Analize

Pandemia la volan: Înmatriculările de autoturisme noi din UE au scăzut cu 3 milioane de unități în 2020

20 ian. 2021 2 min

Pandemia la volan: Înmatriculările de autoturisme noi din UE au scăzut cu 3 milioane de unități în 2020

Reading Time: 2 minute

Piața auto din Uniunea Europeană a suferit în 2020 cel mai mare șoc de când se realizează statisticile la nivel continental, fiind practic trasă pe dreapta de pandemia de COVID-19.

Anul trecut, înmatriculările de autoturisme noi în cele 27 de state UE au totalizat 9,9 milioane de unități, în scădere 3 milioane de unități față de 2019 (-23,7%).

Cele mai mari scăderi s-au înregistrat în Croația (-42,8%), Bulgaria (-36,8%) și Portugalia (-35%).

Dintre piețele majore, cel mai grav afectată a fost Spania, unde înmatriculările de autoturisme noi au scăzut în 2020 cu 32,3%. Pe locurile următoare se situează Italia (-27,9%) și Franța (-25,5%).

Mai puțin afectate în 2020 au fost piețele auto din Danemarca (-12,2%), Lituania (-12,9%) și Finlanda (-15,6%).

România se află undeva la jumătatea plutonului, pe locul 15, cu o scădere de 21,5%. Numărul autoturismelor noi înmatriculate în România în 2020 a fost de 126.351 unități, față de 161.562 unități în 2019.

Vezi aici topul celor mai vândute mașini în România în 2020

Pe finalul lui 2020, piața de mașini noi din UE s-a mai redresat, astfel că în luna decembrie au fost înmatriculate 1.031.070 de autoturisme, în scădere cu doar 3,3% față de aceeași lună din 2019.

În topul mărcilor, pe primul loc în UE s-a situat Volkswagen, cu 1.152.353 de autoturisme noi înmatriculate în 2020. Pe următoarele poziții s-au situat Renault (762.365 unități) și Peugeot (672.300 unități).

Dacia a avut anul trecut 380.280 de mașini noi înmatriculate la nivelul Uniunii Europene. Dacă adăugăm piețele din Marea Britanie și EFTA (Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția), cifra Dacia urcă la 405.472 de unități.

În ceea ce privește constructorii de automobile, cele mai multe autoturisme înmatriculate în total în statele UE sunt reprezentate de grupul Volkswagen cu 2.547.519 unități (-21,6%), urmat de grupul PSA (Peugeot-Citroen) cu 1.511.594 unități (-29.3%) și de Grupul Renault cu 1.145.871 unități, in scadere (-25,6%).

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: