MarComm PR

Oana Bulexa, Managing Director MSL The Practice

23 dec. 2021 2 min

Oana Bulexa, Managing Director MSL The Practice

Reading Time: 2 minute

Când lucrezi cu clienți care au nevoie de soluții peste medie, pui accentul tot mai mult pe date, pe consultanță înainte de execuție, pe impact în indicatori de brand și de business, spune Oana Bulexa, ­Managing Director la MSL The Practice.

Business în creștere

Încheiem anul cu un ­business în creștere, cu 10 clienți noi, cu o echipă mai solidă și mai capabilă decât oricând. Suntem Agenția Anului la ­Romanian PR Award pentru a cincea oară, record unic în piață. Am câștigat 36 de premii în competiții locale și globale de PR, digital, marketing, pentru 10 campanii de comunicare diferite. Avem o reputație foarte bună în piață, lucru confirmat an de an și de studiul Biz/Unlock.

Anul 2022 vine cu noutăți care vor marca următorul pas în evoluția businessului de PR al Publicis Groupe România. Lucrăm la instrumente și soluții noi, și consolidăm echipa cu talente sonore și diverse. Standar­dul de calitate MSL este stan­dar­dul inter­național și obiectivul nostru va rămâne în continuare să ne luptăm cu cele mai bune agenții din lume. În acest fel reușim să creăm și noi repere în industria locală.

Diferențiere pe o piață competitivă

Cel mai important lucru cu care ne diferențiem în piață este modul în care decodificăm și legăm reputația de ecosistemul unui business. Expresia lui concretă este Reputation Radar, o matrice proprie de gândire, extrem de avansată și bazată pe foarte multe surse de măsurare a reputației unei companii sau a unui brand.

Un al doilea punct de diferențiere vine din serviciile de consultanță pe care le oferim. Lucrăm cu clienți care au nevoie de soluții above average. De aceea am pus și vom pune în continuare un focus ­accelerat pe data, pe consultanță înainte de execuție, pe impact în indicatori de brand și de business.

Nu în ultimul rând, punem pe masă o creativitate ieșită din comun, demonstrată și recunoscută printr-un palmares neegalat de campanii de succes premiate global, regional și local. MSL The Practice a fost și rămâne cea mai premiată agenție de PR din România și din regiune, la mare distanță de orice competitor.

Forța grupului

Este importantă pentru clienți. Mulți spun „vin la voi pentru că sunteți cel mai mare grup de comunicare din România și mă aștept să mă puteți ajuta”, și bine fac, pentru că găsim soluții deștepte la orice problemă ni se pune pe masă. Sau „vreau să stau liniștit că nu am surprize neplăcute” și stau liniștiți, pentru că găsesc în Iorga 13 oameni extrem de respon­sabili, care nu fac experimente cu final necunoscut pe banii clienților. Și e importantă pentru noi.

Apartenența la Publicis Groupe România ne ajută să fim mai agili, să dezvoltăm mai repede orice ne propunem, să accesăm minți deștepte dincolo de cele din agenție. Ne oferă un sistem de sprijin care ne permite să ne concentrăm pe ce avem de făcut, cu o armată de oameni în culise, care creează sisteme noi, soluții integrate, căi de colaborare care ne ușurează munca.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: