Stiri

Maraton de vaccinare non-stop în București. Oricine se poate vaccina la Sala Palatului și Biblioteca Națională

5 mai 2021 < 1 min

Maraton de vaccinare non-stop în București. Oricine se poate vaccina la Sala Palatului și Biblioteca Națională

Reading Time: < 1 minut

Oricine se poate imuniza în București la Sala Palatului sau la Biblioteca Națională. Programul acestor centre va fi non-stop, iar oamenii pot merge și noaptea pentru a se imuniza.

Mai sunt doar 2 zile până la maratonul de vaccinare din București, organizat la Sala Palatului și la Biblioteca Națională, de pe 7 până pe 9 mai. În cele trei zile, oamenii se pot vaccina fără programare cu serul de la Pfizer.

„Nu ne-am propus un target. Ne mulțumim să fie cât mai multe persoane vaccinate, acesta este scopul maratonului. Sperăm să fie cât mai mulți vaccinați”, a declarat miercuri Viorel Jinga, rectorul Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila din București, în conferință alături de Valeriu Gheorghiță.

Rectorul UMF mai spune că la Sala Palatului „vor fi și mici momente muzicale, de vioară și de pian. Se vor auzi în sală, dar nu vor deranja foarte mult fluxul de vaccinare”.

Maratonul este organizat cu ajutorul voluntarilor de la Societatea Română de Anestezie și Terapie Intensivă, din cadrul Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila. Profesorul doctor Șerban Bubenek, președintele Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă a anunțat că 56 de echipe vor lucra non-stop în cele trei zile de maraton. 120 de medici primari, specialiști și rezidenți ATI vor fi atât la Biblioteca Națională cât și la Sala Palatului.

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: