Stiri Companii CSR

Investițiile Lidl în dezvoltarea comunităților locale se ridică la 35 de milioane de lei

20 apr. 2022 6 min

Investițiile Lidl în dezvoltarea comunităților locale se ridică la 35 de milioane de lei

Reading Time: 6 minute

Sub umbrela Pentru un viitor mai bun, în anul financiar 2021 (1 martie 2021 – 28 februarie 2022), Lidl România a investit peste 35 milioane de lei, pentru dezvoltarea durabilă a societății românești. Retailerul susține programe strategice din patru domenii de responsabilitate socială: educație, protecția mediului, servicii de urgență și programe strategice pentru dezvoltarea comunităților – aliniate la cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă ale ONU. Compania a sprijinit peste 90 de ONG-uri ce desfășoară programe ce răspund unor nevoi acute identificate în comunitățile locale, de la creșterea calității învățământului din mediiile defavorizate și perfecționarea cadrelor didactice de la nivel național, până la educație pentru protecția mediului și combaterea poluării cu plastic a naturii.

Lidl România și-a continuat și în anul financiar 2021 angajamentele asumate pe termen lung, prin susținerea partenerilor din societatea civilă și a programelor dezvoltate împreună, care își propun să contribuie la rezolvarea sau îmbunătățirea unor puncte nevralgice identificate în societate, strâns legate de cele patru direcții strategice de responsabilitate sociale ale companiei: educație, protecția mediului, servicii de urgență și programe strategice pentru dezvoltarea comunităților. În anul financiar 2021, compania a investit peste 35 milioane de lei și a sprijinit peste 90 de ONG-uri care prin activitățile și programele lor au impact la nivel național.

Cristina Hanganu m
Cristina Hanganu, Director de Comunicare și CSR Lidl România

Pentru un viitor mai bun este motto-ul și viziunea care ne ghidează în strategia noastră de responsabilitate socială, iar faptul că a mai trecut un an în care vedem cum împreună cu partenerii noștri din societatea civilă am mai făcut câțiva pași importanți în obținerea binelui pe care îl dorim generațiilor viitoare ne confirmă că faptele noastre au avut impactul pozitiv pe care ni l-am propus.  Ne dorim ca responsabilitatea să devină un mod de a gândi și de acționa pentru fiecare dintre noi, pentru că încă mai sunt multe provocări de rezolvat în societatea noastră, dar știm că avem alături de noi oameni care continuă să creadă în puterea faptelor concrete, lucru pentru care le mulțumim”, a spus Cristina Hanganu, Director de Comunicare și CSR Lidl România.

Protecția mediului – peste 13,6 milioane de lei în vederea combaterii și prevenirii poluării cu plastic și a reducerii risipei alimentare

Pentru a susține combaterea și prevenirea poluării cu plastic, Lidl România a investit peste 11,7 milioane de lei în programe dezvoltate împreună cu societatea civilă, sumă care s-a concretizat în 2021 în:

  • Programul ASAP (Armata Selectării Atente a Plasticului), de colectare separată a deșeurilor reciclabile a fost implementat în 15 municipii reședință de județ din țară și în 4 sectoare din București (sectoarele 1, 2, 3 și 6). Aproape 550.000 de elevi beneficiază de sistemul de colectare selectivă din aproape 1.000 de școli înscrise, la nivel național. Proiectul este într-o permanentă extindere și își propune să ajungă în toate reședințele de județ în următorul an școlar;
  • Peste 44 de tone de deșeuri au fost colectate din apele Dunării și ale afluenților săi, cu ajutorul a 3.400 de voluntari, și alte 16 tone de deșeuri au fost colectate prin intermediul a 4 bariere plutitoare instalate pe râurile Cerna, Jiu, Olt și Buzău, contribuind la combaterea poluării cu plastic, de la începutul programului Cu Apele Curate, în 2019. Totodată, în cadrul grantului Cu Apele Curate, Lidl România a finanțat încă 15 inițiative ale unor ONG-uri, pentru a putea demara programe locale de combatere și prevenire a poluării cu plastic.
  • Prin activitățile Patrulei Zero Plastic, coordonată de WWF (World Wildlife Fund), voluntarii au reușit să acopere peste 1500 de kilometri în Delta Dunării și să colecteze peste o tonă de plastic. Totodată, Patrula a reușit să crească gradul de informare și educare a comunităților și turiștilor privind pericolul ecologic al plasticului.

Pentru reducerea risipei alimentare, în anul financiar 2021, Lidl România a contribuit cu peste 1,8 milioane de lei, sprijinind atât financiar, cât și prin donații de produse dezvoltarea rețelei naționale de Bănci pentru Alimente. În prezent, există Bănci pentru Alimente în București, Cluj-Napoca, Roman, Brașov, Oradea, Timișoara, Constanța, Craiova și Galați.

Educație – Lidl România a susținut 6 parteneri strategici cu peste 10 milioane de lei

  • Alături de Centrul Step by Step, a fost continuată promovarea conceptului de educație timpurie și a beneficiilor pe care le aduce în dezvoltarea copiilor, și prin urmare, a societății. Astfel, peste 2.350 de cadre didactice au participat la cursuri de formare în metodologia alternativei educaționale Step by Step și peste 1.500 de profesioniști au participat la cursurile de formare și schimburi de bune practici desfășurate online pentru creșterea competențelor;
  • În cadrul parteneriatului strategic cu Teach for Romania, retailerul a susținut organizația pentru deschiderea primului său birou regional din țară, cu sediul la Iași, care deservește zona Moldovei, una dintre cele mai defavorizate regiuni din România, din perspectiva accesului la educație de calitate îngreunat pentru mulți copii. Obiectivele Teach for Romania vizează recrutarea unui număr mai mare de profesori la nivel local, ce vor fi pregătiți și susținuți de către membrii echipei biroului regional, pentru a putea preda în comunitățile vulnerabile din zona Moldovei;
  • Pe lângă susținerea anuală a programului Pâine și Mâine, retailerul a donat către World Vision România, cu ajutorul clienților săi, suma de 820.000 lei, pentru extinderea și digitalizarea programului. Acesta a fost nominalizat în anul 2021, de către Autoritatea Națională pentru Drepturile Copilului și Adopției, ca exemplu de bună practică la nivel național, pentru modelul de intervenție propus privind acordarea de servicii socio-educaționale copiilor vulnerabili din mediul rural;
  • 712 directori de școală din toată țara au beneficiat de programul de pregătire organizat de Asociația de Valori în Educație, pentru ocuparea posturilor de directori de grădinițe, școli și licee. 700 de specialiști în business au lucrat alături de echipa Academiei de Leadership și Management Școlar pentru a sprijini directorii de școli în acest demers;
  • Totodată, împreună cu Fundația Leaders, retailerul a încurajat peste 1.000 de liceeni să-și descopere vocația, să exploreze oportunități de carieră, dar și să se implice în activități comunitare.

Lidl România a sprijinit cu peste 2,7 milioane de lei dezvoltarea infrastructurii serviciilor de urgență, pentru achiziția a:

  • 6 motociclete de intervenție urbană, echipate cu toate dispozitivele medicale necesare acordării extrem de rapide a primului ajutor, care deservesc județele Mureș, Sibiu și Oradea;
  • Unei ambulanțe special proiectate pentru uzul pediatric, pentru Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, în urma apelului la solidaritate lansat de Salvați Copiii România;
  • Unei multifuncționale de descarcerare din dotarea elicopterului SMURD București;
  • Ansamblului de corturi din cadrul Postului Medical Avansat aflat în dotarea Autospecialei de Intervenție la Accidente Colective și Calamități aparținând ISU Iași;

În plus, în anul financiar 2021, Lidl România a continuat susținerea programului Bucureștiul Pregătit, care a finanțat patru proiecte de informare și educare pe tema riscului seismic și pregătirea pentru cutremur pentru locuitorii din București și Ilfov, cursuri de prim-ajutor și/sau pregătire pentru cutremur în grădinițe, școli, licee, facultăți și creșterea capacității pentru intervenția post-cutremur. De la lansarea programului, 3.000 de oameni au făcut cursuri de prim-ajutor, 13.000 de elevi și profesori au făcut cursuri de pregătire pentru cutremur, 17 câini de căutare-salvare au fost certificați pentru acțiuni de salvare din dărâmături și 200.000 de oameni au fost expuși mesajului despre riscul seismic.

Dezvoltarea comunităților prin susținerea financiară cu peste 8,5 milioane lei

Și în anul 2021, Lidl a continuat să susțină programul Fondul pentru un viitor mai bun în comunități, ce oferă micro-granturi nerambursabile pentru inițiative comunitare de protecție a mediului și educație. Cea de-a doua ediție a programului s-a adresat inițiativelor din 5 orașe: Bacău, Baia Mare, Constanța, Ploiești, Timișoara. În total, 35 de proiecte din domeniile educație și protecția mediului au fost alese pentru a răspunde concret nevoilor comunităților. Printre acestea se numără și câteva proiecte implementate în premieră sau care au surprins prin atractivitate și interes comunitățile cărora li s-au adresat: prima piesă de teatru de animație jucată și pusă în scenă de adolescenți cu scenografie din materiale reciclabile din Bacău, primul proiect de compostare cu 3 puncte în Baia Mare și primul proiect de „citizens science” cu puncte de observaţie pe canalul Bega din Timișoara.

Lidl România a continuat parteneriatul strategic cu Ambasada Sustenabilității și, în anul 2021, în premieră în România, a fost celebrată Ziua Sustenabilității, pe data de 27 octombrie când este sărbătorită la nivel global. Cu această ocazie, a fost lansat studiul de precepție, „Cum își imaginează românii că arată un viitor sustenabil?”, ce reprezintă un punct de plecare pentru inițiativele și programele de sustenabilitate ce pot fi dezvoltate pentru îndeplinirea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă asumate de Organizația Națiunilor Unite prin Agenda 2030. De asemenea, Lidl a susținut pentru al treilea an misiunea Code for Romania de a digitaliza societatea românească, în cadrul unui parteneriat strategic. În cadrul programului Civic Labs, au fost publicate 5 rapoarte de cercetare și au fost dezvoltate peste 50 de soluții în cele cinci domenii de interes: servicii de sănătate eficiente, acces la servicii de educație, managementul deșeurilor, incluziune pentru persoanele LGBTQ+, primării funcționale.

Din dorința de a fi mai aproape de comunitățile în care activează și de a răspunde nevoilor lor, în 2021, Lidl a început să susțină proiectele Asociației Zi de Bine. Cu sprijinul retailerului și al celorlalți doi parteneri strategici, au fost implementate 12 proiecte la nivel național, în 21 de județe, de care au beneficiat 15.000 de persoane, în cauze legate de educație, sănătate, incluziune socială, combaterea sărăciei și protecția mediului.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: