Iustinian Șovrea, GlobalLogic: Velocitate la puterea AI
Reading Time: 4 minuteGlobalLogic, o companie cu sediul central în Silicon Valley și specializată în inginerie digitală, a inaugurat un birou în București, cu o echipă inițială de 150 de specialiști, dintr-un total de aproximativ 1.100 angajați în toată țara. Am stat de vorbă cu Iustinian Șovrea, Head of Romanian Business Operations & Cluj Office Site Manager, pentru a afla care sunt planurile de dezvoltare a businessului și obiectivele filialei, ținând cont și de finalizarea integrării Fortech, una dintre cele mai mari companii românești de dezvoltare de software.
Care este obiectul noului birou GlobalLogic din București?
Noul birou GlobalLogic din București consolidează prezența companiei în România, alături de birourile pe care le avem deja în Cluj-Napoca, Oradea, Brașov și Iași. Această investiție pe care am făcut-o are rolul de a susține proiecte strategice de IT pe care le avem pentru clienți din industria media, telecom, auto, financiară. Ne propunem să valorificăm pe de o parte proximitatea față de clienții actuali și cei potențiali din capitală, dar și capitalul uman, pe de altă parte, adică experți în domeniul tehnologiei, Bucureștiul fiind cunoscut ca un centru în acest sens. În prezent, echipa din București este formată din 150 de specialiști, cu expertiză solidă în tehnologii precum Java, .NET, Cloud (AWS, Azure), AI/ML, DevOps, etc și este în creștere. De asemenea aș mai aminti că avem peste 100 de roluri deschise în București dar și în restul țării, păstrându-ne așadar obiectivul de dezvoltare în România.
Care au fost cele mai importante proiecte din ultimul an?
În ultimul an, am fost implicați în mai multe proiecte de IT în industrii precum cea media, auto, financiară și pe de o parte am dezvoltat portofoliul de clienți existenți, iar pe de altă parte am și adaugat clienți noi din aceste industrii. Un de proiect de referință este colaborarea cu Banca Comercială Română (BCR), prin care am contribuit la dezvoltarea primei platforme complet digitale de aplicare pentru credite ipotecare din România. Proiectul este un bun exemplu al potențialului transformării digitale în sectorul financiar. Rezultatul: o soluție care oferă clienților o experiență bancară mai rapidă, mai simplă și mai transparentă. De asemenea, un alt proiect de menționat este și lansarea primului Demo Zone din cadrul companiei, la București. Acesta este un spațiu dedicat prezentării proiectelor și soluțiilor la care lucrăm și totodată un loc elocvent pentru cabilitățile echipelor noastre locale și potențialul de inovare în diverse industrii. Pe lângă proiectele de dezvoltare pentru clienți, am derulat și inițiative interne, cum ar fi Moving Challenge – un program de wellbeing care încurajează colegii să adopte un stil de viață activ, promovând în același timp colaborarea și spiritul de echipă prin elemente de gamification. Proiectul a crescut și începând de anul trecut este adoptat la nivel de Europa în 8 țări în care avem colegi.
Care sunt obiectivele pentru 2025?
Obiectivele noastre vizează extinderea capacității de livrare în România, atragerea de noi proiecte internaționale și consolidarea expertizei în tehnologii precum AI, soluții cloud și dezvoltarea de soluții care oferă clienților noștri competitivitate. Ne dorim să investim în continuare în dezvoltarea echipelor locale și în colaborări strategice cu parteneri din industrii cheie. În ceea ce privește anul anterior, a fost unul de consolidare și revenire pe creștere, după finalizarea integrării companiei Fortech în GlobalLogic. Rezultatele financiare sunt încurajatoare, în același timp suntem atenți la ce se întâmplă în piață, având în vedere contextul economic și noile măsuri fiscale care ar putea influența, pe lângă alte elemente, activitatea din sectorul IT pe viitor.
Care este conexiunea cu Hitachi?
GlobalLogic face parte din grupul japonez Hitachi. O achiziție finalizată în 2021 și care a reprezentat un pas strategic pentru extinderea capabilităților digitale ale grupului la nivel global. Apartenența în cadrul grupului Hitachi ne oferă acces la o rețea mult mai amplă de resurse, clienți și tehnologii. Totodată, ne poziționează ca partener cheie în livrarea de soluții digitale în cadrul ecosistemului grupului nipon. Prin această colaborare, echipele noastre au ocazia să contribuie la inițiative globale de transformare digitală în industrii precum energie, mobilitate, sănătate, producție și altele. În plus, în aliniere cu viziunea grupului Hitachi, ne concentrăm eforturile pe strategii pe termen lung, investind substanțial în GenAI, dar și în inițiative de sustenabilitate. Aceste direcții implică activ întreaga echipă globală de peste 33.000 de specialiști.
În ce măsură integrați tehnologii AI în serviciile GlobalLogic?
Inteligența artificială și GenAI sunt tehnologii pe care le integrăm în proiectele noastre. Acestea nu doar că sporesc productivitatea, ci schimbă fundamental modul în care construim, livrăm și dezvoltăm soluțiile digitale. Aș menționa aici suita noastră, VelocityAI – un set de servicii care combină modele AI cu arhitecturi sigure și scalabile. VelocityAI ajută clienții să integreze AI în mod responsabil și securizat în întregul ciclu de dezvoltare software (SDLC), precum și în produsele, serviciile și operațiunile lor. Această integrare aduce beneficii concrete: spre exemplu, soluția noastră AI-Powered SDLC a generat, printre companiile clienților, creșteri de productivitate de 30%, reducerea cu 25% a timpului de lansare pe piață și scăderea cu 20% a costurilor operaționale. AI-ul este deja prezent în viața noastră de zi cu zi și în mod clar devine un factor cheie în industrii precum automotive, industrial și healthcare, unde procesarea, analiza și interpretarea în timp real a datelor și reacția rapidă a sistemelor sunt critice.
Care sunt provocările din piață în domeniile în care activați?
Dacă privim IT-ul, nu doar în România, ci și la nivel global, observăm că industria se confruntă cu o serie de provocări complexe, dar și cu oportunități semnificative. Pe de o parte, ne confruntăm cu situații precum războiul din vecinătatea noastră, instabilitatea piețelor financiare, schimbări politice, apariția unor noi jucători în diverse piețe precum cea automotive, factori ce cumulat sau separat pot influența planurile de investiții în tehnologie. Dar pe de altă parte, la nivel global asistăm la un progres tehnologic accelerat ce integrează IT-ul în absolut orice industrie, motivându-ne să ținem pasul și să ne adaptăm continuu.
Secțiune susținută de Raiffeisen Bank
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz