Management Stiri

Marek Noetzel va prelua în aprilie 2026 funcția de CEO al NEPI Rockcastle

6 nov. 2025 3 min

Marek Noetzel va prelua în aprilie 2026 funcția de CEO al NEPI Rockcastle

Reading Time: 3 minute

NEPI Rockcastle, al treilea cel mai mare proprietar de centre comerciale listat la bursă din Europa, anunță numirea lui Marek Noetzel în funcția de CEO, începând cu 1 aprilie 2026.

Marek Noetzel este în prezent COO al companiei, poziție pe care o ocupă din iunie 2022, fiind responsabil de activitatea operațională a celor 60 de proprietăți din cele opt țări din Europa Centrală și de Est.

El îl va înlocui pe actualul CEO al NEPI Rockcastle, Rüdiger Dany, care, în cei patru ani de mandat, a avut o contribuție remarcabilă la dezvoltarea grupului. Sub conducerea sa, compania a înregistrat o creștere semnificativă prin achiziții strategice, consolidarea bilanțului și menținerea unor randamente constante de la an la an. Venitul distribuibil per acțiune a crescut cu 75%, de la 34,42 eurocenți la începutul mandatului său, ajungând la 60,17 eurocenți în 2024.

„Suntem încântați că, în urma unui proces riguros și transparent de selecție și evaluare la nivel internațional, desfășurat în rândul unor candidați extrem de valoroși, Consiliul de Administrație al NEPI Rockcastle a decis că Marek Noetzel este cel mai potrivit pentru a conduce compania în următoarea etapă a parcursului său de creștere. El a demonstrat Comitetului de Nominalizare că deține calitățile excepționale pe care le căutăm la un CEO și că are capacitatea să asigure continuitatea unei conduceri puternice și inovatoare. Marek Noetzel a demonstrat cunoștinte de neegalat ale operațiunilor companiei și a avut un rol esențial în dezvoltarea acesteia, prin optimizarea portofoliului, achiziții și proiecte noi. Consiliul dorește, de asemenea, să îi mulțumească lui Rüdiger Dany pentru managementul său remarcabil, perioadă în care compania a înregistrat o evoluție constant ascendentă.”

George Aase, Președintele Consiliului de Administrație, NEPI Rockcastle

Cine este Marek Noetzel

Marek Noetzel s-a alăturat Rockcastle Global Real Estate în 2016, punând bazele biroului din Polonia și extinzând activitatea companiei în afara granițelor. În 2017, portofoliul Rockcastle din Polonia și Cehia a fuzionat cu NEPI, care deținea proprietăți în România, Slovacia, Serbia și Cehia. În cadrul NEPI Rockcastle, executivul a ocupat funcțiile de membru al Consiliului de Administrație și Director de Retail pentru Polonia, înainte de a fi numit COO în 2022. Anterior, a fost responsabil de segmentul de retail pentru Polonia, în cadrul Cushman & Wakefield.

În calitate de COO, a implementat o amplă strategie de creștere a gradului de ocupare a spațiilor din centrele comerciale contribuind astfel la extinderea portofoliului grupului, precum și sprijinirea unor achiziții importante din Polonia.

Pe durata mandatului său, NEPI Rockcastle a implementat un program de investiții de peste 1 miliard de euro în achiziții strategice, dezvoltări majore și administrarea activă a proprietăților. Aceste inițiative au generat o creștere semnificativă a veniturilor operaționale nete și a câștigurilor distribuibile pentru investitori, conducând la rezultate financiare record în 2024.

„Sunt extrem de mândru că Board-ul NEPI Rockcastle a ales un candidat din interiorul grupului pentru poziția de CEO, pe Marek Noetzel. El a avut un rol esențial în cadrul echipei extraordinare de top management care a generat performanțele remarcabile ale companiei din ultimii patru ani. Această numire reflectă perfect cultura NEPI Rockcastle axată pe dezvoltarea leadershipului la toate nivelurile operaționale și recompensarea oamenilor valoroși pentru spiritul lor inovator și antreprenorial.”

Rüdiger Dany, CEO, NEPI Rockcastle

NEPI Rockcastle are un portofoliul de aproape 8 miliarde de euro, care cuprinde 60 de proprietăți situate în opt țări din regiune. Compania este lider de piață în România și Polonia (cele mai mari două piețe din portofoliul NEPI Rockcastle) și deține centre comerciale în Bulgaria, Ungaria, Slovacia, Croația, Republica Cehă și Lituania.

NEPI Rockcastle își accelerează dezvoltarea printr-un program investițional de 788 milioane de euro, completat de achiziții strategice. În România, grupul investește aproximativ 282 milioane de euro în extinderea Promenada Mall, proiect mixed-use cu o suprafață de 55.400 mp, a cărui finalizare este planificată la sfârșitul anului 2026. În 2024, NEPI Rockcastle a finalizat achizițiile Magnolia Park (Wroclaw) și Silesia City Center (Katowice) ambele în Polonia, în valoare totală de 760 milioane euro.

Articole pe aceeași temă: