Interviuri Lifestyle

Mihai Bendeac: Umanitatea duce un război între inteligență și ignoranță

17 dec. 2020 4 min

Mihai Bendeac: Umanitatea duce un război între inteligență și ignoranță

Reading Time: 4 minute

Una dintre cele mai cunoscute figuri ale showbizului românesc, actorul Mihai Bendeac, a lansat pe 10 decembrie cartea autobiografică „Jurnalul unui Burlac. Conversații cu mama”.

Este o carte a mărturisirilor sincere, poate chiar usturător de sincere, pe care actorul și le asumă 100% și pe care le împarte astăzi cu publicul său. Cartea este disponibilă atât online, pe site-ul editurii Bookzone, cât și în librării din toata țara.

Dincolo de scene și de ecrane, de măști, de râsul molipsitor sau de energia efervescentă, Mihai decide să se prezinte lumii cu bune și rele, printr-o autobiografie al cărei co-autor este chiar mama sa. Emilia Bendeac este, de fapt, cea care a dat startul proiectului autobiografic, inspirându-și fiul cu propriile scrieri. Ulterior, Mihai a decis să le integreze la finalul fiecărui capitol, ca un fel de epilog.

Coperta cărții „Jurnalul unui burlac. Conversații cu mama”

Toate încasările pe care autorul le va primi din vânzare vor fi rezervate integral pentru scopuri caritabile. Unul dintre primele proiecte va fi renovarea secției de oncologie pediatrică din cadrul spitalului Fundeni.

Am vrut să văd cum a ajuns Mihai să scrie această carte, așa că i-am pus câteva întrebări.

Mihai, suntem într-un an foarte dificil. Cum a fost pentru ține anul acesta?

Din punct de vedere profesional, a fost un an plin, un an bun. Am scos o premieră la Teatrul de Comedie, am reușit să creez content în timpul pandemiei, am filmat (deși mai mult televiziune), am realizat câteva spoturi, mi-am creionat viitoarele spectacole și, mai cu seamă, am scris o carte. În plan personal, mi-am pierdut bunicul. Și asta e ceva care m-a întristat. Altminteri, nimic neapărat notabil. Din contră…

Ai lansat această carte autobiografică, împreună cu mama ta. De ce ai simțit nevoia unei cărți?

Nu am simțit o nevoie imperioasă în acest sens. Cred că mama a fost cea care m-a impulsionat. Sigur, foarte important a fost elementul acesta caritabil. Asta m-a hrănit cu multă determinare. Cred că, totodată, subconștient, era și o nevoie de a mă explica. Nu neapărat în față oamenilor ci, mai degrabă, în fața mea. Introspecția și regresia temporală au avut un efect terapeutic pe moment.

De ce o carte autobiografică la vârsta ta?

De ce nu? Există o regulă? O limita de jos a vârstei?

De ce conversații cu mama ta?

Ea mi-a fost la îndemână… Glumesc ?. Am explicat în capitolul introductiv de ce și, sincer, nu aș vrea să mai fac „spoilere”…

Am citit capitolele cărții din prezentarea cărții. Vorbești de la micropenis, la aventurile amoroase, la limita sexualității, la cum ai devenit actor, la un episod traumatic din copilărie (care este acesta?). Cum de ai ales să tratezi aceste momente atât de intime și de directe în carte?

Cred că am vrut încă de la început să fac din acest exercițiu de sinceritate un adevărat sport extrem. În general, merg pe principiul „ori la bal, ori la spital”. M-am aruncat până la capăt și mi-am înfrânt cea mai mare frică: a fi vulnerabil în public.

Spune-mi mai multe despre toate aceste momente care, până la urmă, te definesc ca om.

Spunea cineva că „suntem suma contradicțiilor care ne compun”. Eu am ales să sondez adânc tocmai în această direcție. În mare măsură, ceea ce am scris pare vorbit fiindcă am transcris pe hârtie fluxul nealterat al gândurilor. Mare parte din carte este ceea ce numim un dicteu automat. Am răspuns relativ evaziv tocmai că să evit un alt posibil spoiler.

De ce e 46 important în viața ta?

Există în carte destul de multe referiri la acest aspect. Spre finalul cărții veți găsi un capitol special dedicat acestei chestiuni. „46” este constanta mea. Singura mea constantă. Mai multe nu spun ca să nu… Exact: Spoiler! 🙂

Am văzut că ai dedicat un capitol despre depresie. Spune-mi mai multe despre acest lucru, având în vedere că este o afecțiune tăcută de care mulți oameni suferă, mai ales în această perioadă, dar nimeni nu vorbește despre ea.

Vă înșelați. Multă lume vorbește despre asta. De la specialiști, până la pacienți. E drept că , în România, multă vreme a fost considerat un subiect sau, de cele mai multe ori, depresia a fost tratată de către plebe ca fiind un „moft”. Ori această afecțiune este deosebit de periculoasă. Am ales să vorbesc despre ea tocmai pentru că, trăind-o, pot înțelege mecanismele și resorturile psihice care îi stau la baza trăirilor, stărilor unui depresiv. E important să se vorbească. Deși, în final, cred că fiecare e sortit a găsi propria lui cale de a îmblânzi boala pentru a putea trăi cu ea.

Spui că vrei că oamenii să cumpere cartea, dar să nu o citească. De ce?

Pentru că, anxios fiind, aș avea atacuri permanente de panică, conștientizând că un număr atât de mare de oameni mă cunosc într-un mod profund și intim.

Încasările din vânzarea cărții vor merge integral pentru scopuri caritabile. Care sunt acestea?

În prima fază, refacerea completă a secției de Oncologie Pediatrică (etajul 7) de la Fundeni. Dar nu numai acolo. Veți afla pe parcurs. Important este ca suma care se tot adună va fi una importantă. Ceea ce mă bucură nespus.

Cum a trecut actorul Mihai Bendeac peste această pandemie, având în vedere că teatrele au fost închise?

Cum spuneam și mai sus, foarte bine. Am avut activități. Din păcate, oricare dintre aceste activități sunt secundare. Principala dimensiune a lui Mihai Bendeac este cea din teatru. Acolo sunt acasă, acolo sunt în totalitate viu. Și mă afectează mult lipsa teatrului. Devine o dramă, recunosc.

Cum îți împarți viața într-un show de televiziune și misiunea de a fi actor?

Cu profesionalism.

Cum s-ar defini Mihai Bendeac dincolo de măștile de actor, scenarist, comediant, jurat iUmor, scriitor, vedetă?

Brigitte Sfat este vedetă. Eu sunt un superstar. Să evităm această confuzie. Acum, serios vorbind, nu neapărat că aș fi glumit cu afirmația anterioară, ceea ce ați enumerat nu sunt niște măști. Sunt eu, în diferite ipostaze profesionale. Și nu sunt singurele. Fac multe alte lucruri. Nu fac diferența între om și artist. E un tot. Un întreg.

Care sunt lecțiile învățate în tot acest an?

Am conștientizat că va urmă o luptă pe viață și pe moarte între inteligență și ignoranța. Acesta e războiul pe care umanitatea îl va duce în perioada următoare. Și vom câștigă. Indiferent ce presupune asta.

Există și lucruri pozitive în timpul acestei pandemii pe care le-ai simțit?

Da. Tihna cinei. Am învățat să iau cină în tihnă. Uitasem cum e.

Cum vezi viitorul?

Așa cum mi-l doresc.

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: