Nora Ioniță: Leadership prin comunicare
Reading Time: 4 minuteDe la redacția care a lansat Biz pe piața de media din România la advertising și până la antreprenoriat și comunicare strategică într-unul dintre cele mai tehnice domenii, parcursul Norei Ioniță spune povestea unui om care nu a așteptat niciodată ca lucrurile să se întâmple, ci le-a creat.
Foto: Vali Mirea Photography
Fondatoarea EvolutionMedia, fost jurnalist și project manager în lansarea unor titluri iconice ale presei românești, iar astăzi director de comunicare și marketing la Combinatul de Îngrășăminte Chimice Năvodari (CICh), Nora ne-a vorbit despre puterea echipei, despre cum reușește să facă dintr-un combinat o poveste relevantă pentru publicul larg și cum faci comunicare strategică într-un domeniu considerat prea tehnic.
Ai o experiență bogată în media și comunicare și ai contribuit la lansarea Biz pe piața din România. Ne poți spune câteva cuvinte despre rolul tău de la revista Biz?
Când am preluat tema, atât de fantastic de frumoasă, de a lansa pe piață o revistă de business așa cum nu mai exista în România, veneam deja dintr-o zonă de presă „glossy”. Cu câțiva ani înainte lansasem revista Unica, o revistă pentru femei pregătită împreună cu specialiștii de la trustul elvețian Ringier și cu o echipă dedicată din România cu aproape un an înainte.
Am avut șansa să fiu selectată, după un proces lung și complex de recrutare, redactor-șef. Experiența de acolo a fost determinantă pentru tot ce a urmat. Project manager în lansarea unui produs media – iată o direcție pe care am tratat-o ca pe o meserie în sine.
În echipa Biz au venit și au plecat mulți jurnaliști. Poate prea mulți, aș zice acum. Dar atunci mi se părea că dacă așa merg lucrurile înseamnă că așa este bine. Să fii puțin inconștient ajută, pentru că fără curaj mai bine stai acasă. Și da, revista a fost un succes de la început. Conținutul editorial era gândit cu luni de zile înainte, desigur adăugând materiale la zi.
Dar ceea ce se numea cover story era un efort de echipă care aducea toate unghiurile unui subiect de presă. Era jurnalism făcut ca la carte. Nivelul ridicat de presă ne motiva pe toți și ne dădea un sens. Cea care a înțeles potențialul adevărat al revistei Biz a fost Marta. Cu marketing în ADN-ul ei profesional, Marta a știut să păstreze editorialul la un nivel ridicat și a adăugat cai-putere prin acțiunile de marketing și comunicare. Biz a devenit un fenomen. Și continuă să fie.
Cum ai luat decizia să lansezi propria agenție de comunicare, Evolution Media, și de ce ai ales drumul antreprenoriatului în comunicare?
Îmi place mult vorba aceasta: „Coincidențele sunt felul lui Dumnezeu de a rămâne anonim”. Pur și simplu „mi s-a arătat”. Tot ce mi se întâmpla atunci, în perioada în care am făcut parte din agenții de publicitate mari, mă ducea ușor-ușor în direcția asta – ce-ar fi să ai propriul boutique de comunicare, unde să îți formezi echipa așa cum vrei și să abordezi clienții așa cum știi?
În prezent ești și director de marketing și comunicare la Combinatul de Îngrășăminte Chimice Năvodari. Cum reușești să faci dintr-un combinat chimic o poveste relevantă pentru publicul larg și să faci comunicare strategică într-un domeniu considerat prea tehnic pentru publicul larg?
CICh este singurul producător de îngrășăminte chimice cu tehnologie din România. Tradus în termeni simpli, la Năvodari se întâmplă ceva minunat pentru fermierii din România și în final pentru noi, cei care suntem beneficiarii finali – dintr-un combinat total părăsit, o parte a fost „înviată” de un investitor italian, Ernesto Sudati, care este și acum președintele combinatului. Au fost redeschise hale și clădiri în care se pregătesc rețete speciale de îngrășăminte și fertilizanți. Sunt fascinată de tot ce văd și de cât de multe învăț!
Există un laborator propriu care creează rețete speciale astfel încât produsul final să ofere avantaje clare fermierilor. Sunt produse smart. Efortul meu de comunicare se focalizează acum pe targeturile directe ale oamenilor de vânzări din CICh. Relația cu fermierii, imaginea CICh, reputația. Social media în zona agribusiness are un rol important și deci trebuie gândită bine. Învăț mult, particip la întâlniri comerciale, la traininguri tehnice, astfel încât să înțeleg produsele pe care CICh le anunță și le vinde.
Este un efort de a coagula informațiile despre piața de produse, nevoile fermierilor și realitățile de pe câmp. E nou pentru mine dar atât de frumos. Îi sunt recunoscătoare Cezarei Vișan, directorul executiv al CICh, cu care am avut câteva întâlniri cu tema comunicare în agribusiness, care a fost dispusă să asculte și să înțeleagă. Ea pariat pe marketing, pe comunicare integrată astfel încât să putem crește solid, cu răbdare și pricepere.
Cum ai descrie rolul tău ca director de comunicare și marketing într-o companie industrială cu o moștenire puternică?
Combinatul a fost redeschis în 2002, când a reînceput producția de îngrășăminte și fertilizanți, sub numele CICh. Italianul Ernesto Sudati este cel care redeschis porțile combinatului, devenind singurul producător de îngrășăminte tehnologice din România. Acest USP este prea puțin promovat în acest moment. Nevoia de produse cu tehnologie pentru o agricultură inteligentă este reală, iar vânzările combinatului demonstrează acest lucru. Practic, echipa de vânzări CICh are sarcina de a schimba mentalitatea fermierilor, de a educa și informa piața. Vânzările sunt o consecință imediată.
Care este misiunea combinatului și ce loc ocupă în economia locală și națională?
Am lansat de curând un comunicat de presă în care anunțam că performanța CICh a fost recunoscută la nivel internațional de Plimsoll Global Analysis, care a inclus compania în categoria „performer puternic”, alături de lideri globali din industria chimică și a îngrășămintelor.
Această distincție confirmă reziliența financiară, stabilitatea pe termen lung și capacitatea companiei de a investi strategic în inovație. Nu avem încă cifrele finale pentru 2025, dar cele din 2024 arată extrem de bine, trendul menținându-se. Astfel, în 2024, CICh Năvodari a raportat o cifră de afaceri de 147,2 milioane lei și un profit net de 18,3 milioane lei, obținând o marjă de profit de 12,4%. Cu un colectiv de 112 angajați, compania a demonstrat o eficiență operațională solidă, reușind să își mențină poziția competitivă într-un mediu economic dificil.
Care sunt cele mai frecvente provocări cu care te confrunți ca director de comunicare și marketing la CICh?
Cea mai mare provocare este aceea de a alinia toți angajații CICh într-un scop comun, pe un drum comun. Eu sunt conștientă de puterea echipei și știu dacă acele valori interne sunt bine cunoscute, înțelese și mai ales asumate, atunci imaginea companiei devine tot mai clară și mai ușor de comunicat în afară. Prioritățile în comunicare sunt – comunicare internă, găsirea și transmiterea USP-ului combinatului și sprijinirea echipei de vânzări în activitatea lor pe câmp, în dialogurile cu fermierii români.
Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 401 (15 decembrie 2025 – 15 ianuarie 2026). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz


