Companii CSR Stiri

Lidl scoate complet de la vânzare produsele din plastic

19 aug. 2019 2 min

Lidl scoate complet de la vânzare produsele din plastic

Reading Time: 2 minute

În efortul de a reduce consumul de plastic, Lidl scoate de la vânzare produsele de plastic de unică folosință, testând alternative pentru pungile de la raioanele de legume și fructe și brutărie.

Începând cu jumătatea lunii în curs, Lidl renunță la articolele de unică folosință din plastic precum pahare, farfurii, tacâmuri și paie. De asemenea, discounter-ul va testa în acest an soluțiile de tip sacoșă reutilizabilă pentru cântărirea și transportul fructelor și legumelor, dar și a pungilor din plastic compostabil, analizând viabilitatea acestui material ca alternativă la plasticul subțire.

Foto 1 Lidl Romania 1 e1566217366744

Anul trecut, Lidl și-a anunțat intenția de a reduce plasticul utilizat cu cel puțin 20%, până în 2025, printr-o strategie aflată în linie cu decizia Consiliul EU. În 2021, Consiliului UE va interzice utilizarea articolelor din plastic de unică folosință, Lidl asumându-și decizia înainte ca aceasta să intre în vigoare.

Lidl România va introduce ambalaje 100% reciclabile pentru articolele marcă proprie, care reprezintă aproximativ 80% din sortimentul de produse.

Compania ia măsuri precum folosirea pungilor reutilizabile sau testarea pungilor din material compostabil din resurse regenerabile, material care respectă reglementările internaționale din domeniul ambalajelor biodegradabile, precum standardul european EN 13432 și certificarea TUV Austria.  

De menționat și progamele de impact în domeniul protecției mediului în care Lidl investește, cea mai recentă inițiativă fiind “Cu apele curate”, lansată în această primăvară de Asociația MaiMultVerde, care își propune să combată poluarea cu plastic a apelor Dunării.

Astfel, Lidl se aliniază strategiei REset Plastic a grupului Schwarz, care își propune să diminueze cantitatea de plastic folosită și să închidă ciclurile de reciclare.

Grupul Schwarz a dezvoltat o strategie care cuprinde cinci zone de acțiune, de la reducerea cantității de plastic din ambalaje și regândirea designului acestora, până la reciclare și eliminarea completă a acestui material.

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: