Companii

Impactul COVID-19: Pierderi de peste 70 mil. euro la Wizz Air și 1.000 de concedieri

14 apr. 2020 2 min

Impactul COVID-19: Pierderi de peste 70 mil. euro la Wizz Air și 1.000 de concedieri

Reading Time: 2 minute

Pandemia de COVID-19 va provoca pierderi de 70-80 de milioane de euro în trimestrul încheiat la 31 martie 2020 pentru Wizz Air, potrivit unui comunicat al companiei aeriene ungare. Impactul include și măsurile luate pentru reducerea pierderilor în perioada martie – mai 2020.

În luna martie, traficul Wizz Air a scăzut cu 34% față de aceeași perioadă a anului trecut, iar în prezent compania operează doar la 3% din capacitatea înregistrată înainte de pandemia de COVID-19.

Compania a precizat că va fi nevoită să concedieze 1.000 de persoane, 19% din totalul angajaților, din cauza acestei situații dificile. De asemenea, pentru noul an fiscal început la 1 aprilie 2020, salariile CEO-ului, ale membrilor Comitetului directori și ale top managerilor vor fi reduse cu 22%, în timp ce salariile piloților, ale echipajelor de cabină și angajaților din birouri vor scădea în medie cu 14%.

Sectorul transporturilor aeriene de pasageri va înregistra anul acesta o scădere de până la 44% a veniturilor față de 2019.

Wizz Air afirmă că are o poziție financiară solidă, având încă rezerve de cash de 1,5 miliarde de euro la finalul lunii martie. Inițial, compania anunțase estimări de profit de 350-355 de milioane de euro pentru anul fiscal încheiat la 31 martie 2020, dar impactul noului coronavirus va determina scăderea acestuia la 270-280 de milioane de euro.

„Am implementat mai multe inițiative pentru a proteja poziția companiei în piață pe durata pandemiei de COVID-19 și reevaluăm competitivitatea și alocarea activelor noastre. Lucrăm, de asemenea, pentru a ne îmbunătăți poziția strategică în ce privește costurile și rezervele de cash pentru perioada ce va urma acestei crize, ca să ne asigurăm că putem atinge țintele de creștere pe termen lung”, a declarat József Váradi, CEO al Wizz Air.

Wizz Air are o flotă de 121 de avioane Airbus A320 și A321, operând peste 710 rute de pe 25 de baze din Europa, către 154 de destinații din 45 de țări. În ultimele 12 luni, compania a avut 40 de milioane de pasageri.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: