Companii Stiri

Kaufland deschide un nou magazin în Republica Moldova

12 mart. 2021 2 min

Kaufland deschide un nou magazin în Republica Moldova

Reading Time: 2 minute

La scurt timp după deschiderea magazinului din Ungheni, Kaufland Moldova își continuă planurile de dezvoltare și anunță deschiderea celui de-al cincilea magazin din Republica Moldova, care va fi amplasat în Comrat. Cel cel mai nou magazin Kaufland va oferi clienților o gamă variată de produse și o nouă experiență de cumpărături.

Magazinul este construit în linie cu cele mai înalte standarde europene și are cel mai nou concept de design. Acesta este dotat cu zone de legume și fructe, brutărie, alimente de bază, dulciuri, băuturi, produse nealimentare și vitrină cu servire asistată. Pe rafturile noului magazin, clienții pot găsi o gamă variată de peste 4100 articole achiziționate de la producători și furnizori locali, cât și produse de marca Kaufland – articole disponibile în premieră în Republica Moldova.

În galeria comercială din cadrul magazinului, clienții pot găsi o farmacie, cofetărie-cafenea, schimb valutar și Moldpresa. Iar în exteriorul magazinului, clienții pot lua o masă rapidă și caldă la punctul Grill.

Grija pentru mediul înconjurător rămâne unul dintre principalele valori Kaufland. Din acest motiv, acum și locuitorii de la Comrat vor avea posibilitatea să recicleze rapid cu ajutorul aparatului TOMRA. Aparatul este de tip self-service, și poate recicla trei tipuri de deșeuri – PET-uri (cu volumul de până la 3 litri), sticlă și doze de aluminiu (cu volumul de până la 1 litru). Clienții care reciclează sunt recompensați cu un voucher de reducere la anumite produse din promoții.

Pentru că sunt promotorii unui stil de viață sănătos, Kaufland pune la dispoziția clienților rastelul pentru biciclete, iar cumpărătorii care conduc mașini electrice au posibilitatea să le încarce la o stație special amenajată de pe teritoriul magazinului.

Spiritul de îngrijire a mediului este definit și de sistemul inteligent de încălzire eco, care recuperează căldura de la vitrinele și camerele de frig ale magazinului, economisind astfel resursele naturale și protejând mediul.

Nu în ultimul rând, Kaufland contribuie la dezvoltarea economiei locale. Astfel, prin investițiile în magazinul Kaufland Comrat au fost create peste 80 de locuri de muncă noi, la standarde europene, pentru locuitorii din Comrat.

„În pofida pandemiei, noi am continuat investițiile în Republica Moldova, ne-am onorat promisiunea și astfel am reușit ca în timp record să deschidem primul magazin Kaufland în sudul țării, în orașul Comrat! În calitate de investitor străin, apreciem suportul și deschiderea autoritățlor locale. Kaufland Comrat este mai mult decât un loc nou pentru cumpărături – este o cale de acces spre dezvoltarea economiei orașului, crearea locurilor de muncă, parteneriate cu producătorii locali și proiecte de responsabilitate socială”, a subliniat Marco Hößl, Directorul General Kaufland Republica Moldova și România.

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: