Manevrabilitatea unei limuzine combinată cu versatilitatea unui MPV în noul VLE electric de la Mercedes-Benz
Reading Time: 4 minuteMercedes-Benz creează un segment propriu.
Noul Mercedes-Benz VLE electric este prima limuzină grand space, care combină versatilitatea și spațiul unui MPV cu agilitatea și confortul la rulare ale unei limuzine Mercedes-Benz. În plus, datorită sistemului de operare inovator Mercedes-Benz Operating System, MB.OS, VLE este mereu actualizat prin update-uri over-the-air și este pregătit din punct de vedere tehnic pentru asistență avansată la condus, SAE Nivel 2.
VLE excelează în fiecare dimensiune a experienței de condus, oferind o plăcere remarcabilă la volan, cu încredere deplină și ușurință. În oraș, se deplasează și parchează cu agilitatea unui automobil compact, iar pe distanțe lungi rulează cu serenitatea unei adevărate limuzine premium.
În același timp, VLE stabilește noi repere în eficiența electrică, consumând sub 20 kWh la 100 de kilometri. Aceasta este echivalentul a aproximativ doi litri de motorină. Cu o autonomie de peste 700 de kilometri (WLTP) și 355 de kilometri reîncărcați în 15 minute, chiar și călătoriile lungi devin lipsite de efort.
În funcție de configurația aleasă, VLE, cu o lungime de 5.309 mm și echipat cu trei rânduri de scaune, oferă un volum generos de aproape 800 de litri. Dacă toate scaunele acționate manual sunt îndepărtate, spațiul disponibil ajunge până la 4.078 de litri, oferind spațiu amplu pentru bagaje sau echipamente sportive. În 2027, VLE va fi disponibil și într-o versiune mai lungă (cu o lungime totală de 5.484 mm), oferind și mai mult spațiu interior.
„Cu noul VLE, redefinim mobilitatea electrică pentru familii, companii și clienți activi în timpul liber. Limuzina grand space pentru până la opt persoane este excepțional de spațioasă, inteligentă, eficientă și oferă o agilitate impresionantă, precum și confort pe distanțe lungi. VLE este proiectat perfect în jurul cerințelor reale ale clienților și dezvoltat pentru a le depăși așteptările.”, declară Thomas Klein, Head of Mercedes-Benz Vans
„Noul VLE electric este un adevărat gamechanger. Cu roți directoare pe puntea spate (de șapte grade) și suspensie pneumatică AIRMATIC, se manevrează precum un automobil compact și rulează precum o limuzină premium. Iar cu o autonomie de peste 700 de kilometri (WLTP) și până la 355 de kilometri reîncărcați în 15 minute, VLE redefinește ceea ce poate însemna mobilitatea electrică de zi cu zi pentru un model de această dimensiune.”, spune Andreas Zygan, Head of Development, Mercedes-Benz Vans
VLE este un adevărat shapeshifter
Noua limuzină grand space se adaptează fără efort unei game largi de nevoi și stiluri de viață. Designul, finisajele, funcționalitatea și confortul la rulare pot fi adaptate cerințelor individuale. VLE se remarcă printr-o gamă amplă de produse, variante diverse și configurații individuale adaptate nevoilor variate ale clienților, de la variante flexibile pentru familii și clienți activi în timpul liber până la shuttle-uri exclusive.
Potrivire perfectă pentru familii: VLE este companionul ideal pentru familii, simplificând viața de zi cu zi. În doar 15 minute, poate fi reîncărcat pentru o autonomie de până la 355 de kilometri, WLTP. Iar într-o călătorie lungă de la Stuttgart la Roma, pe o distanță de aproape 1.100 de kilometri, VLE a avut nevoie de doar două opriri scurte de încărcare, de câte 15 minute fiecare. Datorită MB.OS, noul model dispune și de sisteme avansate de asistență la condus, ADAS, de ultimă generație.
VLE are câte o ușă culisantă electrică pe fiecare parte, cu acces HANDS-FREE, opțional. Acest lucru este deosebit de util pe străzile înguste. Ușile culisante au geam complet retractabil, pentru a asigura un aport generos de aer proaspăt. La fel de practic este și geamul spate cu deschidere separată, care facilitează încărcarea și descărcarea. În funcție de consola centrală aleasă, se poate trece cu ușurință din cockpit către zona din spate.
All-rounder de încredere: fie în zona urbană, fie în aer liber, elegantul VLE este ideal pentru pasionații de activități recreative care au nevoie de spațiu flexibil și vor să ajungă fără efort la destinație, chiar și în afara drumurilor asfaltate. Cu Roll & Go, scaunele pot fi deplasate manual înainte și înapoi și blocate în orice poziție sau pur și simplu îndepărtate pentru a crea spațiu amplu pentru echipamente sportive și de agrement. Cu o capacitate de tractare de până la 2,5 tone, în Europa cu cârlig de remorcare electric, VLE poate tracta cu ușurință rulote, bărci sau remorci. Propulsia optimă și tracțiunea maximă sunt asigurate de unitatea electrică puternică, de peste 300 kW, și de tracțiunea integrală 4MATIC.
Shuttle exclusiv: cu eleganță modernă și o experiență spațială imersivă, noul VLE răspunde așteptărilor premium. Sunt disponibile până la opt locuri dispuse pe trei rânduri de dimensiuni complete. Sunt posibile multiple configurații, inclusiv aranjament vis-à-vis, cu scaunele reglabile mecanic. Cele două uși culisante electrice standard asigură acces confortabil pe ambele părți.
Plafon panoramic Sky View
La fel de impresionantă ca exteriorul este experiența interioară extraordinară din VLE, care ridică familiarul sentiment „Welcome home.” al unui Mercedes-Benz la un nou nivel. Grand Limousine dispune de un plafon panoramic Sky View de dimensiuni impresionante. Acest plafon fix din sticlă, dintr-o singură piesă, se întinde fără întrerupere de la montantul B până în spate și transmite un sentiment fără precedent de spațiu și libertate, precum și de siguranță și liniște. La fel ca toate geamurile din spate, inclusiv geamul spate cu deschidere separată, acesta dispune de o jaluzea electrică. Iluminarea ambientală pune în valoare plafonul din sticlă într-un mod spectaculos.
Iluminarea ambientală joacă un rol central în întregul VLE, de la cockpit până la al treilea rând de scaune. Ca parte a design-ului interior general, aceasta îi învăluie pe toți ocupanții. Împreună cu design-ul interior stilat, inspirat de mobilier, și cu numeroase opțiuni de individualizare, creează un efect wraparound unic.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz


