Analize

Desenatorii de orase

22 iul. 2013 3 min

Desenatorii de orase

Reading Time: 3 minute

Dupa ce au desenat de la zero Masdar City, un oras din Abu Dhabi, arhitectii romani Maximilian si Daniel Zielinski au acceptat o alta provocare uriasa: constructia noului sediu Apple din Silicon Valley.

 

V-ati intrebat vreodata ce se intampla atunci cand inventivitatea celor de la Apple se intalneste cu pasiunea, creativitatea si talentul a doi tineri arhitecti romani? Rezultatul nu poate fi decat unul colosal. Gemenii Maximilian si Daniel Zielinski, in calitate de parteneri asociati la biroul de arhitectura Foster + Partners din Londra, lucreaza la Apple Campus 2, noul campus al companiei fondate de Steve Jobs din Cupertino, unul dintre cele mai mari si prestigioase proiecte in care este implicata compania britanica si poate cel mai ravnit proiect din lume.

Noul sediu central al Apple, de unde vor fi gandite viitoarele generatii ale dispozitivelor iPhone, se va finaliza in vara anului 2016 si, potrivit paginii oficiale a orasului Cupertino, cei peste 70.000 de metri patrati vor gazdui imobile de birouri sustenabile si facilitati de cercetare, in timp ce cladirea principala va putea gazdui pana la 12.000 de angajati.

Campusul are ca scop promovarea creativitatii, a lucrului in echipa si impulsionarea inovatiei, care va caracteriza si in viitor produsele Apple. Unul dintre principalele obiective din spatele proiectului este construirea unei cladiri eficiente energetic, cu un impact minim asupra mediului, sursele de energie fiind 100% regenerabile, in timp ce intregul sit va beneficia de peste 100 de hectare de spatiu verde. “Apple Campus 2 va deveni un model pentru locul de munca al secolului XXI, un loc fantastic in care sa lucrezi, sa creezi, sa colaborezi si sa modelezi tehnologia viitorului”, spun pentru Biz fratii Zielinski. “Este o sansa unica de a participa la un proiect fara limite, in care doar calitatea este apreciata si unde clientul nu accepta decat perfectiunea”, continua arhitectii romani.

Proiectul li se potriveste manusa celor doi arhitecti. Acestia lucreaza in cadrul Foster + Partners de aproape cinci ani si, inca de la inceputul carierei in biroul britanic de arhitectura, au avut ocazia sa participe la proiecte importante pe plan global. Pentru Daniel Zielinski, prima sarcina a fost dezvoltarea unui master plan pentru portul de agrement al orasului Tripoli si, alaturi de o echipa numeroasa de arhitecti, romanul a lucrat la realizarea proiectului pentru un hotel de cinci stele pe malul marii. In acelasi timp, Maximilian a avut ca prima sarcina tot un proiect de master plan, un proiect de transformare a unei peninsule industriale din Trogir, Croatia, intr-un nou centru turistic.

Implicarea acestora in proiecte de anvergura nu s-a oprit aici. “Un important proiect la care am lucrat este Masdar City, care a primit numeroase premii de arhitectura si este un exemplu pentru orasul viitorului”, povestesc cei doi despre parcursul profesional din cadrul Foster + Partners. “Proiectarea unui oras de la zero reprezinta o sansa unica, insa si o mare provocare pentru orice arhitect. Plecand de la exemple reusite de orase existente, studii de piata, o cunoastere aprofundata a culturii locale, a modului de trai, climei si nenumarati alti factori, am creat o serie de parametri in care sa ne dezvoltam”, adauga Maximilian si Daniel Zielinski.

Orasul Masdar, din Abu Dhabi, combina tehnologii moderne cu principiile de planificare ale asezarilor traditionale arabe, pentru a construi o comunitate ecologica in mijlocul desertului. Masdar va deveni prima comunitate moderna din lume care va opera fara vehicule cu combustibili fosili. Potrivit paginii web a orasului, constructia intregului proiect se va finaliza in anul 2025, iar acesta va deveni un centru destinat dezvoltarii noilor idei si pentru producerea energiei nepoluante. Dezvoltarea se va face in etape, prima dintre acestea fiind destinata “inimii” orasului, compusa dintr-o universitate si restul facilitatilor necesare. Apoi, urmatoarele etape vor include constructia cladirilor de birouri, a locuintelor, dar si a altor cladiri socioculturale. “Planificarea unui oras de la zero ne da ocazia sa incorporam toate elementele pozitive ale unui oras si sa le eliminam pe cele negative”, spun Maximilian si Daniel Zielinksi.

Ramane de vazut cum va evolua acest concept de-a lungul vremii si daca acest experiment va functiona asa cum a fost gandit. Pe plansa celor doi frati de origine romana s-a aflat, in urma cu doi ani, si orasul Paris. Acestia au redesenat capitala Frantei si au reusit sa castige primul “Living City”. Ideea din spatele conceptului vizionar a luat nastere de la o intrebare, dupa cum povestesc cei doi: “De ce omul este singura creatura care distruge mediul in care traieste?”. Fratii Zielinksi au gasit raspunsurile la aceasta intrebare si au identificat elementul-cheie prin care se poate crea un mediu ideal, propice naturii, care sa permita sustinerea dezvoltarii unei societati mai bune.

Intentia celor doi arhitecti a fost eliminarea transportului pe baza de combustibil fosil si introducerea unor sisteme de transport propulsate cu energie electrica din surse regenerabile. “Propunerea noastra este de a crea o retea de transport subteran, lasand nivelul actual al strazilor aproape in totalitate pietonilor”, arata Maximilian si Daniel Zielinksi. O alta idee urmarita de cei doi a fost aducerea naturii in ciclul zilnic, devenind astfel accesibila tuturor locuitorilor. Cum? Prin schimbarea functiunii strazilor actuale in parcuri si gradini, conceptul poate reda un mare procentaj inapoi vegetatiei si orasul este astfel eliberat de poluarea actuala.

 

Citeste si:

Creativitate fara granite

Arhitectura in jurul Pamantului

Pasiune pentru viziune

Din Belgia, cu sustenabilitate

Lumea construita de romani

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: