Companii Interviuri

Maresi Cehia și Slovacia: Două piețe, o strategie comună

1 feb. 2021 2 min

Maresi Cehia și Slovacia: Două piețe, o strategie comună

Reading Time: 2 minute

Pentru Pavel Mestanek, Managing Director al Maresi Cehia și Maresi Slovacia, coordonarea businessului Maresi din cele două țări vine cu provocări similare, dar și cu beneficiile aduse, mai ales în această perioadă, de gradul ridicat de digitalizare. Provocarea este acum extinderea pe noi canale de distribuție.

Care a fost evoluția businessului Maresi în 2020 pe piețele pe care le coordonați?

Atât pe piața din Cehia, cât și pe cea din Slovacia, Maresi a performat foarte bine și a înregistrat creșteri în ambele țări față de 2019.

Ce poziție ocupă Maresi pe aceste două piețe?

În ambele țări, Maresi se numără printre primii cinci distribuitori din piață. Avem referințe foarte bune datorită cooperării pe termen lung cu branduri globale binecunoscute precum Duracell, Twinings, TABASCO și Amora & Maille. Maresi acoperă pe ambele piețe toate canalele: retailul modern, comerțul tradițional, zona de food service, farmaciile, comerțul online.

Cum ați adaptat activitatea companiei în noua realitate de lucru ­remote?

Am beneficiat din plin de gradul ridicat de digitalizare din ambele țări, astfel că tranziția către lucrul de acasă s-a realizat fără probleme în cazul comunicării interne corporate. Desi­gur, în cadrul negocierilor cu parte­nerii de afaceri lipsește contactul ­personal, dar am reușit în ciuda acestor aspecte să ne atingem toate țintele planificate.

Care a fost cea mai importantă lecție a pandemiei pentru dumnea­voastră?

Accelerarea digitalizării pentru ambele companii, atât în planul proceselor interne, cât și cu partenerii externi.

Cum s-a schimbat strategia companiei în noile condiții?

Am pus mai mult accentul pe dezvoltarea comerțului electronic, a cărui importanță a crescut semnificativ pe segmentul de food, în urma pandemiei de COVID-19.

Ce provocări vedeți în continuare pentru businessurile pe care le conduceți, având în vedere noile condiții din piață?

Trebuie să creștem și să consolidăm zona de comerț electronic. Grație includerii brandului Duracell în portofoliul nostru în 2020, una dintre principalele strategii de extindere se referă la noi canale de distribuție în zona de electroretail și bricolaj.

Cum vedeți businessul Maresi din Cehia și Slovacia evoluând în 2021 și pe termen lung?

Ne vom mențin un ritm de creștere adecvat în zona de retail modern și comerț tradițional. După ce va trece pandemia, vom pune iar accentul de canalul de food service. Estimez creșteri importante pe noile canale de distribuție – comerț electronic, electroretail, DIY – și vom crește businessul în zona de distribuție pe segmentul pharma.

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 350 (25 ianuarie – 1 martie 2021). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: