Companii Analize

Megarețeaua brandurilor locale

3 mart. 2020 6 min

Megarețeaua brandurilor locale

Reading Time: 6 minute

Cu peste 6.700 de magazine pe trei continente, grupul Ahold Delhaize mizează pe o strategie diferită de a celorlalți giganți în retail. Accentul este pus pe brandurile locale cu tradiție, pentru a crea legături solide cu comunitățile în care activează. Unul dintre aceste branduri locale este Mega Image.

Am remarcat încă din trenul care mă ducea de la Amsterdam la Zaandam sediul Ahold Delhaize: o clădire impozantă cu arhitectură modernă, dar bine integrată în specificul local. După cum aveam să aflu, este ilustrarea perfectă a strategiei grupului creat în 2016 prin fuziunea a doi jucători importanți din retailul global: Ahold, din Olanda, și Delhaize, din Belgia. Și asta pentru că ambele companii care au format grupul combină o tradiție de peste 150 de ani cu strategii inovatoare mereu cu gândul la comunitățile în care sunt prezente. “Credem cu tărie că, într-o eră a marilor branduri globale, există nevoia de branduri cu identitate și conexiune locală, care pot folosi resursele unui partener global pentru a fi mai eficiente și a accelera introducerea de servicii inovatoare. Mai credem și în combinația dintre magazinele fizice cu diverse formate și servicii digitale. Acest mix reprezintă viitorului retailului”, ne-a spus Wouter Kolk, CEO al Ahold Delhaize Europa și Indonezia.

Tot de la Wouter Kolk am aflat că modelul operațional al Ahold Delhaize este centrat pe branduri locale cu o puternică tradiție în fiecare piață, fiindcă asta creează o legătură foarte puternică a a­ces­tor branduri cu comunitățile locale, cli­­enții, furnizorii și par­tenerii de afa­ceri din fiecare piață. Săptămânal, magazi­nele grupului din SUA, Europa și Indonezia sunt vizitate de 50 de milioane de clienți, la care se adaugă circa 20 de milioane de vizitatori online pe site-urile brandurilor din portofoliu.

Wouter Kolk
Wouter Kolk, CEO al Ahold Delhaize Europa și Indonezia

Principala piață pentru Ahold Delhaize este SUA, care a reprezentat în 2018 aproape 60% din totalul vânzărilor nete de aproape 62,8 miliarde de euro ale grupului. În Statele Unite, brandurile sub care operează Ahold Delhaize sunt Food Lion, Giant Martin’s, Giant, Hannaford, Peapod și Stop & Shop. La sfârșitul anului trecut, grupul a anunțat in­vestiții de 480 de mi­lioane de dolari în următorii trei ani pentru transformarea și extinderea operațiunilor logistice de pe coasta de est a Statelor Unite, prin achiziții, închirieri, dar și prin construirea de noi facilități.

Tradiție și inovație

Următoarea piață pen­tru Ahold Delhaize, după ce americană, este cea olandeză, care a depășit 22,6% din vânzările totale nete în 2018, cu peste 14,2 mi­liarde de euro. Am remarcat, de altfel, în timpul vizitei noastre la Amsterdam și în alte orașe olandeze dominația grupului pe piața locală de retail, mai ales prin magazinele Albert Heijn întâlnite la tot pasul. Dacă noi glumeam, spunând că sunt peste tot prin Amsterdam ca magazinele Mega Image din București, când am vizitat sediul grupului am aflat că, practic, Albert Heijn și Mega Image sunt “surori” de grup, împrumutând între multe elemente le­gate de formate, produse și inovații. “Brandurile noastre locale au lansat în 2019 numeroase inițiative noi pentru a spori sustenabilitatea companiei, au introdus noi servicii digitale pentru clienți, servicii de livrare și ridicare a comenzilor, noi formate de magazine și inovații la nivel de produs”, subliniază Wouter Kolk. Iar una dintre aceste inovații aflate încă în faza de testare am văzut-o pe viu în magazinul Albert Heijn din holul sediului central Ahold Delhaize. Este vorba despre cardul Touch & Go care poate fi pus direct pe eticheta inteligentă a produsului dorit și realizează imediat tranzacția, fără să mai fie nevoie să treci pe la casă sau prin zona de self-service. Am aflat și că grupul se preocupă mult de zona de online, care a adus peste 2,8 miliarde de euro în vânzări în 2018, cele mai multe venind din Olanda (aproape 2 miliarde).

În Europa, pe lângă Olanda, Belgia și Lu­xemburg, grupul mai este prezent în patru țări din Europa Centrală și de Sud-Est: Grecia, Serbia, Cehia și România (prin rețeaua Mega Image). Aceste patru piețe au realizat în 2018 vânzări nete de peste 6 miliarde de euro, iar în primele nouă luni din 2019 au reușit o creștere de la 4,4 la aproape 4,6 miliarde de euro. Zona de online, încă în dezvoltare în această regiune, a avut totuși o creștere de 24,2% față de 2017, până la 16 milioane de euro.

Strategia globală de dezvoltare a grupului se bazează pe cinci piloni de creștere: strategia omnichannel (care in­clude și zona de e-commerce); tehnologia (inclusiv inteligența artificială și zona de robotică); sustenabilitatea (în zona de produse, operațiuni și lanț de furnizori); eficientizarea portofoliului și a operațiunilor cu parte­neri noi plus colaborarea strânsă între brandurile grupului în zonele unde se poate adăuga valoare; accesul și reținerea celor mai bune talente din piețele unde activează grupul. Acești piloni sunt adaptați pentru cererile în continuă schimbare care vin din partea consumatorilor.

Potrivit lui Wouter Kolk, aceștia vor produse mai sănătoase, cu mai puțin ambalaj ne­degradabil și mai multă transparență legată de originea și factorii nutriționali ai produselor. Apoi, clienții își doresc să cumpere când și unde doresc, printr-o combinație de shopping online și în magazin, livrare acasă și ridicare de comenzi din magazin.

“În același timp, în piață apar noi mo­dele omnichannel și noi tehnologii care ajută la creșterea eficienței operaționale și la apariția de noi servicii pentru clienți – centre de fulfillment automate și algoritmi care învață singuri să facă predicții legate de ce produse vor fi solicitate”, a adăugat CEO-ul Ahold Delhaize Europa și Indonezia.

Extindere agilă și personalizare

În timpul vizitei la sediul central Ahold Delhaize, am văzut de la distanță primul semn al apartenenței Mega Image la acest grup: deasupra intrării în clădire erau saluturi în limbile țărilor unde activează Ahold Delhaize și am remarcat imediat un “Bună” alături de Hello, Bonjour, Hallo sau Ahoj. Apoi, așa cum am spus deja, familiaritatea magazinelor Albert Heijn ne-a făcut să ne simțim ca acasă la cumpărături. Și am aflat că inovațiile, noutățile și strategiile care se dovedesc eficiente circulă în ambele sensuri, nu doar de la grup către brandurile locale, ci și invers, fiind folosite cu succes în alte piețe.

Mircea Moga
Mircea Moga, CEO al Mega Image

Cu o istorie de 25 de ani în retailul românesc, Mega Image se bazează pe punctele forte de care beneficiază ca parte a grupului Ahold Delhaize și inovează continuu pen­tru a-și consolida poziția de lider de pe piața locală. “Ne dezvoltăm continuu, inovăm, ne transformăm, ne extindem într-un ritm accele­rat. Reușim astfel să ne menținem în topul retailului modern, o poziție care ne motivează să facem mai mult și care în același timp vine cu foarte multe provocări. Am reușit să ne creăm un avantaj competitiv prin abordarea corectă a acestor provocări. Avem o cultură orga­nizațională care pune accent pe inovație și suntem o organizație care are o expertiză puternică în deschideri de magazine noi”, ne-a declarat Mircea Moga, CEO al Mega Image.

Acesta adaugă că ambiția companiei este de a fi cât mai aproape de clienți, de a se integra în stilul lor de viață și de a face o diferență în modul în care aceștia își fac cumpărăturile. “Este o provocare continuă să rămâi aproape de consumatori, să le oferi experiențe personali­zate, care să fie re­levante pentru ei. Am venit mai aproape de ei în marile centre urbane, într-un teritoriu fami­liar lor, prin formatele noastre de magazine de proximitate, Mega I­mage și Shop & Go. Am oferit noi experiențe la cumpărături prin ma­gazinele noastre concept, care integrează zone cu specific, precum Wine Gallery, Gusturi Românești, Fromagerie, Equilibrium Health & Wellness, #MegaStreetFood”, arată CEO-ul Mega Image. Compania va continua extinderea la nivel național, în marile centre urbane, în același ritm din 2019, cu peste 90 de noi magazine Mega Image și Shop & Go, care includ și intrarea pe alte două piețe noi, Oradea și Sibiu. În prezent, rețeaua Mega Image depășește 750 de magazine în toată țara. Compania va continua și extinderea celui de‑al doilea depozit propriu din Ștefăneștii de Jos, dar va investi și în proiecte de eficiență, atât pentru consumatori și modul în care își fac cumpărăturile, cât și în logistică. “O parte din bugetul de investiții va fi direcționat către proiecte de eficiență, extinderea implementării casele self checkout, o stație de biogaz, în soluții IT, precum și în platforma de supermarket online”, ara­tă Mircea Moga.

Ascensiunea online-u­lui și schimbările pe care le-a adus aceasta în comportamentul con­­sumatorilor nu au trecut neobservate nici pentru Mega Image.

“Am mers mai departe în cunoașterea clienților noștri și am înțeles că sunt inseparabili de mediul online, prin urmare am acce­lerat dezvoltarea în e-com­merce prin lansarea platformei proprii de supermarket, alături de marketplace-ul eMAG”, spune CEO-ul Mega Image. De aici a fost doar un pas până la soluții pentru expe­riențe personalizate. Așa a apărut cardul de loialitate Connect, care oferă pentru prima dată pe piața de retail din România beneficii unice și oferte exclusive în funcție de propriile preferințe.

În același timp însă, Mega Image știe că experiența din magazin rămâne esențială, astfel că va continua transformarea spațiului magazinelor în zone multifuncționale, prin inovații, prin digi­ta­lizare și noile tehnologii, prin expe­riențe noi la cumpărături. “Vom anticipa dinamica pieței și ne vom orienta din ce în ce mai mult spre o experiență completă la cumpărături, ceea ce va însemna o regândire a spațiului fizic din magazine, o abordare personalizată în online, o atenție mult mai mare pentru abordări noi și o sortimentație care să răspundă stilului de viață al clienților”, subliniază Mircea Moga.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: