Ioan Negoi, profesorul care apropie istoria romilor de publicul larg

Ioan Negoi, profesorul care apropie istoria romilor de publicul larg

Reading Time: 7 minute

Ioan Valentin Negoi este istoric și profesor, cunoscut drept „Profu Negoi”. El face cunoscută istoria romilor prin platforma Romstoria, un podcast bilunar, dar și canal pe YouTube. Prin inițiativele sale, Negoi explorează teme adesea ignorate precum genocidul împotriva romilor, sclavia, revoltele sau meserii tradiționale rome, folosind o abordare care aduce adevărurile istorice mai aproape de publicul larg.

Ca profesor, Negoi predă istoria cu convingerea că identificarea și înțelegerea trecutului trebuie adaptate la nevoile reale ale elevilor, în special când vine vorba despre cei din comunități marginalizate.

Proiectul RomStoria a pornit din experiență. La școala din satul prahovean Mărginenii de Jos, unde predă, a simțit nevoia elevilor, atât romi, cât și români, de a cunoaște o istorie mai specifică, mai personală, care să depășească clișeele și să vorbească despre figuri precum femei rome care au schimbat lumea, cum este cazul Ioanei Rudăreasa, eliberată în instanță de sclavie în 1843.

De mai bine de patru ani, Ioan Valentin Negoi este actorul principal din spatele RomStoria, un podcast bilunar care se adresează publicului larg. Prin episoade scurte de patru până la șase minute, el reușește să redea povești puțin cunoscute, materiale documentate cu atenție și prezentate cu claritate, aducând în prim-plan teme precum domnia lui Ștefan Răzvan (fiu de rom musulman), meseriile tradiționale ale romilor din perioada sclaviei, povestea deportării violonistului Ștefan Moise în Transnistria, mecanismele folosite de domnitori pentru a-și procura sclavi, poziția bisericii față de sclavie sau enunțul cutumiar al „jus primae noctis”.

Elevii mei sunt extrem de impresionați de faptul că profesorul lor de istorie este ,,aproape influcencer”. Mereu țin cont de sfaturile lor, fiindcă și ei fac parte din publicul țintă.

Prima carte despre istoria romilor

Pe lângă activitatea din online, Negoi și-a așternut cercetările în texte solide și bogat documentate. Este autorul lucrării „Deportarea romilor. Din Muntenia în Transnistria în timpul celui de-al Doilea Război Mondial”, un volum care reconstituie tragicul parcurs al deportărilor, descriind firmele administrative, categoriile etnice vizate și consecințele devastatoare, inclusiv mortalitatea masivă prin foamete, frig și boală. De asemenea, a semnat texte și pentru culegeri colective, precum „Culegerea de studii rome”, unde contribuția sa dedicată „trenului E4”, ruta Pitești-Tighina, documentează cu precizie numărul vagoanelor, condițiile de transport și numărul victimelor.

Mai mult, în această toamnă, a publicat, la Editura Hyperliteratura, prima carte românească de public larg despre istoria romilor, intitulată „Istoria nespusă a romilor din România”, care va reuni câteva dintre cele mai solide eseuri de popularizare, menite să combată stereotipurile persistente în societate.

Am vrut să demonstrez mai multor apropiați că se înșală atunci când afirmă că nu există diferențe între statutul rumânilor/vecinilor și cel al sclavilor romi. O altă motivație a fost dorința de a deconstrui mai multe falsuri propagate despre romi. În primul rând, am urmărit să arăt că romii sunt o minoritate conlocuitoare cu urmașii geto-dacilor de aproape șapte secole. În al doilea rând, am dorit să evidențiez aportul economic semnificativ al romilor în economia Principatelor Române și să subliniez că nu este moral să vorbești despre istoria românilor fără a face trimitere la sclavia și Holocaustul romilor.

În România anului 2025, publicarea unei cărți de istorie despre romi are o relevanță aparte. Ioan Negoi consideră că un astfel de volum este nu doar util, ci esențial, dacă privim cu luciditate imaginea pe care romii o au astăzi în societate. Discriminarea față de această minoritate rămâne una dintre cele mai persistente probleme sociale, alimentată de prejudecăți vechi, clișee culturale și de o cunoaștere fragmentară a trecutului.

O lucrare accesibilă publicului larg poate deveni o veritabilă unealtă de educație, capabilă să demonteze miturile și să le înlocuiască cu fapte verificabile, extrase din arhive și studii serioase.

Pentru el, o asemenea carte este și un act de recuperare a unei istorii ignorate sau distorsionate. În spațiul românesc, istoria romilor a fost deseori trecută sub tăcere, prezentată superficial sau filtrată prin lentilele deformante ale prejudecăților. În manualele școlare, de pildă, sclavia romilor, care a durat aproape cinci secole, este menționată doar în treacăt, redusă la câteva fraze lipsite de detalii despre mecanismele sclaviei, durata ei, condițiile de viață, violențele sistematice, vânzările de oameni ori abuzurile sexuale. Nu se vorbește aproape deloc despre rezistența romilor sclavi sau despre aportul lor semnificativ în economia medievală și modernă. De aceea, Negoi vede în documentarea și prezentarea acestor realități o formă de corectare a omisiunilor istorice, dar și un pas spre înțelegerea prezentului.

Am întâlnit mai multe provocări în procesul scrierii. Una dintre cele mai importante a fost alegerea de a nu realiza o carte construită exclusiv pe un fir narativ al victimizării. Deși tragediile din trecutul romilor, precum sclavia, deportările, discriminarea sistematică,  sunt esențiale pentru înțelegerea istoriei, am dorit să aduc la suprafață și povești ai unor „eroi”.

Printre exemplele evocate în carte se numără și cel al lui Angheluș Dinicu, care a transpus pe hârtie melodia „Ciocârlia”, una dintre cele mai cunoscute piese muzicale românești, sau voievodul Ștefan Răzvan, un personaj istoric a cărui identitate romă este contestată de unii istorici, în ciuda argumentelor documentare.

Mai mult, în carte, Negoi nu a evitat nici subiectele incomode, precum tradiția boierească a „ius primae noctis”, care se referă la presupusul „drept” al unui senior feudal (stăpân de pământ, nobil) de a petrece noaptea nunții cu mireasa unui vasal sau țăran aflat sub autoritatea lui, înainte de soțul legitim, și violurile comise asupra femeilor rome, practici care au dus la metisarea unei părți a comunității. În mod paradoxal, această metisare a fost ulterior considerată o „problemă” de către eugeniștii din perioada interbelică, ceea ce adaugă o nouă dimensiune istoriei discriminării și controlului asupra romilor.

Documentarea acestor episoade a fost dificilă. În cazul lui Ștefan Răzvan, sursele sunt rare și fragmentare. Cronicile moldovenești îl menționează doar sporadic, iar informațiile se amestecă cu elemente de legendă sau interpretări naționaliste.

A trebuit să compare aceste referințe cu surse externe și să extragă din ele un profil cât mai credibil, separând mitul de realitate.

Și mai complicată a fost cercetarea legată de violurile asupra fetelor rome și de revoltele din perioada sclaviei. Documentele istorice care consemnează explicit aceste evenimente sunt extrem de puține. Arhivele oficiale ale epocii fie ignoră complet aceste fapte, considerându-le neimportante, fie le menționează vag, fără să ofere informații despre victime sau context. În lipsa mărturiilor directe ale romilor, imposibil de obținut într-o epocă în care aceștia nu aveau acces la scris, reconstituirea acestor episoade a necesitat o muncă minuțioasă de interpretare a puținelor date existente, completată de contextualizare socială și juridică.

Deportarea, un episod dureros din istoria noastră

Pe lângă punctarea amploarei genocidului (peste o jumătate de milion de romi au fost exterminați pe tot continentul, iar în România peste 11.000, dintre care jumătate copii), o altă temă centrală în lucrarea lui Negoi este deportarea romilor în Transnistria. Tristul episod din cadrul celui de-al Doilea Război Mondial reprezintă, în opinia sa, o rană deschisă în memoria colectivă.

Această tragedie rămâne prea puțin cunoscută publicului larg și este aproape absentă din manualele școlare. Negoi a discutat personal cu supraviețuitori ai deportărilor, oameni care și-au îngropat frații în pământ înghețat, în iernile cumplite din Transnistria.

Pentru el, aceste mărturii sunt fundamentale, fiindcă copiii și nepoții celor deportați trebuie să le cunoască, nu pentru a alimenta ura, ci pentru a înțelege gravitatea acelor vremuri și pentru a preveni repetarea lor. El subliniază că, pentru generațiile tinere, adevărul despre deportare nu trebuie redus la imaginea romilor ca victime pasive. Este important să fie recunoscut și faptul că acești oameni au rezistat, au supraviețuit și au continuat să își ducă viața, contribuind în continuare la societate.

Negoi atrage atenția și asupra felului în care lipsa unei reprezentări corecte în educația formală perpetuează discriminarea. Cât timp istoria romilor este comprimată în câteva paragrafe lipsite de context, societatea românească va continua să funcționeze pe baza unor imagini simplificate și adesea false.

„Istoria nespusă a romilor” poate contribui la schimbarea acestei situații, devenind o punte între cercetarea academică și publicul larg.

Rețeta pentru o societate mai blândă

În viziunea lui Ioan, promovarea unei conștientizări corecte a istoriei romilor nu poate rămâne un demers individual, ci trebuie să devină parte dintr-o strategie instituțională susținută. El subliniază că, într-o primă etapă, universitățile și Academia Română au un rol crucial. Aceste instituții ar trebui să sprijine activ proiecte de cercetare dedicate istoriei romilor prin alocarea concretă de resurse, precum burse, granturi și programe de mentorat pentru tineri istorici, fie ei romi sau neromi.

De asemenea, consideră că sprijinul academic trebuie să se concretizeze și în facilitarea publicării de studii, articole și volume bazate pe surse primare, respectând standardele științifice, dar formulate într-un limbaj accesibil publicului larg.

Cercetarea de calitate, explicată pe înțelesul tuturor, poate deveni un instrument puternic de educație publică, înlocuind clișeele cu date istorice verificate.

Pentru el, societatea românească, inclusiv comunitatea romă, are nevoie de o astfel de educație, capabilă să redea imaginea reală a trecutului romilor, de la sclavie și deportări până la contribuțiile lor culturale și economice.

Privind retrospectiv, Negoi remarcă schimbări semnificative în modul în care societatea se raportează la această istorie. Dacă în urmă cu două-trei decenii recunoașterea publică a sclaviei romilor era o raritate și, uneori, un motiv de controversă, astăzi discuția a devenit mai deschisă și mai nuanțată.

Observă că tot mai mulți colegi din mediul academic, inclusiv cercetători neromi, publică lucrări valoroase despre istoria romilor. În același timp, există tot mai mulți cercetători care își asumă deschis etnia și contribuie cu studii de referință în domeniu.

Această schimbare de atitudine este vizibilă și în raportarea la Holocaustul romilor. Publicarea de articole și studii despre acest subiect nu mai întâmpină rezistența de altădată, iar includerea lui în dezbaterile academice și culturale este mai frecventă.

El mai subliniază și că această deschidere nu s-a produs peste noapte, ci este rezultatul eforturilor cumulate ale cercetătorilor, activiștilor și educatorilor care, de-a lungul timpului, au insistat să facă vizibilă o parte de istorie.

Un alt aspect pe care îl evidențiază este schimbarea de perspectivă în rândul tinerilor. Comparativ cu generația sa, tinerii de azi sunt mai empatici și mai bine informați. Mulți cunosc acum diferența dintre termenul „rom” și peiorativul „ț*gan” și resping stereotipuri și expresii care, în trecut, erau folosite fără rezerve.

Expresii precum „dacă nu ești cuminte te dau la ț*gan” sunt tot mai rar întâlnite, iar conștientizarea caracterului lor discriminatoriu se extinde.

Faptul că tinerii înțeleg contextul istoric al sclaviei și al genocidului împotriva romilor, și că reacționează critic la prejudecăți, este o dovadă că societatea poate evolua spre o relație mai echitabilă între majoritate și minorități.

Cu toate acestea, Ioan atrage atenția că progresul nu trebuie să ducă la complacere. Instituțiile publice și comunitatea academică trebuie să continue eforturile de cercetare și diseminare, extinzând colaborările internaționale, organizând conferințe, expoziții și proiecte educaționale care să aducă istoria romilor în prim-plan. Doar așa ne putem face bine.