Finanțe Stiri

Plata online cu cardul, pentru clienții Patria Credit

17 feb. 2020 2 min

Plata online cu cardul, pentru clienții Patria Credit

Reading Time: 2 minute

Patria Credit IFN anunță lanasarea plății online cu cardul a ratelor pentru clienții săi, pentru simplificarea și eficientizarea relației cu micii întreprinzători, producători și agricultori.

Serviciul este inclus în strategia de digitalizare a relației cu clienții pe care instituția și-a propus să o implementeze în prima jumătate a acestui an, strategie care face parte dintr-un proiect mai amplu de digitalizare a IFN-ului ce beneficiază de co-finanțare și sprijin din partea Fondului European pentru Europa de Sud – Est (EFSE), arată Patria Credit, într-un comunicat de presă.

“Digitalizarea este un demers firesc în condițiile în care procentul persoanelor care au acces la internet, inclusiv în mediul rural, este in crestere. Plata ratelor online cu cardul ajută clienții să economisească timp și energie, pe care le pot dedica afacerii sau altor aspecte importante din viața lor. Toți pașii din strategia noastră de digitalizare de anul acesta au scopul de a îmbunătăți accesul clienților la serviciile noastre și de a simplifica interacțiunea clienților existenți cu noi. Suntem mai mult decât bucuroși că am lansat acest prim demers și am diversificat gama de modalități de plată pentru clienții noștri. Prin tot ceea ce facem avem în minte misiunea noastră de a accelera creșterea incluziunii financiare și sociale din zonele rurale”, spune Raluca Andreica, Director General al Patria Credit.

Patria Credit IFN este o instituție financiară nebancară (IFN) specializată în finanțarea agricultorilor și a microintreprinderilor, în special din mediul rural. Patria Credit IFN SA este membră a Grupului Patria Bank, grup deţinut de Fondul de Investiții Emerging Europe Accession Fund (EEAF), un fond de private equity ai cărui principali investitori sunt BERD (Banca Europeană de Reconstrucție și ezvoltare), FEI (Fondul European de Investiții, parte a Grupului Băncii Europene pentru Investiții), DEG (Banca de Dezvoltare, parte a grupului bancar KFW), BSTDB (Banca de Dezvoltare a Regiunii Mării Negre). Grupul Patria Bank include Patria Bank, Patria Credit IFN și Patria Asset Management.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: