Antreprenori Business Stiri Tech

Investitorii TechAngels și-au triplat activitatea în primele trei trimestre din 2020

8 oct. 2020 2 min

Investitorii TechAngels și-au triplat activitatea în primele trei trimestre din 2020

Reading Time: 2 minute

TechAngels, grupul deschis de investitori privați implicați în susținerea start-up-urilor din domeniul tehnologiei, a participat în primele nouă luni ale anului la peste 60 de sesiuni de prezentare și pitch-uri, de trei ori mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut și de cinci ori mai intens față de perioada 2013-2018.

În anul 2019, investițiile realizate de TechAngels, în grup sau individual, au fost de peste 6 milioane de euro, în creștere de aproape patru ori față de anul 2017. Cifrele investițiilor realizate până în trimestrul trei al anului 2020 nu sunt consolidate încă, dar estimările indică un nivel cel puțin asemănător cu cel de anul trecut.

În ultimii trei ani, TechAngels a investit aproximativ 10 milioane de euro, vizând peste 95 de start-up-uri din domeniul tehnologiei.

“Această intensificare a activității noastre este un argument pentru colaborarea cu un angel investor și un semnal de încurajare pentru start-up-uri. Nu degeaba suntem angel investors, avem mereu în vedere și un element de susținere și de încurajare a start-up urilor, pe lângă validitatea și viabilitatea proiectelor. La nivel european, am văzut o mobilizare similară în rândul business angels, în timp ce o parte din fondurile de tip venture capital au amânat implicarea și au diminuat din nivelul de investiții” – spune Mălin-Iulian Ștefănescu, Președintele TechAngels.

Scădere a investițiilor

Estimările circulate în mediile specializate indică o scădere de 22% a numărului de investiții și de 10-40% a sumelor investite, conform datelor disponibile pentru luna martie 2020 (sursa: sifted.com).

Pe ansamblu pieței, activitatea angel investors este mai greu de monitorizat și de cuantificat, nu numai în România ci peste tot în lume, având în vedere caracterul individual, privat al investitorilor, interesele și domeniile diverse în care se fac investițiile și faptul că un investitor poate opta să acționeze individual, în grup sau prin intermediul altor platforme sau formule de colaborare.

De la începutul anului, TechAngels a întâlnit și sprijinit peste 200 de start-up-uri. Dintre acestea, aproximativ 50% au dezvoltat produse și servicii dedicate domeniului medical, inspirate de perioada dificilă pe care o traversăm. Tendința alinierii dezvoltării start-up-urilor la preocupările generale ale pieței este, de altfel, documentată încă de la înființarea TechAngels.

 “Când piața se dezvoltă spre mobilitate, am văzut zeci de soluții pentru aplicații mobile, când tema a fost digitalizarea băncilor, au fost generate soluții pentru acest domeniu. Din poziția pe care o avem putem vedea atât rapiditatea cu care start-up-urile se orientează către soluțiile cerute de piață, cât și modul în care această coagulare de eforturi practic generează bulgarele de zăpadă și dezvoltă mai rapid domeniile considerate. Susținerea start-up-urilor este importantă pentru dezvoltarea economică generală, iar faptul că investitorii au optat să se implice în continuare este un prim semn de maturitate, într-o piață care nu este încă foarte dezvoltată”, apreciază Mălin Ștefănescu.

Până la sfârșitul anului, TechAngels mai au în vedere întâlnirea cu alte aproape 40 de noi start-up-uri. Înscrierile pentru întrevederi se fac direct pe site www.techangels.ro sau prin contactarea membrilor asociației. Grupul invită ulterior la întâlnire start-up-urile selectate, care trebuie să îndeplinească condiția de a avea deja un produs configurat și o echipă. De asemenea, membrii TechAngels vor continua să participe ca parteneri și în alte proiecte organizate de entități dedicate start-up-urilor, iar ca grup vor păstra politica de orientare cu preponderență pe soluții de tehnologie, chiar dacă membrii individuali au investiții și în alte domenii.

 

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: