Interviuri Lifestyle Stiri

Performanta la inaltime7 min

18/12/2014 5 min read

author:

Performanta la inaltime7 min

Reading Time: 5 minute

Are 32 de ani si deja a urcat sase munti cu o altitudine de peste 8.000 de metri din Himalaya fara oxigen suplimentar si fara sprijinul porterilor de altitudine. Alpinistul de altitudine Alex Gavan povesteste despre cum a luat nastere pasiunea sa pentru munte, despre rigoarea antrenamentelor si daca are emotii inainte de fiecare ascensiune 

Cand si mai ales cum a luat nastere pasiunea ta pentru munte?

Cred ca muntele si natura in general fac parte din viata mea dintotdeauna. M-am nascut la Cepari, la poalele Fagarasului, si am copilarit acolo. Am crescut la umbra Varfului Negoiu, fascinat mereu de inaltime si de forta muntelui. Am alergat prin paduri si pe dealurile din spatele casei. Am iesit de mic in natura, impreuna cu tatal meu, profesor de geografie, si apoi cu prietenii. Am fost voluntar in Salvamont doar pentru ca imi placea muntele. Pentru mine, asadar, muntele nu este o pasiune in sensul de hobby, este un mod de viata si o parte a lumii mele interioare. Este un mod de a-mi trai viata cu pasiune, urmandu-mi chemarea. Am inteles enorm de multe despre viata si despre mine urcand pe munte, m-am format ca om si mi-am format caracterul la inaltime. Tocmai de aceea, pentru mine si ascensiunile la peste 8.000 de metri sunt parte a unei cautari si nu parte a unei ambitii.

Ai urcat deja sase varfuri de peste 8.000 de metri altitudine, fara oxigen suplimentar si fara porteri de altitudine. De ce alegi sa urci exclusiv pe fortele proprii?

Cred ca performanta atat in sport, cat si in viata profesionala se defineste nu doar prin ceea ce obtii, prin rezultatele la care ajungi, ci in primul rand prin modul in care ajungi acolo. Stilul conteaza, as putea spune, si pe munte, si in viata. Iar prin stil inteleg de fapt valorile care ne ghideaza, responsabilitatea pe care o avem fata de noi, fata de ceilalti si de natura, onestitatea.

Cat timp iti ia pregatirea unei asemenea expeditii?

Ma refer doar la antrenament: acesta trebuie sa fie constant si consecvent. Intr-o egala masura trebuie sa iti antrenezi corpul pentru a face fata conditiilor extreme pe o perioada lunga de timp, sa capeti abilitatile si expertiza pentru a putea depasi dificultatile tehnice ale traseului si, in acelasi timp, sa iti formezi mentalul potrivit. Toate astea fiind completate de odihna si nutritie corespunzatoare.

Odata ajuns in tabara de baza, cat timp mai dureaza pana la ascensiunea propriu-zisa a varfului?

O expeditie himalayana dureaza in jur de doua luni, dintre care doar aclimatizarea poate ocupa cam sase saptamani. Ziua varfului pe Broad Peak (8.047 m) a durat aproape 24 de ore nesfarsite. Pentru a escalada 1.000 m diferenta de nivel am plecat din ultima tabara de altitudine de la 7.040 m la ora 23.30 in noaptea zilei de 22 iulie, la ora 15 pe 23 iulie am atins varful, dupa care am revenit la cortul meu la ora 23. A fost extenuant.

Ai emotii inainte de o astfel de ascensiune?

La nivel sufletesc, momentul in care imi parasesc cortul din ultima tabara si ma indrept spre varf il resimt mereu ca si cum fac asta pentru prima data, in ciuda faptului ca am o rutina extrem de bine stabilita referitor la lucrurile pe care trebuie sa le pregatesc inainte. Nimic nu este lasat la voia intamplarii, acolo sus trebuie sa ai grija pana si de detaliile cele mai mici. Exista o clipa de gratie in fiecare expeditie, cand, cu doar cateva zeci de minute inainte de a atinge varful, simt in sfarsit ca nu mai poate fi nimic intre mine si punctul cel mai inalt, ca nu mai are ce sa se intample astfel incat sa fiu determinat, din conditii de securitate, sa renunt la ascensiune. Atunci imi dau lacrimile si, la nivel afectiv, acela este de fapt momentul cel mai emotionant. Cand atingi apoi varful, nu mai reprezinta decat congruenta si in spatiul fizic a ceea ce ai simtit mai devreme.

Care este lectia cea mai importanta pe care ai invatat-o din ascensiuni?

Nu ne apartinem cu adevarat noua insine, ci potentialului cu care ne-am nascut.

Spuneai la Zilele Biz ca limita de altitudine pana la care corpul uman se poate aclimatiza este de 7.000 – 7.500 de metri. Ce se intampla in corp la peste 8.000 de metri?

Mori cate putin cu fiecare secunda pe care o petreci acolo, in asa-numita “zona a mortii”, atunci cand urci la altitudinea de peste 7.000 – 7.500 m. Asta e limita noastra biologica, dincolo de care corpul nu se mai poate aclimatiza. De aceea tot ce poti sa faci este sa te aclimatizezi pentru maximul tau posibil, dupa care sa urci cat mai repede si sa cobori cat mai repede sub aceasta altitudine. Pe varf stau ireal de putin, poate zece minute in total. E intr-un fel paradoxal, dar trebuie sa faci un targ: in schimbul a nesfarsite ore de antrenament si de pregatire, pentru a ramane in viata, muntele nu iti permite sa stai acolo sus decat cateva momente. Dar simti cat pentru o viata si totul este atat de condensat incat ar putea produce un Big Bang. La peste 8.000 m concentratia de oxigen din aer este sub o treime din cea pe care o avem la nivelul marii. Daca ne-am teleporta din Bucuresti direct pe un astfel de varf nu am supravietui nici cinci minute.

Ce are o valoare emotionala mai mare pentru tine – parcursul sau atingerea varfului?

Nu poti atinge varful fara a urca mai intai muntele. Fara a depune mai intai efortul. Fara a face fata mai intai provocarilor. Urmandu-ti parcursul, fara a deveni mai intai altcineva decat cel care ai fost atunci cand ai plecat de la baza muntelui. Iar invatarea se petrece atunci cand esti implicat cu trup si suflet in proces. Este vital sa nu pierzi niciodata din vedere ansamblul, sa te afli permanent conectat la busola interioara, dar nu sa fii incrancenat. Incrancenarea te indeparteaza de obiectiv. Ceea ce il aduce de fapt mai aproape este concentrarea totala pe ceea ce faci la un moment dat.

Care este ascensiunea ta de suflet de pana acum si care este visul tau in ceea ce priveste ascensiunile viitoare?

Asa cum fiecare munte este unic si are propria personalitate, propriul caracter, fiecare ascensiune e unica, iar lucrurile nu se rezuma doar la metri urcati pe verticala, fie ei si la o altitudine extrema in Himalaya, ci mai degraba la o stare de spirit. Am trait atat de intens toate aceste experiente, incat pur si simplu, chiar daca este uncool si plictisitor, nu am o ascensiune de suflet. Sa faci astfel de clasificari ar fi posibil doar atunci cand privesti lucrurile strict dintr-o perspectiva occidentala, in care totul trebuie pus in cutii mai mari sau mai mici pentru a da o aparenta de ordine. Sa urci varful inseamna sa castigi, inseamna succes; sa te retragi de la 100 de metri de sub varf din cauza pericolului de avalanse inseamna sa pierzi, inseamna esec. Este simplist si periculos, si este o mentalitate determinata de ego. Pe munte lucrurile sunt mai complexe de atat. Este vorba de a deveni si nu de a cuceri. Iar asta este un drum pe care mergi si atunci cand faci ultimii pasi pana pe Broad Peak, si atunci cand ajungi pe Moldoveanu.

Ce sfat ai da unui tanar pentru care reprezinti un model si care si-ar dori sa iti urmeze exemplul in cariera?

Modelele nu trebuie imitate. Menirea lor este sa ne inspire in a ne crea si a strabate propriul drum. Nu trebuie sa ajungem o copie a nimanui, fie ea si extraordinara, ci mereu sa facem o actualizare pozitiva a propriei versiuni.

Ce expeditii planuiesti in urmatoarea perioada?

Nu imi fac niciodata publice planurile legate de urmatorul proiect mare pana nu sunt suficient de antrenat si nu am totul organizat. Tot ce pot sa dezvalui acum este ca in primavara lui 2015 organizez o alta expeditie la peste 8.000 m, fara oxigen suplimentar. Stay tuned.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest site utilizează fisiere cookie. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea acestui tip de fisiere. Mai multe informatii pot fi consultate prin accesarea POLITICI DE CONFIDENȚIALITATE