Tech

Philips Future Health Index 2023: Liderii din sănătate își modifică prioritățile și caută soluții pentru deficitul de personal cu ajutorul Inteligenței Artificiale

10 mai 2023 3 min

Philips Future Health Index 2023: Liderii din sănătate își modifică prioritățile și caută soluții pentru deficitul de personal cu ajutorul Inteligenței Artificiale

Reading Time: 3 minute

Liderii din sănătate sunt tot mai pregătiți să investească în inteligența artificială, recunosc oportunitățile pe care le oferă îngrijirea virtuală în ceea ce privește facilitarea accesului la sănătate pentru pacienți și, de asemenea, înțeleg importanța parteneriatelor care contribuie la acest obiectiv, se arată în cercetarea „Future Health Index (FHI) 2023: îngrijirea sănătății pretutindeni”, realizat de Royal Philips.

Potrivit studiului, 39% dintre profesioniștii în sănătate din lume își propun să crească investițiile în IA pentru a susține procesul de luare a deciziilor critice.

„În urma pandemiei de COVID-19, cererea de servicii medicale a crescut considerabil. Totuși, la nivel global, sunt din ce în ce mai puțini profesioniști din domeniul sănătății disponibili pentru a deservi numărul în creștere de pacienți. Raportul din acest an arată că liderii din sănătate sunt pregătiți să investească în inteligență artificială pentru a atenua presiunea asupra personalului. În acest scop, este esențial ca Inteligența Artificială să fie parte din fluxurile de lucru clinice și operaționale.”

Jens-Jakob Gustmann, Head of Health Systems, Philips Europa Centrală și de Est

Combaterea deficitului de personal prin inovație digitală și automatizare

Investițiile în inteligența artificială planificate pentru următorii trei ani sunt concentrate asupra îmbunătățirii procesului de luare a deciziilor vitale în îngrijirea pacienților: 39% dintre respondenți își propun să investească în acest scop, în creștere față de 24% în 2021. Aceasta a fost prima alegere pentru liderii din cardiologie (50%) și radiologie (48%). Procentul liderilor din domeniul sănătății care intenționează să investească în IA pentru mai multă eficiență operațională, inclusiv automatizarea documentației, programarea pacienților și efectuarea sarcinilor de rutină, a rămas stabil la 37%.

Îngrijirea ajunge mai aproape de pacienți prin extinderea punctelor de acces și confort crescut

Având în vedere că mutarea îngrijirii în medii noi contribuie în mod esențial la reducerea presiunii asupra personalului, 70% dintre participanții la studiu spun că asistența virtuală a contribuit cel mai mult la îmbunătățirea serviciilor oferite pacienților sau că va contribui în următorii trei ani. Raportul mai arată că asistența virtuală devine prezentă în tot mai multe servicii medicale pentru a veni în întâmpinarea pacienților. 82% dintre liderii din sănătate spun că unitățile lor oferă, în prezent, terapie intensivă sau critică virtuală (41%) sau intenționează să o facă în următorii trei ani (41%). Asistența medicală virtuală joacă, de asemenea, un rol esențial în atragerea și păstrarea talentelor. Pentru 44% dintre profesioniștii tineri din sănătate, varietatea mediilor în care pot oferi îngrijire medicală reprezintă un factor decisiv atunci când își aleg locul de muncă.

Parteneriate în întregul ecosistem de îngrijire medicală pentru a extinde accesul la sănătate

Unul din trei lideri din sănătate (34%) declară că apelează la ajutorul partenerilor din afara segmentului lor de activitate pentru a putea oferi asistență și îngrijire cât mai multor pacienți. Astfel, aceștia fac echipă cu centrele de diagnosticare imagistică sau de screening (28%), centrele de îngrijire ambulatorie (23%), centrele medicale de urgență (23%) și retaileri sau farmacii (22%). Toate acestea pot contribui, de asemenea, la facilitarea asistenței medicale pentru pacienți.

Raportul Future Health Index 2023 are la bază cercetările Philips efectuate în 14 țări, pe un număr de aproape 3.000 de respondenți, lideri și tineri profesioniști din domeniul sănătății. Raportul complet poate fi accesat aici: Future Health Index 2023.

Royal Philips este o companie de tehnologie în domeniul sănătății axată pe îmbunătățirea vieții oamenilor și pe generarea de rezultate mai bune pe parcursul tuturor etapelor sănătății, de la un stil de viață sănătos și prevenție, la diagnostic, tratament și îngrijire la domiciliu. Philips utilizează tehnologii avansate și îmbină expertiza clinică cu cea pentru produsele destinate consumatorilor, pentru a oferi soluții integrate. Cu sediul în Olanda, compania este lider în imagistică medicală, terapii ghidate imagistic, sisteme de monitorizare a pacienților și informatică medicală, precum și în domeniul sănătății consumatorilor și cel al îngrijirii la domiciliu. Portofoliul Philips de tehnologii în domeniul sănătății a generat în 2022 vânzări de 17,8 miliarde de euro, iar compania are aproximativ 77.000 de angajați și este prezentă în peste 100 de țări. Mai multe noutăți despre Philips sunt disponibile la www.philips.com/newscenter.

Array

Articole pe aceeași temă: