Interviuri Digital Interviuri & Opinii MarComm Publicitate

Matei Psatta, TPS Engage: Românul care a cucerit planeta digital outdoor

6 apr. 2022 4 min

Matei Psatta, TPS Engage: Românul care a cucerit planeta digital outdoor

Reading Time: 4 minute

Nativ digital cu peste 10 ani de experiență în publicitate și marketing în agenții și e-commerce, Matei Psatta este co-fondator al TPS Engage, un ad-tech startup global care creează reclame data-driven pentru ­billboard-uri digitale pentru branduri precum Samsung, P&G, Coca-Cola, Uber, Jaguar, Foodpanda, Deutsche Telekom, etc. Cu birouri în New York, Dubai, Seoul și București, TPS Engage a lucrat cu peste 300.000 de ecrane în întreaga lume.

Cum ai descrie industria de Digital OOH (DOOH) în 2022?

Depinde de țară. În România – în creștere, mai ales pentru că apar ecrane noi și se diversifică piața. În ultimul an, au apărut ori s-au extins mult mai multe rețele de DOOH decât în ultimii 5. În plus, mult mai receptivă – când am început noi TPS Engage era o luptă să convingem ownerii să lucreze cu noi, deși nu există niciun motiv real să nu o facă, era doar rezistență la schimbare.

Acum simt că am trecut pragul critic și e clar că schimbarea urmează – unii o îmbrățisează, alții încă trag împotriva ei. Ca sa citez din manifesto-ul meu preferat de la BBH – “Not everybody loves change, but everybody sees it.”

Care sunt cele mai mari tendințe în DOOH acum la nivel mondial?

Cuvântul cheie e clar programmatic, dar definițiile variază. Momentan e un buzzword (cum a fost și AI prin 2015) și foarte puține companii implementează cu adevărat avantajele acestei tehnologii. Din fericire, însă, clienții setează trend-urile adevărate și fac asta în funcție de rezultatele pe care le văd. Mă aștept ca în 10 ani cumpărarea fragmentată de spațiu în DOOH să depășească buying-ul tradițional – nu doar pentru că clienții mari își vor muta bugetele (unii nu o vor face), ci pentru că vor apărea advertiseri cu background în digital marketing pentru care abordarea asta are sens perfect.

Cum se poziționează TPS Engage pe piață?

Suntem o platformă de tehnologie care te lasă să experimentezi și să descoperi ce funcționează pentru tine când vine vorba de DOOH, nu o agenție de media și nu presupunem că știm mai bine decât clienții propriul lor business. Abordarea asta în care nu facem “hard sell” rezonează din ce în ce mai bine cu lumea – de la clienți mici până la nume mari.

Matei Psatta, TPS Engage
credit foto: Adrian Nina

Care ai spune ca este secretul succeselor TPS Engage?

Ne place foarte mult ce facem și chiar credem că oricine poate face o campanie de OOH de succes, indiferent de buget sau experiență.

Dintre toate campaniile out of the box de anul trecut de care ești cel mai mândru și de ce?

Clar GameStop, care între timp a ajuns postarea #1 de pe Reddit. Faptul că am reușit asta cu o “campanie” de OOH de doar 18 dolari a fost exact “walk the talk”-ul de care aveam nevoie.

Cât din ceea ce faceți este strategie, creativitate, inventivitate?

Nu cred că poți face tech fără creativitate și nu cred că poți face business fără strategie. Nu vindem serviciile astea clienților, tocmai din motivele explicate mai sus, dar încercăm să “lead by example” aplicând asta în propria noastră strategie de marketing.

Cum v-ați adaptat la pandemie?

Lucrurile nu s-au schimbat foarte mult în cazul nostru. Lucram remote și înainte de pandemie. Anul 2020 a fost unul greu pentru industrie și ne-a obligat să ne uităm cu atenție la abordarea noastră în fata clienților. Am simplificat-o și de atunci lucrurile au început să crească semnificativ.

Putem spune că odată cu colaborările cu Snoop Dogg și Kanye West vă dezvoltați o expertiză și o nișă și în zona muzicală?

Avem mulți clienți din zona asta, dar n-aș spune o expertiză, pentru ca așa cum spuneam, nu suntem o agenție de media. Experții în zona muzicală sunt artiștii și ­record label-urile cu care lucrăm. Noi le oferim o interfață prin care să experimenteze, testeze și scaleze tot ce vor sa facă în zona de outdoor și indoor digital.

277771745 5550106585017613 4627775809509972370 n

Ce alți clienți importanți și din ce domenii aveți pentru care lucrați long term?

Avem clienți din toate domeniile, crypto a crescut foarte mult în ultimul an. Aș mai menționa Picsart, Universal Music, ­Empire, Morning Brew, TikTok, Samsung, plus sute de startup-uri și business-uri locale în SUA sau Asia.

Cât de mult contează proactivitatea în ceea ce faceți și de ce?

Contează ca inspirație. Realitatea e că DOOH-ul nu e sus pe lista de priorități a clienților (și nici nu ar trebui să fie), așa că uneori e nevoie să le atragem atenția asupra unor oportunități.

Ce porți vă deschid aceste colaborări?

Fiecare client ne aduce cel puțin alt client, așa că e greu de spus, cu siguranță o să ajungem în locuri total neașteptate.

Putem vorbi de realizarea visului american în cazul vostru?

Nu știu dacă cred în visul american. E vorba doar de adaptarea la mentalitatea unei piețe mari, mult mai deschise către business și dezvoltarea unui produs care aduce plus valoarea adevărată. Ne-a luat un pic să ajungem acolo, dar acum înțelegem mai bine valorile și cum să facem lucrurile să meargă.

Ce mai urmează după Dubai, New York, Seoul?

Personal, sper ca Tokyo sau Australia, dar nu știu sigur încă.  

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 361 (18 martie-18 aprilie 2022). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: