Mobile World Congress- Ziua 4

Astazi este ultima zi a show-ului de la Barcelona si, inainte de a trage concluziile acestei editii si dupa ce am trecut in revista lansarile de noi tehnologii si telefoane mobile, am vrut sa exploram si posibilitatile, tendintele, ofertele legate de marketing mobil si digital. Pentru ca Mobile World Congress nu inseamna doar smartphone-uri, tablete, device-uri de ultima generatie, ci si servicii conexe, idei, aplicatii si mult, foarte mult continut interactiv dedicat consumatorilor si, in egala masura, mediului de afaceri si marketerilor. 

Articol redactat la fata locului de catre echipa Syscom Digital.

La sfarsitul anului 2014, existau in lume peste 12 miliarde de device-uri conectate, iar numarul acestora va continua sa creasca, asa ca indiferent de industria din care faci parte, evolutia  rapida a mobilitatii va avea negresit impact si asupra afacerii tale. O stiu foarte bine oamenii de marketing si incep sa inteleaga tot mai bine aceasta situatie si clientii. Tot mai multe companii dezvolta astazi si o strategie pe zona de mobile sau, cel putin, s-au gandit ca poate ar trebui sa o faca.

Chiar din prima zi a evenimentului, Facebook si IAB  au gazduit o intreaga zi de Conferinta dedicata mobile marketingului si advertisingului. Dezbaterea a examinat noile trenduri si tehnologii destinate sa influenteze peisajul mobil in anii care vin. Va impartasim cateva:

Platformele sociale utilizate ca media de catre industria de publicitate si marketing. Retelele de socializare sunt moduri eficiente si putin costisitoare de a atinge audienta dorita. Brandurile isi doresc expunere “sociala” pentru ca recunosc puterea acestor media si inteleg ca nu este doar o etapa trecatoare. Cu 1,2 miliarde de utilizatori, Facebook ramane cea mai populara platforma sociala, iar publicitatea sa mobila reprezinta aproape 70% din veniturile obtinute de retea. In plus, noul sau server de advertising, Atlas, este perceput ca un deschizator de drumuri pentru platformele de publicitate cross-screen. Fiind, pe scurt, o colectie de softuri care ii ajuta pe advertiseri sa gestioneze, livreze si sa masoare eficienta propriilor campanii, Atlas aduce imbunatatiri in trasabilitatea performantei pe diverse site-uri si device-uri. Conform unui raport recent Mary Meeker, traficul mobil de date creste uimitor de repede – cu 81% an dupa an -, asa ca marketerii sunt tot mai motivati sa utilizeze tool-uri noi si sa adauge continut si valoare in spatiile sociale.

Mediul de socializare este fragmentat. Au aparut in peisaj noi platforme de socializare, Yik Yak si Snapchat, iar apps-urile dedicate de mesagerie au luat amploare, ducand in acelasi timp la dezvoltarea asa-numitului fenomen de “dark social” – in care comportamentul userilor nu este in totalitate transparent (vezi WhatApp sau Snapchat). In acest context, avand in vedere ca in prezent “dark social” reprezinta 70% din intreaga activitate de sharing, se anticipeaza dezvoltarea unor tool-uri analitice care sa monitorizeze comportamentul userilor pe aceste platforme.

Atribuirea cross-channel incepe sa devina o propunere realista. Fiind provocarea principala cu care se confrunta in prezent sectorul ad-tech, este acum mai presanta ca niciodata daca ne gandim ca un consummator obisnuit foloseste multiple device-uri. Cu toate ca bugetul publicitatii mobile creste, nu tine pasul cu consumul total de mobile media. Dar prin dezvoltarea unor pachete complete de solutii, “full stack”, furnizorii de tehnologie vor fi capabili sa atribuie useri unui device sau ecran.

Creativitatea generata de date. Bazele de date cu informatii despre utilizatori sunt cheia catre un nivel ridicat de personalizare si creativitate. Pe scurt, experiente mai profunde si mai multa implicare pentru utilizatori. Bazele de date,  asset-urile pe care s-a dezvoltat inca de la inceput mobile marketingul si pe care le-am trambitat de ani de zile, vor ramane iata, un element esential de valorificat.

Anul acesta, si Summitul Mobile Media s-a intors pentru a doua oara in agenda MWC, iar dintre temele dezbatute amintim influenta industriei mobile in campaniile de retail, utilizarea serviciilor “location-based” si impactul asupra profilului audientei, crearea de experiente inedite pentru utilizatori, trenduri emergente, “wearables”, “Internet of Things”.

Dar ce inseamna, concret, si prin ce se defineste mobile marketingul la MWC? Noi am identificat mai multe componente.

Publicitatea mobila bazata pe geo-localizare. La acest capitol ne-a atras atentia, printre altele, un tool interesant, Footprints, dezvoltat de compania new-yorkeza xAd, care permite marketerilor sa vizualizeze activitatea mobila din magazine si in cele din urma sa genereze vanzari. 

foto 3

Ad-urile mobile. Publicitatea mobila a ajuns azi in punctul in care este cu adevarat o componenta vitala a marketingului digital. Conform datelor IAB, ad-urile mobile reprezinta intre 15-20% din totalul veniturilor obtinute din ad-urile digitale, crestere determinata o data prin proliferare (penetrarea smartphone-urilor), dar si prin gradul de utilizare (consumatorii se uita si de 220 de ori pe zi la ecranele lor mobile).

Programmatic Buying. Inca de anul trecut era topicul “hot” al show-ului de la Barcelona, iar anul acesta se pare ca acest sistem incepe sa faca primii pasi concreti in planul media. Programmatic Buying reprezinta viitorul pietei de media buying digital. Are la baza tehnologii media complexe si performante, insa principiul este unul simplu: sunt utilizate programe software pentru a analiza, compara si a distribui publicitatea online, automatizat, fara interventie umana. Platformele de programatic buying ruleaza pe mai multe site-uri concomitent si colecteaza permanent date despre utilizatori si interesele lor, iar atunci cand este demarata o campanie publicitara sunt selectate doar afisarile si utilizatorii la care trebuie trimis mesajul. Desi ideea de “automatizare”a cunoscut si critici, o parte dintre advertiseri au imbratisat conceptul de programmatic buying intrucat considera ca are o serie de avantaje: eficienta mare, costuri mici, targetare mai precisa.

foto 4Retailul “mobil”. Astazi retailul este la un punct de cotitura in termeni de convergenta a experientelor online si offline, iar scopul marketerilor este de a conecta digitalul cu offline-ul intr-un mod care ii poate surprinde si incanta deopotriva pe oameni. Dezvoltarea retelelor de senzori prin instrumente de tip web beacon, NFC si geo-localizare, da nastere unor solutii pe care retailerii le pot folosi cu mare succes. Iar toate acestea nu sunt doar simple idei si supozitii; s-au facut studii care arata ca peste 40% dintre cumparatori vor sa primeasca informatii si oferte  in real-time de la retailerii din vecinatatea lor, iar peste 10% chiar vor remindere care sa-i directioneze catre produsele pe care le-au cautat anterior in online.

foto 5Iar la nivel de mobile payment, solutii exista deja. La MWC, compania W-HA a prezentat o solutie de mPOS care functioneaza simplu si eficient oriunde: vanzatorul solicita plata, clientul plateste prin intermediul cardului, se face transferul bancar, clientul primeste factura pe e-mail.

La final sa tragem concluziile evenimentului MWC de anul acesta.

La nivel de device-uri, show-ul de la Barcelona nu a dezamagit si a fost pe masura asteptarilor. Au fost lansari la Samsung, HTC, LG, Sony, Huawei, multe dispozitive portabile, demo-uri originale.

La nivel de continut, prezentarile sustinute de CEO ai marilor organizatii Qualcomm, Ericsson, Facebook, workshop-urile (un an foarte bogat in dezbateri si sesiuni interactive), programul de start-up-uri “4 Years from Now”, toate au generat idei cu sens, informatii realmente noi, rapoarte si studii de ultima ora. Pe scurt, continut de calitate insa nu cu mult diferit de cel de anul trecut. Poate cea mai dezbatuta prezentare a fost cea a CEO-ului Facebook, Mark Zuckerberg, care a facut un mic update al noului sau proiect, Internet.org, creat cu scopul de a conecta toti locuitorii Planetei la Internet. Un proiect nu lipsit de controverse, dar care se pare ca este, pe de alta parte, si un adevarat motor pentru utilizarea de smartphone-uri si pentru traficul de date in tarile in care a fost deja implementat (Africa). 

foto 6_1

 

La nivel de tehnologie, discutiile s-au invartit in jurul a doua concepte: “Internet of Things” (IoT) si 5G. In cinci ani, la editia din MWC 2020, este foarte posibil sa vedem pe scara larga  aparate conectate intre ele; si nu ne referim aici la laptopuri si calculatoare, ci mai ales la restul dispozitivelor (masini, televizoare, aspiratoare, ceasuri, frigidere si orice v-ati mai imagina). Poate ca sau foarte probabil ca in scurt timp, cand noi vom fi prezenti la workshop-ul de mobile media din Barcelona, vom putea accesa coffee maker-ul de acasa pentru a-l programa sa-i pregateasca o cafea calda sotului/sotiei despre care stim ca urmeaza sa ajunga acasa in jumatate de ora.

Plecam din Barcelona cu un gand la care vom reveni permenent in viitor. Dintotdeauna,  nevoile noastre reale, ale omului civilizat, nu s-au schimbat. Cu totii vrem sa fim iubiti, sa ne simtim in siguranta, sa ne distram, munca noastra sa conteze si oamenii sa ne  aprecieze. Vrem sa jucam un rol – cat de mic – in marea schema a lucrurilor. Dar oare ce se va intampla cand masinile, casele si chiar orasele vor fi “smart” si conectate? Ne vom schimba fundamental? Noi credem ca pasii facuti astazi in evolutia tehnologica nu ne vor schimba, ci doar ne vor ajuta sa anticipam, sa controlam si, mai ales, sa profitam mai mult de aceasta noua revolutie.

foto 7