fbpx
Business Opinii

Este creșterea economică de domeniul trecutului?6 min

01/04/2020 4 min read

Este creșterea economică de domeniul trecutului?6 min

Reading Time: 4 minute

Există voci care susțin că nivelul de reducere a încălzirii globale asupra căruia s-a convenit în cadrul Acordului de la Paris poate fi atins numai prin stoparea creșterii economice. Dar există și varianta în care se îmbunătățește calitatea creșterii și este redus semnificativ impactul asupra mediului, și acestea fără a condamna miliarde de oameni la un trai marcat de lipsuri.

Este limpede: stilul nostru de viață este dincolo de ce poate suporta planeta. Dacă nu schimbăm ceva, consecințele vor fi sumbre. Să fie acel ceva preocuparea noastră pentru creșterea economică?

Schimbările climatice repre­zintă cel mai vizibil risc cu care ne confruntăm și deja îi simțim primele costuri. Și când vorbesc la plural, îi includ și pe americani. Statele Unite, o țară în care principalul partid politic e dominat de persoane care neagă existența schimbărilor climatice, este cel mai mare emitent de gaze de seră per capita și singurul stat care refuză să adere la Acordul de la Paris din 2015.

De aceea este ironic faptul că SUA au devenit totodată țara cu cele mai înalte niveluri ale pagubelor materiale asociate cu fenomenele naturale extreme, cum ar fi inundațiile, incendiile, uraganele, seceta și gerul. Ba chiar într-o vreme americanii credeau că schimbările climatice le vor aduce beneficii. De pildă, credeau că se va putea înota în apele de lângă coasta statului Maine.

Și în prezent există economiști care cred că nu avem motive reale de îngrijorare dacă limităm creșterea temperaturii globale la 3-4 grade Celsius, față de limita de 2 grade stabilită la Paris. Este un pariu foarte periculos. Se estimează că gazele de seră se află la cea mai înaltă concentrație din ultimele câteva milioane de ani, deci, dacă pierdem acest pariu, nu vom avea unde să ne refugiem.

Studiile care susțin că putem tolera temperaturi mai înalte au importante vicii de metodologie. De exemplu, analizele de risc corect concepute sunt omise și de aceea studiile nu conferă suficientă greutate probabilității consecințelor grave. Cu cât conferim mai multă greutate riscului de consecințe grave și cu cât sunt mai dezastruoase rezultatele, cu atât mai multe precauții ar trebui să luăm.

Dacă se atribuie o greutate redusă, mai exact extrem de redusă, consecințelor extreme, studiile vor tinde să recomande nonacțiunea. Mai mult, aceste studii subestimează nonliniaritățile ce țin de funcționarea în caz de daune. Cu alte cuvinte, sistemul nostru economic și cel ecologic pot funcționa pe mai departe în cazul unor schimbări minore ale temperaturii, pagubele crescând doar proporțional cu temperatura, însă odată ce clima suferă modificări care depășesc o anumită limită, valoarea pagubelor sporește pro­porțional cu creșterea temperaturii. De exemplu, pierderile în materie de recolte sunt serioase atunci când sunt un rezultat al gerului și secetei.

Chiar dacă schimbările climatice fără amploare mare nu cresc riscul de ger și secetă, cele care sar de o anumită limită cresc disproporționat riscul acestor fenomene extreme. Iar când consecințele schimbărilor clima­tice sunt mai grave, putem absorbi mai greu costurile.

Nu există un fond de rezervă din care să luăm bani în cazul în care avem nevoie de investiții pentru a face față creșterii nivelului mărilor, riscurilor de sănătate încă necunoscute sau migrației masive, toate rezultate ale schimbărilor climatice.  În aceste circumstanțe, lumea noastră va ajunge mai săracă și va absorbi mai greu costurile.

În fine, cei care propovăduiesc o abordare prudentă, în care să observăm mai întâi dacă predicțiile cele mai severe se adeveresc, și care susțin că risipim banii pe acțiuni la scară largă pentru eliminarea unui risc ipotetic din viitorul îndepărtat ignoră aceste pierderi viitoare. Altfel spus, când întreprindem acțiuni cu costuri sau beneficii viitoare, trebuie să evaluăm valoarea lor prezentă.

Dacă peste 50 de ani un dolar va valora cât un dolar în zilele noastre, am putea fi mai motivați să luăm măsuri drastice pentru a preveni pierderile; dar dacă peste 50 de ani un dolar va valora cât 3 cenți din zilele noastre, nu vom lua măsuri. Rata de actualizare (modul în care apreciem costurile și beneficiile viitoare raportându‑le la prezent) devine astfel critică.

Administrația președintelui Do­nald Trump susține că nimeni nu va dori să cheltuie mai mult de 3 cenți azi pentru a împiedica pierderi de un dolar peste 50 de ani. Generațiile viitoare nu contează. Acest lucru este greșit din punct de vedere moral.

Însă cei care susțin că nu trebuie să luăm măsuri, ignorând toate progresele economiei din ultima jumătate de secol care arată contrariul, spun că eficiența economică cere lipsă de reacție. Ei însă greșesc. Trebuie să luăm măsuri serioase acum ca să evitam dezastrul climatic spre care se îndreaptă lumea. Și este bine­venit faptul că liderii europeni se află în fruntea eforturilor care vizează obținerea unei lumi fără emisii de carbon până în 2050.

În raportul comisiei la nivel înalt referitoare la taxele pe emisiile de carbon, pe care am prezidat-o împreună cu Nicholas Stern, se afirmă că putem îndeplini obiectivul acordului de la Paris de a li­mita încălzirea globală la 2 grade Celsius în așa fel încât să fie posibil totodată un standard de viață ridicat: tranziția către o economie verde poate aduce inovație și prosperitate. Această viziune ne separă de cei care susțin că obiectivul acordului de la Paris poate fi atins prin stoparea expasiunii economice. Cred că abordarea lor este greșită.

Oricât de nechibzuită ar fi obsesia pentru creșterea continuă a PIB, totuși, fără creștere economică, mili­arde de oameni vor rămâne fără mâncare, case, haine, educație și asistență medicală adecvată. Dar este loc destul pentru a îmbunătăți calitatea creșterii și a-i reduce semnificativ impactul asupra mediului. De pildă, chiar și fără mari progrese în materie de tehnologie, tot putem obține zero emisii de carbon până în 2050.

Dar acest lucru nu se va întâmpla de la sine și nu e suficient să vorbim și să nu facem nimic. El se va întâmpla numai dacă vom combina investiții publice serioase cu reglementări stricte și taxe ecologice adecvate. Și de asemenea nu se va întâmpla dacă lăsăm povara schimbării în seama populației cu venituri mici: sustenabilitatea mediului poate fi realizată numai în tandem cu eforturile în direcția obținerii unei justiții sociale și mai înalte.

Joseph E. Stiglitz, laureat al premiului Nobel pentru economie, este profesor universitar la Universitatea Columbia și economist-șef la Institutul Roosevelt. Cea mai recentă carte pe care a scris-o este “People, Power, and Profits: Progressive Capitalism for an Age of Discontent”.

© Project Syndicate

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 341 (20 martie – 15 aprilie 2020). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *