Marketing

Gault&Millau lansează ghidul vinurilor

6 nov. 2018 3 min

Gault&Millau lansează ghidul vinurilor

Reading Time: 3 minute

După ghidul gastronomic, lansat în mai 2018, care a inclus 141 restaurante și localuri POP din București și alte 5 orașe, Gault&Millau anunță că va lansa un nou ghid pe piața locală, dedicat vinurilor românești. Lansarea noului ghid va avea loc pe 27 noiembrie și prima ediție a acestuia va include 152 vinuri românești de la 63 crame locale.

Stefan MORTICI co CEO GaultMillau Romania
Ștefan Mortici

”Am pornit acest proiect convinși că vinurile românești sunt la un nivel foarte ridicat și că merită recunoscute ca atare, atât în țară cât și în afara acesteia. Ghidul Gault&Millau reprezintă o premieră, fiind o selecție a celor mai bune vinuri românești plasate într-un context internațional prin metodologia și echipa de evaluatori implicate. Sperăm astfel să contribuim la promovarea unui produs local valoros și cu un imens potențial: vinul românesc.” declară Ștefan Mortici, co-CEO Gault&Millau România.

Metodologia ghidului a presupus trei etape principale, precum și colaborarea cu o echipă de experți locali pentru etapele de pre-selecție si cu o echipă de experți internaționali pentru etapa final[, cea de evaluare.

În prima etapă s-a realizat o listă lungă a vinurilor românești de peste 1000 de referințe cu sprijinul lui Sergiu Nedelea (somelier) și Robert Marshall (consultant, WSET).

Experții locali au făcut apoi o selecție de 220 de etichete în a doua etapă, plecând de la lista lungă de +1000 de referințe. Criteriile esențiale au fost reprezentativitatea soiurilor, specificul local și regional, dimensiunea cramelor vechimea vinului, disponibilitatea pentru achiziție/ consum.

Coperta Ghid GaultMillau Vinuri Romanesti 2019Cramele selectate au fost în acest stadiu informate în legatură cu proiectul și vinurile lor incluse în lista propusă pentru evaluare.

A treia etapă, evaluarea, a fost realizată de o echipă de experți internaționali formată din Ana Săpungiu (Master of Wine), Caroline Gilby (Master of Wine) și Isa Bal (Master Sommelier).

Titulaturile de Master of Wine și Master Sommelier sunt cele mai înalte distincții pe care le poate obține un expert în lumea vinurilor (sunt mai puțin de 400 de MW și mai puțin de 400 MS la nivel internațional), asigurând astfel cel mai înalt nivel disponibil de experienta și etică de lucru. Pe lângă cunoștintele tehnice, la fel de importantă a fost selectarea în vederea evaluării a unor experți fără legături comerciale cu producătorii locali de vinuri.

În vederea evaluării vinurilor, echipa de experți internaționali a aplicat metodologia internațională Gault&Millau și a atribuit astfel scoruri aferente fiecărei etichete în urma unor degustări desfășurate în mai multe runde. Degustarile au fost ’semi-blind’, evaluatorii neștiind etichetele, având însă la dispoziție informații despre varietățile de struguri din vin și despre anul de producție

Scorurile minime de intrare în ghidul de vinuri românești Gault&Millau au fost de +80/100 pentru vinurile POP (accesibile, cu un raport bun calitate/preț, preț sub EUR 10) și +84/100 pentru segmentul principal din ghid (producție recentă & etichete mai vechi). Dintre cele 152 de vinuri de la 63 de crame locale incluse în selecția 2019, 130 de vinuri sunt în segmentul principal iar 22 de vinuri POP, acoperind astfel o gamă extinsă de soiuri, metode de vinificație, regiuni geografice și ani de producție.

Gault&Millau – Ghidul Galben

Gault&Millau este primul ghid internațional gastronomic care a intrat pe piața românească. Ghidul a fost publicat mai întâi în Franța acum 50 de ani de doi jurnaliști pasionați – Henri Gault și Christian Millau – și s-a făcut cunoscut prin susținerea reprezentanților noii bucătării franceze precum Paul Bocuse sau frații TroisGros. În timp, ghidul a cunoscut un success internațional, Gault&Millau fiind acum prezent în peste 30 de țări și 6 continente.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: