BizRemote by certSIGN Antreprenori Stiri Tech

Gemba Partners lansează LeanFeedback.app, un sistem online de management axat pe echipă

29 iul. 2020 3 min

Gemba Partners lansează LeanFeedback.app, un sistem online de management axat pe echipă

Reading Time: 3 minute

Compania de consultanță în lean management Gemba Partners a lansat, după o investiție de 50.000 euro, LeanFeedback.app – un sistem online de management axat pe echipă, care le permite angajaților să-și ofere feedback permanent pe bază de valori și abilități.

“Din cauza structurilor pe verticală ale companiilor, feedback-ul este un proces birocratic, forțat, ceea ce îl face nu doar ineficient, dar și dăunător pentru că vine în modul nepotrivit. De aceea, de multe ori este privit cu reticență ca un mecanism toxic de evaluare. LeanFeedback.app oferă liderilor și membrilor echipelor un mod de a fi în permanență racordați la realitate, optimizează comunicarea și oferă informații despre starea de sănătate a echipei, mai ales că feedback-ul este structurat și pe valori nu doar pe abilități”, a declarat Marius Stăvărache, co-fondator al Gemba Partners.

Radu Daniel Marius Stavarache Gemba Partners

De multe ori, feedback-ul este gândit în firme ca o metoda de evaluare, structurat pe cicluri care nu au legătură cu ce se întâmplă concret în realitatea operatorului sau a managerului. De multe ori, este mult prea târziu și complex să iei decizii la final de trimestru sau de an financiar pentru a fi acționabil.

Gemba Partners este o companie de consultanță fondată de Marius Stăvărache, consultant în management cu experiență în multinaționale, și de Radu Daniel, un antreprenor în digital, co-fondatorul CV30. Compania este specializată în servicii de consultanță lean management, adică optimizarea proceselor de management, și în asistență Lean prin tehnici digitale.

Lean management în vremea Covid-19

În primul rand, sistemul Lean permite vizibilitate – control și flexibilitate la toate nivelurile unei organizații. În cazuri atipice, cu grad mare de impredictibilitate, nevoia de a reacționa rapid este bazată pe o claritate a sistemului de business, adică ce oferă sistemul lean. În plus, Gemba Partners a dezvoltat un sistem de asistență digitală prin care poate răspunde nevoilor impuse de munca la distanță.

“Criza înseamnă incertitudine, iar antidotul incertitudinii este adaptarea rapidă. Sistemul Lean are la bază o capacitate de îmbunătățire continuă capabilă să genereze adaptare și o serie de principii sănătoase de business care au ajutat companii precum Toyota, de exemplu, să își păstreze constanța în livrarea rezultatului de business indiferent de vremurile mai grele sau mai ușoare prin care a trecut”, a declarat consultantul Marius Stăvărache.

Principalele modificări rezultate în noua realitate economică (remote work, transformare digitală) se referă la stabilirea și vizibilitatea obiectivelor și a livrabilelor, crearea dinamicii de echipă atunci când specialiștii lucrează remote sau în schimburi.

“Setarea obiectivelor la nivel de top management și cascadarea lor la nivel operațional sunt dificile pentru orice firmă care operează într-un mediu cu un grad ridicat de incertitudine. Această incertitudine poate fi generată de o creștere rapidă a business-ului sau de o situație precum răspândirea Covid 19. Până în prezent, managementul pe bază de obiective era făcut într-un mix de formal și informal de manageri, on-site. În noua realitate economică, intervin dificultăți majore în ceea ce privește stabilirea obiectivelor”, a declarat Radu Daniel, co-fondator Gemba Partners.

De asemenea, trainingul angajaților pentru noile metode de management într-un cadru remote este și mai dificil. Era dificil și într-un context 100% non-remote pentru că majoritatea oamenilor sunt reticenți la schimbare, mai ales în firmele mari unde anticorpii structurii intră rapid în acțiune împotriva oricărei schimbări.

“Atunci când organizația crește rapid, adaugă mai multe „straturi de grăsime” care nu sunt necesare, însă acestea se înglobează acolo și devin parte din organizație. Să le păstrezi te costă, iar rolul nostru este să-i ajutăm pe manageri să-și eficientizeze activitățile”, spune consultantul Marius Stăvărache. În tot acest context, echipa Gemba Partners își propune să ajute liderii din business să obțină vizibilitate – claritate și control – pentru noua normalitate economică. Astfel, flexibilitatea forței de muncă se va accentua, iar liderii au nevoie de sisteme de management prin care să coordoneze noul mod de lucru.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: