Antreprenori Stiri

MAM Bricolaj, extindere la nivel național

4 aug. 2020 2 min

MAM Bricolaj, extindere la nivel național

Reading Time: 2 minute

MAM Bricolaj își propune ca până la finalul anului 2021 să funcționeze cu trei noi puncte de lucru în București, Cluj-Napoca și Brașov.

MAM Bricolaj anunță creșterea tuturor indicatorilor operaționali în prima jumătate a acestui an, astfel că perioada de izolare nu a afectat ritmul de dezvoltare a companiei. Aceasta continuă creșterea organică din ultimii ani și planifică extinderea rețelei de magazine la nivel național în Cluj-Napoca și Brașov.

În această perioadă, numărul de tranzacții a crescut cu 22%, iar valoarea medie a unei comenzi s-a mărit cu 3%. Astfel, cifra de afaceri a companiei a crescut cu 28% față de aceeași perioadă a anului trecut și ajunge la aproximativ 17 milioane de lei în ultimele șase luni. Mai mult decât atât, MAM Bricolaj anunță și creșterea accelerată a vânzărilor online, care au depășit cu 40% volumul vânzărilor online de anul precedent.

MAM Bricolaj a optat pentru automatizarea și eficientizarea proceselor interne, fapt ce a determinat o dinamică mai bună de lucru și a sporit profitul cu până la 80% față de aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la peste 2 milioane de lei.

„Pentru noi, prima jumătate a acestui an a reprezentat un test de maturitate, pentru că, în ciuda situației dificile pe care cu toții o traversăm, am reușit să avem o creștere susținută și să menținem un tonus pozitiv. Rezultatele excelente vin din investiția în tehnologie, care e și una din direcțiile noastre strategice. Prin intermediul acestor investiții am automatizat și eficientizat o serie de procese și am putut să avem o mai bună deschidere către categorii noi de consumatori. Astfel, în magazinele noastre sunt acum disponibile atât materiale și accesorii din sfera mobilei, cât și piese de mobilier, realizate după cerințele clienților, prin intermediul serviciului dedicat de proiectare. Creșterea cifrei de afaceri din această perioadă este și rezultatul procesului continuu de îmbunătățire a calității serviciilor, a gamei de produse pe care le actualizăm constant, dar și investiției în pregătirea și perfecționarea echipei. Pentru următoarea perioadă pe propunem să păstrăm acest ritm ascendent și vizăm două obiective strategice majore: listarea la Bursa de Valori București și dezvoltarea rețelei de magazine la nivel național cu încă trei puncte noi de lucru în București, Cluj-Napoca și Brașov” a declarat Cristian Găvan, fondatorul MAM Bricolaj.

MAM Bricolaj va începe extinderea rețelei de magazine printr-un prim punct de lucru în partea de vest a Capitalei, în prima parte a anului 2021, în timp ce magazinele din Cluj-Napoca și Brașov vor fi operaționale începând cu a doua jumătate a anului viitor.

Pentru a atrage fondurile necesare pentru cele trei investiții, compania va derula în perioada imediat următoare un plasament privat de acțiuni, prin intermediul parteneriatului cu Tradeville.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: