facă treaba, în ideea că sistemul politic nu are nici voința, nici capacitatea de a întări semnificativ rezistența societății. De fapt, există o pârghie de a apela la forțele pieței în această direcție. Motivul pentru care atât de multe companii private se concentrează pe eficientizarea lanțului de furnizori este că indicatorii de performanță sunt construiți pentru a răsplăti acest mod de gândire.

Dar aplecarea spre această eficientizare a fost indusă artificial de Agenția americană pentru proiecte avansate de cercetare în domeniul apărării (DARPA), la finalul anilor 1980, când SUA se confrunta cu probleme în ceea ce privește baza industrială a eforturilor de apărare.

După ce au observat că piețele de capital nu răsplăteau suficient inovația în lanțul de furnizori, cei care elaborau politici publice au dezvoltat noi metode de a evalua valoarea economică adăugată (EVA) în domeniu. Acești indicatori EVA au fost apoi prezentați investitorilor ca modalitate de a înțelege puterea inovatoare la nivel de companie, în loc de a fi un simplu indicator de la finalul lanțului economic.

DARPA a reușit să impună acești indicatori în normele de contabilitate (standardul GAAP). O consecință neintenționată a fost faptul că lanțurile de furnizori au căpătat o importanță disproporționată. Este însă o problemă autoprovocată, care poate fi ușor corectată prin mutarea accentului de la eficientizare către agilitate și rezistență.

Desigur, rezistența lanțului de furnizori nu este suficientă, fiindcă se referă doar la industrie. Agilitatea intrinsecă cere adoptarea la nivel de comunități întregi a unei atitudini de povestitor, în care fiecare surpriză duce la o nouă evaluare a situației și la o nouă viziune pentru viitor.

Faptul că cei mai inteligenți oameni de știință și lideri politici se gândesc la o revenire la „normal” reflectă un eșec al imaginației colective. Avem nevoie, ca societate, să gândim mai creativ când vine vorba despre resursele existente și despre felul în care putem recombina formele de interacțiune socială și economică pentru a rezolva noile probleme apărute.

Liderii politici ar trebui să implementeze acorduri de schimb între regiuni vecine, astfel încât sistemele care facilitează azi colaborarea să poată fi folosite pentru a organiza soluțiile de avarie de mâine. În jocurile multiplayer, cooperarea este răsplătită printr-o identitate comună și este lăudată public. Valori precum comunitatea și protecția mediului ar trebui încorporate în indicatorii și modelele folosite, ca să rămână o prioritate indiferent de ce se va întâmpla.

Știința și tehnologia singure nu ne pot salva, fiindcă rezultatele oferite de ele trebuie să sprijine revizuirea contractului social. Zona umanistă și cea a artelor abundă în instrumente necesare reinventării, dar nu posedă uneltele tehnice. Va fi nevoie de contribuțiile oamenilor din toate domeniile și de toate condițiile pentru a obține agilitate la scara necesară. Trebuie să ne combinăm talentele diferite, la fel cum se combină problemele cu care ne confruntăm. Trebuie să construim, la nivel de comunitate, noi definiții ale reinventării. Trebuie să dorim să ne imaginăm.

H.T. Goranson a fost director adjunct al Institutului pentru Sisteme Inteligente Integrate la Universitatea Griffith și a lucrat în cadrul DARPA, fiind autorul cărții „The Agile Virtual Enterprise”.

Beth Cardier lucrează în cadrul Trusted Autonomous Systems Defence Cooperative Research Centre, fiind cercetător principal în modelare narativă și colaborare interdisciplinară la Universitatea Griffith.

© Project Syndicate

Ilustrație: © ElnurDreamstime.com

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *