Companii Stiri

Parteneriat între Secom și Grădina Botanică

9 sept. 2016 2 min

Parteneriat între Secom și Grădina Botanică

Reading Time: 2 minute

Secom a lansat ”Grădina cu remedii”, o inițiativă de CSR ce constă în amenajarea completă a sectorului de plante medicinale și utile din Grădina Botanică, prima etapă a amenajării încheindu-se la începutul lunii septembrie. Scopul principal al proiectului este susținerea pe termen lung a sectorului de plante medicinale și utile din cadrul Grădinii Botanice, îmbunătățirea colecției de plante și creșterea gradului de informare privind rolul plantelor pentru sănătate.

Proiectul a fost lansat în cadrul unui eveniment organizat în Grădina Botanică“Dimitrie Brandza”din București, cu care compania a încheiat un parteneriat pe termen lung.

Prima etapă a proiectului a cuprins lucrări de toaletare a labirintului verde, format din Buxus Sinensis, care delimitează zonele cu plante, precum și o serie de lucrări de curățare și amenajare a spațiului. Terenul a fost acoperit cu o membrană anti-buruieni și decorat ulterior cu un strat de mulch, menit să asigure o protecție suplimentară împotriva plantelor dăunătoare și să contribuie la păstrarea umidității. În plus, toate plantele din cadrul ”Grădinii cu remedii” au fost etichetate, astfel încât vizitatorii să identifice mult mai ușor specia și aria terapeutică pentru care fiecare plantă este benefică. În total, anul acesta a fost amenajat un procent de aproximativ 60% din suprafața totală de 1800 mp a sectorului denumit ”Grădina cu remedii”.

Etapa următoare de amenajare va începe în primăvara anului 2017.

Sectorul de plante medicinale și utile a existat încă din anul 1886, din momentul în care Grădina Botanică din București a fost amenajată în spațiul din Șoseaua Cotroceni. Design-ul său, sub forma unui labirint, este la fel de vechi precum sectorul în sine. În prezent, peste 300 de specii de specii sunt plantate în acest sector (plante medicinale şi plante utile), toate grupate în 26 de segmente, în funcție de aria terapeutică sau domeniul în care pot fi folosite, de exemplu: plante pentru afecțiunile sistemului cardiovascular, plante pentru metabolism și nutriție, plante pentru imunitate sau plante utilizate în industria cosmetică.

La evenimentul de lansare a ”Grădinii cu remedii”  a participat și Tatiana Onisei, Șef Serviciu în cadrul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare (IBA București), care a dezbătut pe baza obiceiurilor de consum ale românilor în domeniul plantelor medicinale și produselor derivate din acestea.

Începând de joi, 8 septembrie, “Grădina cu remedii” este deschisă publicului larg și va putea fi vizitată de toți cei care sunt curioși să descopere plantele cu rol important pentru sănătatea și viața noastră, de zi cu zi. 

În prezent, portofoliul Secom acoperă toată gama de afecțiuni, cuprinzând peste 250 de suplimente alimentare naturale și de fito-dermatocosmetice, o mare parte unice pe piața din România și include: vitamine și minerale, extracte standardizate din plante, fructe și legume, formule fito-homeopate, ciuperci medicinale, extracte glandulare, aminoacizi, enzime, probiotice și prebiotice, o linie specială de suplimente alimentare pentru copii, creme medicinale și fito-dermatocosmetice. Produsele Secom sunt disponibile în 8.000 de farmacii și magazine cu profil naturist la nivel național, precum și în cele 9 magazine Secom din București, Brașov, Bacău, Iași, Ploiești și Timișoara.

 

 

 

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: