BizRemote by certSIGN Stiri

Piața de retail se schimbă. Producătorii agricoli trebuie să se asocieze pentru a supraviețui

15 iul. 2021 4 min

Piața de retail se schimbă. Producătorii agricoli trebuie să se asocieze pentru a supraviețui

Reading Time: 4 minute

Piața de retail, care este într-o continuă schimbare, se lovește în continuare de aceleași provocări. Pintre acestea alegerea produselor din producția autohtonă în fața produselor din comunitatea europeană. Și de cele mai multe ori, produsele din import sunt mai ieftine și de o calitate mai bună, față de produsele autohtone.

Acest lucru se întâmplă în condițiile unei concurențe neechilibrate între producătorii interni și cei externi, dar și din cauza faptului că modalitatea de consum în România s-a schimbat.

Un exemplu al schimbării acestei modalități de consum este reprezentat de faptul că lanțul de magazine Profi se aproprie de cifra de 1500 de magazine și este cel mai mare angajator privat din România cu 25.000 de angajați.
Acest lanț de magazine are nevoie să fie aprovizionat cu produse, iar nu toate produsele pot fi livrate din România la standardele cerute atât de magazin, dar mai ales de clienți.

Când vine vorba de calitatea produselor, Profi are standarde stricte impuse atât de legislație, cât și de magazin. Dar când vine vorba de găsirea furnizorilor pentru aceste produse, aici este vorba despre o provocare, așa cum recunoaște Călin Costinaș, directorul general adjunct al Profi. Acesta a explicat la evenimentul de inaugurare al programului Proaspete de la noi, care sunt principalele probleme pe care le întâmpină în aprovizionarea cu produse proaspete dar și care este soluția pentru agricultori să nu aibă probleme cu prețul de vânzare.

”Piața de legume – fructe care are o ”ciudățenie”. Adică există produs, există cerere și totuși ceva nu funcționează, lipsește o verigă. Și aici este important să înțelegem, veriga aceasta de fapt înseamnă asociere și înseamnă centre de colectare și de calibrare.

Noi recepționăm zilnic peste 500 de tone de marfă. Ce înseamnă dacă aceste 500 de tone ar trebui să le cumpărăm de la producători foarte mici, unii cu zece lădițe, alții cu un palet. Probabil că ne-ar trebui două săptămâni ca să recepționăm marfa pe care putem să o vindem într-o zi.
E clar că trebuie să cumpărăm marfa cu paletul, cu TIR-ul și să manipulăm unități de baxaj unitar. Adică dacă baxul trebuie să aibă 10 kilograme, noi trebuie să primim de fiecare dată bax de 10 kilograme. Nu se poate ca unul să aibă 9 și unul 11, pentru că noi manipulăm. Nu se cântărește fiecare ladă când se transmite. Avem 1500 de magazine. Nu pot să cântăresc la fiecare produs, fiecare lădiță și să o încarc informatic. Și atunci dacă nu am o unitate standard de recepție înseamnă că un magazin îl încarc cu un stoc mai mare, pe altul cu un stoc mai mic și atunci devine o problemă de gestiune și responsabilitate a șefului de magazin.

Această nevoie este greu de înțeles. În discuțiile cu producătorii mai mici
era dificultatea să înțeleagă: de ce vrei să iei o marfă într-o ladă când tu o pui la raft și nu vrei să o iei vrac sau în saci. Pentru că aceștia nu înțeleg cumva procesul.

De aceasta este importantă această comunicare și din partea noastră și din partea autorităților ca să ieșim din această perspectivă: rău – bun, vrea – nu vrea. Avem același interes. Atunci când clientul român vrea produse românești, ca retailer te duci împotriva interesului tău să nu le aduci.
Noi vrem și încercăm de ani de zile să investim în această direcție, dar din păcate lipsește această idee de asociere. Există cumva frica cooperativelor care s-a impregnat așa de puternic în mentalul producătorilor care nu vor să se asocieze.

De exemplu se lucrează cu parteneri din Spania unde într-o cooperativă sunt 1500 de producători. Vă dați seama ce eficiență au, iar apoi ne mirăm de ce un anumit produs din Spania devine mai ieftin ca cel din România.
Când te pui 1500 de producători și negociezi inputuri, negociezi ambalaje, când ai propria zonă de stocare, de calibrare, când ai mijloace de transport ai o altă eficiență. Când ești individual și încerci să faci acest plan nu ai nicio șansă să te lupți. Și aici trebuie să ne punem toți: producători, autorități și retaileri ca să construim. Dar ca să construim trebuie să înțelegem de ce și să înțelegem că dacă nu facem acest lucru, ieșim de pe piață. Nu se poate cumpăra marfă de la mii de producători în fiecare zi dacă nu există asociere. Fizic este imposibil.

Aici cred că este nevoia cea mai mare de a încuraja asocierile. Știu că legislația încurajează, cred că trebuie mai mult decât declarații”, a declarat Călin Costinaș director general adjunct al Profi.

IMG 20210715 094540 scaled

Pe de altă parte inginerul horticol Florin Precup este mai optimist. Pentru acesta nu sunt neapărat probleme cu o anumită gamă de articole, dar este nevoie de parteneriate sănătoase pentru ca atât agricultorii, cât și magazinul să se poată dezvolta eficient.

Nu sunt probleme la o anumită gamă de articole. Sunt articole la care noi deja achiziționam necesarul nostru aproape integral în cadrul proiectului Proaspete de la noi, cum este zona de verdeață. Sunt articole unde avem nevoie să dezvoltăm parteneriate pe care să le construim sănătos. De exemplu, dacă luăm cireșe. La cireșe nu putem să achiziționăm integral din cadrul proiectului fiind un produs mult perisabil, fiind o perioadă de desfacere mult mai redusă, încercăm să o luăm gradual.

Florin Precup, inginer horticol Profi.

Avantajul unei asocieri a agricultorilor

Călin Costinaș a dat și exemplul partenerilor din Spania care livrează pentru magazinele Profi. Acolo sunt 1500 de producători constituiți într-o asociație, iar astfel prin intermediul asociației pot decide ce produse să cultive, când să facă acest lucru, dar știu și la ce prețuri vor cultiva și vinde acele produse, înainte de a se apuca de lucru.

Atunci când producătorii se asociază aceștia pot să creeze un plan de producție diferit. O problemă pe care o vedem acum pe piață. Sunt momente în care nu există deloc marfă: roșii. Și dintr-o dată este o explozie de marfă și prețul scade foarte tare. Producătorul nu este fericit pentru că produsul este perea ieftin și nu își acoperă costurile. Iar acest lucru s-a rezolvat în alte țări prin faptul că sunt 1000 de producători care produc roșii și se eșalonează soiurile și produsele de așa natură să se evite perioadele când sunt prețuri foarte mari sau foarte mici.

Încă există mentalitatea că eu îmi produc eu îmi vând. Pe măsură ce piața se schimbă, densitatea retailului modern devine mai mare, clientul care migrează și își cumpără produsul din supermarket simt și producătorii nevoia să se ducă spre retailul modern. Și atunci se deschid.

Array
One Comment
  1. Gabriel Bianu
    Foarte buna initiativa dar consider ca va fi destul de greu sa faci asa ceva in Romania. Noi suntem mult prea secretosi si orgoliosi ca sa putem face ceva ca si echipa.

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: