Antreprenori CSR

Mai puțină risipă alimentară la un app distanță

30 dec. 2021 4 min

Mai puțină risipă alimentară la un app distanță

Reading Time: 4 minute

Pe piața locală, a apărut o aplicație ce pune la dispoziție produse la prețuri reduse între 40% și 80% și dorește să reducă risipa alimentară. Startup-ul bonapp.eco face acest lucru posibil prin conectarea consumatorilor cu comercianți ale căror produse se apropie de data de expirare. 

Grégoire Vigroux, business angel și antreprenor în serie, împreună cu Diego Roy de Lachaise, fost Senior Tech Consultant la KPMG, și cu Zsolt Kadar, fost executiv la Apple, stau în spatele businessului bonapp.eco. Grégoire Vigroux a cofondat și investit în mai multe afaceri în Europa de Est și a avut până acum patru exit-uri. Cea mai cunoscută afacere a sa este TELUS International Europe, numită anterior CallPoint, pe care a fondat-o în București acum 14 ani. Compania de outsourcing are în prezent o echipă de 5.000 de angajați în Bulgaria și România. Pe lângă rolurile sale actuale de membru neexecutiv și administrator în TELUS International, a lansat și investit în 20 de companii până acum, bonapp.eco fiind cel mai recent business. 

„Am ales să lansez bonapp.eco împreună cu partenerii mei de ­afaceri, Diego Roy de Lachaise și Zsolt Kadar, pentru că ne-am dorit să avem un impact social și pozitiv asupra mediului, pe lângă lansarea unui startup de succes. Cred că antreprenorii au un rol tot mai mare de jucat în modelarea unei lumi pline de sens. Succesul nostru trebuie să vină cu responsabilitate. Profituri cu scop. Creștere cu progres. Prosperitate prin filantropie”, a explicat Grégoire Vigroux. În acest moment, aplicația este disponibilă în București, iar investiția de 100.000 de euro a fost suficientă pentru a lansa aplicația mobilă și implementarea în Capitală. Extinderea în alte orașe din România este planificată pentru primul trimestru al anului 2022, iar lansarea în Europa de Est va începe în al doilea trimestru al aceluiași an.

Pentru dezvoltarea națională, sunt vizate pentru implementare Cluj, Timișoara și Iași, iar pe plan interna­țional sunt evaluate în prezent piețele din Bulgaria, Ungaria și Grecia. Pentru această creștere este nevoie de finanțare, urmând ca în curând să fie anunțată închiderea unei runde ­masive de finanțare. 

bonapp.eco

De la 40 la 5.000 de parteneri

Aplicația bonapp.eco a atras până în prezent 40 de afaceri în București – magazine alimentare, restaurante, cafenele, brutării și hoteluri, precum Accor, Cora, foodpanda, Penny România, Starbucks și Up (fostă Chèque-Déjeuner). Obiectivul companiei este să aibă 5.000 de parteneri și să salveze de la risipă 30 de milioane de pachete cu produse până în 2023. În prezent însă există mai multă cerere decât ofertă, astfel încât 40 de parte­neri nu sunt de ajuns pentru cei peste 2.000 de consumatori care accesează aplicația în fiecare zi.

„Pentru a rezolva această problemă, lucrăm să extindem numărul de locații la 100 (în mare parte super­marketuri, hipermarketuri și brutării) până la sfârșitul anului. Este multă treabă, dar suntem optimiști. De asemenea, angajăm o echipă de dezvoltatori de afaceri, care va începe în ianuarie 2022 și ne va ajuta să integrăm cât mai mulți comercianți, să putem crește și varia oferta”, a spus cofondatorul bonapp.eco. 

În primele trei săptămâni de la lansare, 5.000 de consumatori au descărcat aplicația și au fost cumpărate 500 de pachete bonapp.eco. Printre produsele oferite, se află și „pachete  surpriză”, ce oferă o selecție de alimente pe care consumatorii nu le știu decât în linii mari înainte de acumpăra. 

Deocamdată, bonapp.eco nu asigură livrare, deoarece s-a dorit limitarea amprentei de carbon și menținerea unor costuri scăzute. Intenția este ca serviciul să fie disponibil în supermarketuri, restaurante și cafenele din apropierea tuturor, încât să nu fie nevoie de transport, motiv pentru care extinderea în cât mai multe zone este importantă pentru companie. „Cu toate acestea, ne ascultăm cu mare atenție consumatorii, iar mulți dintre aceștia ne-au informat, desigur, că ar dori să oferim și livrare. În prezent evaluăm această opțiune și încercăm să găsim o soluție eficientă și sustenabilă”, arată Grégoire Vigroux.

Risipa alimentară și apetitul românilor

Din feedback-ul colectat până acum de la clienți, 80% dintre oameni folosesc aplicația pentru a economisi bani, față de 20% care doresc să aibă un impact pozitiv asupra mediului. Conform bonapp.eco, în alte țări, precum Danemarca și Suedia, unde sunt populare genul acesta de aplicații, procentul este 50% și, respectiv, 50%.

Potrivit unui raport al WWF, oamenii risipesc 40% dintre alimentele pe care le achiziționează, iar această risipă alimentară reprezintă 10% din toate gazele cu efect de seră la nivel mondial. „Vrem să influențăm mai degrabă obiceiurile de cumpărături alimentare ale românilor. Să încurajăm consumul responsabil. Acestea fiind spuse, consider că românii adoptă din ce în ce mai mult mentalități mai ecologice – în special profilul nostru tipic de utilizator, care este un locuitor urban educat și conectat, cu cont bancar, ce dorește să cumpere alimente de calitate, economisind în același timp.”

Numai în România, aproximativ 5 mili­oane de tone de alimente sunt aruncate anual, în condițiile în care consumatorii români își dedică aproape 40% din buget pentru alimente și băuturi. În acest context, bonapp.eco estimează un potențial de piață al aplicației de 5 milioane de utilizatori numai în România.

În ceea ce îi privește pe comercianții de produse alimentare cu care există parteneriate, aceștia au acces la versiunea B2B a aplicației. Aici, ei își pot introduce în mai puțin de două minute informații despre produsele pe care le au și care sunt pe cale să expire. „Am proiectat aplicația într-un mod care nu necesită integrare IT în sistemele lor, deoarece dorim ca procesul să fie cât mai ușor și rapid posibil pentru par­tenerii noștri”, subliniază cofondatorul bonapp.eco.

Luând în calcul că 2,5 miliarde de tone de alimente rămân neconsumate în fiecare an, la nivel mondial, inițiativele care tratează problema risipei alimentare încep să atragă tot mai mulți consumatori interesați. Chiar dacă în țările scandinave sustenabilitatea joacă un rol mult mai important decât în ­Europa de Est, în special în obiceiurile consumatorilor, numărul de utilizatori ce accesează zilnic aplicația indică o nevoie ce acum poate fi acoperită de bonapp.eco.  

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 359 (15 decembrie 2021 – 15 februarie 2022). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: