Denisa și Nick Tache: De la pizza la wellness de lux
Reading Time: 4 minuteDenisa și Nick Tache, antreprenorii care au pus bazele lanțului de pizzerii Maestro, au pătruns recent și în domeniul wellness, printr-o investiție de peste 1,5 milioane de euro în The Elements – Luxury Boutique SPA, unul dintre cele mai luxoase spa-uri din România.
Am aflat de la Denisa Tache povestea creșterii brandului Maestro, dar și detalii din culisele extinderii în zona de wellness.
Cum a început povestea Maestro și de ce ați ales domeniul HoReCa?
Povestea Maestro a început încă din 2011. Din dorința de a-mi câștiga independența financiară și cu visul de a putea avea un business care să ajungă în cât mai multe locuri din țară și din străinătate, dar care să îmi dea și libertatea de a călători și a putea lucra de oriunde.
Într-o dimineață, m-am trezit și am scris mare, pe un perete alb al dormitorului, un citat în norvegiană pe care îl văzusem într-o carte: Schimbarea începe acum!
Venind dintr-o familie cu experiență în HoReCa, mama mea având câteva locații de tip restaurant în Târgoviște, iar eu lucrând împreună cu ea încă de la vârsta de 10 ani, vânzând covrigi în diverse zone de prin țară, precum Sinaia și Brașov, alegerea domeniului de activitate a venit cumva firesc.
Mi-am dorit tare mult ca brandul, atât vizual cât și în ceea ce privește produsele, să fie ceva inovator, ceva despre care lumea să creadă că este o franciză a unui brand mare din afară. Și fix așa a fost.
Am creat produse unice, înregistrate de noi la OSIM, am creat fațada și toate elementele distincte și am avut mega succes încă din ziua deschiderii, în Târgoviște.
Apoi, au urmat celelalte locații, una câte una: Pitești, Craiova, București Moșilor, Târgu Jiu, Pucioasa, Sibiu, Râmnicu Vâlcea, Londra, Alba Iulia, Sebeș, Castellon, Câmpina, Bacău, București Unirii și Brașov. Din nefericire, nu toate locațiile au avut succesul scontat, din varii motive, de la zone nepotrivite și până la problemele de pe piața muncii din locațiile specifice, așa că unele au fost închise sau mutate în alte orașe. În prezent, Maestro are 10 locații în România și una în Spania.
Cum v-ați diferențiat?
Întotdeauna am spus întregii echipe că avem doi stâlpi de bază de care trebuie să avem grijă pentru a avea succes: produs și serviciu. Ne dorim ca produsul să iasă întotdeauna de nota 10. Pregătim totul în fața clienților noștri, asigurându-i de prospețime și de calitate.
Nu folosim conservanți și amelioratori în coca și sosurile noastre, nu avem niciun produs congelat, folosim ouă cu cifra 1 și pui neinjectat, iar produsele care nu se vând în 90 de minute se duc direct la rebut pentru că ne dorim să putem servi mereu “gustul perfect”. Credem cu tărie că suntem una dintre cele mai sănătoase variante de “street food” din lume.
Cum ați luat decizia să deschideți o locație în afara României?
Deschiderea primei locații din afara României s-a datorat faptului că, pentru o perioadă, am locuit la Londra. Ni s-a părut o piață extrem de bună pentru produsele noastre, doar că deschiderea locației s-a amânat din cauza pandemiei și am reușit să terminăm lucrările abia în 2021.
Am pornit cu un TVA de 5% care apoi s-a mărit la 12.5% și apoi la 20%. Apoi Brexit, plus urmările pandemiei Covid, ne-au lovit din punct de vedere al lipsei de forță de muncă și implicit majorarea prețului muncii, unde un pizzar a urcat de la 9 lire pe oră la 15 lire. Costul materiei prime transportate din România, costul imens salarial și un TVA ridicat au făcut ca produsele noastre să nu mai poată fi chiar competitive în piață, o piață oricum în micșorare și dictată din ce în ce mai mult de “meal deals” de la supermarket, unde clienții își puteau lua un sandviș, o pungă de chipsuri și un suc cu 3 lire.
Dar locația din Londra ne-a adus succesul în altă parte. Văzând câți români veneau să cumpere de la noi în weekend, unii și de la 4 sau 5 ore depărtare, doar pentru că își doreau gustul familiar din România, ne-am dat seama că trebuie să fim acolo unde sunt clienții noștri.
Și așa a fost pus pe hartă Maestro Castellon, o locație în inima celei mai mari comunități de români din afara țării. Aici succesul a fost instant, oamenii anunțându-se pe grupurile de WhatsApp ale comunității că urmează să deschidem și formându-se cozi încă din prima zi de activitate.
De la pizza, ați ajuns la unul dintre cele mai luxoase spa-uri din România. Cum a venit această decizie?
Din pasiunea pentru spa și pentru momentele de liniște trăite în călătoriile noastre prin lume, a luat naștere dorința de a dărui mai departe ceea ce ne-a inspirat dintotdeauna: o stare de bine profundă, autentică, care rămâne cu tine mult după ce pleci.
Așa s-a născut ideea unui spa creat nu doar pentru relaxare, ci pentru a așeza ceva frumos în sufletul oamenilor. Un loc unde fiecare detaliu te invită să respiri, să te regăsești și să îți reîncarci energia: nu doar pentru corp, ci și pentru minte și spirit.
Ce diferențiază The Elements Luxury Boutique Spa pe piață?
Mai mult decât un spațiu de răsfăț, este o experiență gândită să te inspire, să-ți redea claritatea și să te ajute să pleci cu acea senzație de ușurință, creativitate și bucurie care transformă zilele obișnuite în momente memorabile.
Care sunt planurile de viitor?
Pentru ambele branduri ne ghidează același gând: să ajungem la cât mai mulți oameni, oferindu-le experiențe construite pe aceleași valori: calitatea autentică și respectul profund față de client.
Pe viitor, ne dorim să deschidem tot mai multe locații Maestro în România și în afara țării, pentru a aduce gustul perfect și energia brandului în cât mai multe inimi. Vom face asta prin extinderea rețelei de locații și prin menținerea standardului ridicat de gust și experiență
Iar pentru The Elements, visul nostru este ca această oază de relaxare și echilibru să devină o destinație de referință, un loc unde oamenii vin nu doar să se răsfețe, ci să se regăsească pe ei înșiși, să se reconecteze cu binele, cu liniștea și cu esența lor. Vom duce mai departe povestea și experiența pe care o oferim, transformând-o într-un brand iconicși într-un refugiu dedicat echilibrului și stării de bine.
Pe termen lung, ambele vor continua să crească natural, cu aceeași promisiune: excelență, emoție și autenticitate în fiecare detaliu.
Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 399 (15 octombrie – 15 noiembrie 2025). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz


