Analize Finanțe

Învingătorii erei corona: Răsplata pentru plățile online

29 iul. 2020 3 min

Învingătorii erei corona: Răsplata pentru plățile online

Reading Time: 3 minute

Perioada de izolare a accelerat trecerea către mediul digital atât pentru companii, cât și pentru consumatori. Așa au început să facă plăți online și cei care nu obișnuiau să facă acest lucru, ceea ce a dublat instant volumul la nivel național.

Explozia comerțului electronic adusă de pandemie a antrenat după ea și plățile online, care au înregistrat creșteri spectaculoase. Antonio Eram, CEO & Founder la NETOPIA Payments, spune că, pe perioa­da celor două luni de stare de urgență, plățile digitale au înregistrat o creștere accelerată, influențată de creșterea segmentului e-commerce, dar și de trecerea multor magazine în online pentru a-și putea continua activitatea, în urma măsurilor luate de autorități.

Volumul plăților online s-a dublat în aprilie 2020 față de aceeași lună a anului trecut, iar în martie a crescut cu 30%, comparativ cu martie 2019”, a declarat Antonio Eram, CEO al NETOPIA Payments.

Acesta spune că trendul crescător înregistrat în perioada lockdown-ului s-a mai estompat odată cu ridicarea restricțiilor de deplasare și redeschiderea zonei de retail.

Totuși, se observă în continuare menținerea unui interes crescut pentru plățile electronice, la un nivel mult mai mare față de perioada similară a anu­lui trecut, trend estimat că se va menține și în perioada următoare.

Este o perioadă de creștere pentru companie. Se lucrează la dezvoltarea noului site NETOPIA Payments, dar și a interfeței de management al conturilor și raportare pentru compatibilitate cu regulamentul GDPR, precum și pregătirea implementării cerințelor directivei PSD2. Totodată, sunt optimizate modulele de shopping cart la noul protocol de securitate 3D Secure 2.0, care a fost implementat de curând pentru toți comercianții înrolați în platformă și va reduce considerabil timpul de efectuare a plăților online.

“Pentru cei care activează în retailul tradițional, lucrăm la integrarea platformei BinaSmartBusiness, sistem de gestiune destinată comercianților mici și mijlocii cu magazine fizice, pentru diverse soluții de retail”, spune Antonio Eram, adaugând că sunt dezvoltate constant noi funcționalități și sunt activate noi servicii pentru utilizatorii aplicației mobilPay Wallet.

La rândul lor, reprezentanții Mastercard spun că pandemia a modificat semnificativ comportamentul consumatorilor, iar Raluca Nicolaescu, Head of Marketing la Mastercard România, este de părere că o parte dintre schimbări vor persista pe termen mediu și lung. Datele arată că, de la începutul acestui an, ponderea plăților online din totalul de plăți efectuate cu cardul s-a dublat în România, ceea ce înseamnă că românii vor alege mai frecvent comerțul online în detrimentul celui offline, subli­niază Raluca Nicolaescu.

În aprilie, și plățile online cu carduri Visa au crescut cu peste 50% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Asistăm la o schimbare reală în comportamentul consumatorilor, dat fiind că aproape unu din șapte deținători de carduri Visa din România care nu obișnuia să facă plăți online a achiziționat pentru prima dată cu cardul bunuri sau servicii de pe internet după declanșarea pandemiei”, a declarat Elena Ungureanu, Country Manager la Visa în România.

Potrivit reprezentanților Visa, cele mai mari creșteri ale tranzacțiilor online pot fi observate în cazul aprovizionării și amenajării locuinței, unde valoarea plăților online a crescut de aproape 10 ori, în cazul magazinelor alimentare, restaurantelor, al magazinelor de îmbrăcăminte și accesorii care au înregistrat creșteri de aproape 3 ori mai mari și al plăților de utilități, care aproape s-au dublat.

Deși shoppingul online s-a dezvoltat constant în România în ultimii ani, există în mod clar mai mult loc pentru creștere, având în vedere că doar 29% dintre utilizatorii de internet din România au făcut cumpărături online anul trecut, spre deo­sebire de media europeană de 67%, conform datelor Eurostat.

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 345 (15 iulie – 15 septembrie 2020). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: