Stiri Companii

Farmec deschide trei magazine Gerovital în nordul țării

21 iun. 2017 2 min

Farmec deschide trei magazine Gerovital în nordul țării

Reading Time: 2 minute

Producătorul român de cosmetice Farmec a investit 165.000 de euro în deschiderea a trei noi magazine Gerovital în nordul țării.

Farmec își extinde astfel reţeaua proprie de magazine de brand în Moldova, cele trei magazine fiind deschise la Piatra Neamţ, Iaşi şi Suceava. De la începutul anului 2017, compania clujeană a deschis alte magazine de brand pe întreg teritoriul ţării: în Craiova, Cluj, Ploiești, București și Timișoara.

“În acest an, Gerovital împlineşte 50 de ani de excelență în cosmetică, o performanţă la care am ajuns și prin sprijinul tuturor românilor. Încrederea şi recunoştinţa primită din partea iubitorilor mărcii de-a lungul acestui timp a stat la baza extinderii pe care o avem planificată pentru acest an. În urma multiplelor solicitări, am decis să deschidem 3 noi magazine în Piatra Neamţ, Iaşi şi Suceava, astfel încât toată regiunea Moldovei să poată beneficia de produse de încredere, inovatoare şi eficiente. În cadrul magazinelor, vizitatorii vor avea la dispoziţie o gamă variată de soluţii de îngrijire, printre care şi cea mai recentă linie de produse, Gerovital H3 Derma+ Premium Care, prima gamă premium din portofoliul Farmec”, a declarat Mircea Turdean, Director general al companiei Farmec. 

Pentru lucrările de proiectare, amenajare şi inaugurare a celor 3 magazine de brand a fost investită o sumă totală de peste 165.000 de euro.

Primul magazin Gerovital din Iași, inaugurat pe 21 iunie, este amplasat în incinta centrului comercial Iulius Mall, aflat pe Bulevardul Tudor Vladimirescu, şi are o suprafaţă de 50 metri pătraţi.

Mircea Turdean Director General Farmec e1498045135816Magazinul Gerovital din Suceava este situat pe strada Calea Unirii, Nr. 22, în incinta centrului comercial Iulius Mall și va fi deschis  începând cu data de 23 iunie.

Primul spaţiu propriu Gerovital din zona Moldovei a fost deschis la Piatra Neamţ, la finalul lunii mai, în incinta centrului comercial Shopping City Piatra Neamţ, situat pe Bulevardul Decebal, nr. 79.

În cadrul tuturor celor trei spaţii comerciale Gerovital pot fi regăsite produse destinate îngrijirii tenului, pielii şi părului, adresate tuturor segmentelor de consumatori. Printre cele mai cunoscute game ale brandului se numără Gerovital H3 Derma+ Premium Care, Gerovital H3 Evolution, Gerovital Stop Acnee, Gerovital Sun, Gerovital Tratament Expert și Gerovital Men. De asemenea, consumatorii au la dispoziţie şi gama Aslavital, unică pe piaţa locală datorită compoziţiei sale naturale din argilă 100% românească, provenită din Munții Pădurea Craiului.

Farmec dispune în acest moment de 11 magazine Gerovital, amplasate pe întreg teritoriul ţării. În afară de cele 3 puncte de vânzare deschise recent la Piatra Neamţ, Iaşi şi Suceava, de la începutul anului 2017, reţeaua de spaţii comerciale monobrand a fost extinsă cu 5 magazine Gerovital la Craiova, Cluj, Bucureşti, Ploieşti și Timișoara.

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: