Stiri Analize Companii Tech

Românii se confruntă cu o creștere a fraudelor online, în ultimul an

16 oct. 2023 3 min

Românii se confruntă cu o creștere a fraudelor online, în ultimul an

Reading Time: 3 minute

Fraudele online, care au luat avânt odată cu pandemia și care continuă să facă victime și în prezent, au crescut nivelul general de anxietate a publicului în fața unor astfel de pericole. În același timp, clienții organizațiilor sau instituțiilor au așteptări mai mari de la acestea în ceea ce privește siguranța datelor și tranzacțiilor. Acestea sunt câteva dintre noile rezultate ale unui studiu asupra fraudei realizat inclusiv în România de către SAS, companie specilizată în AI și analytics.

Fraudele la români

Studiul cu privire la fraudele online arată că 4 din 10 români declară că au întâmpinat mai multe fraude sau tentative de fraudă în ultimele 12 luni, comparativ cu trecutul. Doar 32% dintre români afirmă că nu au căzut niciodată victime ale unor fraude online. 19% dintre respondenți au fost fraudați de trei sau mai multe ori.

Majoritatea românilor, 75,8%, se tem că ar putea deveni și ei victime ale escrocilor online în viitor.

Aproape la unison, românii (9 din 10) consideră că organizațiile, companiile sau instituțiile cu care aceștia interacționează ar trebui să facă mai multe pentru a-i proteja de tentative de fraudă. Tot la fel de mulți români consideră că sunt mult mai conștienți în prezent de posibile amenințări cibernetice decât erau în trecut. Aproape 8 din 10 români afirmă că instituțiile financiare cu care colaborează le-au pus la dispoziție informații despre măsurile pe care le iau pentru a preveni frauda.

5 din 10 români acordă beneficiul îndoielii dacă primesc un apel necunoscut și încearcă să determine dacă e vorba de un apel legitim.

Tipuri de înșelătorii online

Cele mai întâlnite tipuri de fraudă online de către români:

  • Încercarea de a obține detalii bancare – 57.9%
  • Încercarea de a obține date personale – 54.4%
  • Asumarea identității unor organizații reputabile sau a unor autorități oficiale – 21.0%
  • Pretexte că persoana contactată este datoare cu sume de bani – 10.5%
  • Afirmații că persoana contactată a câștigat bani/ un premiu – 45.5%
  • Bani extrași fraudulent din contul bancar – 12.1%
  • Pretexte că persoana contactată este eligibilă pentru returnarea unor bani/ taxe –    12.8%
  • Pretexte că victima nu a plătit o sumă completă, pentru o livrare, de exemplu – 8.5%
  • Încercarea de câștiga încrederea victimei înainte de a cere bani – 18.7%
  • Altele – 3.4%

Cele mai folosite canale pentru încercarea de a frauda clienții

  • Telefonul fix – 17.6%
  • Telefonul mobil – 67.1%
  • Email – 64.8%
  • SMS/ WhatsApp – 48.6%
  • Poștă – 4.6%
  • Social media – 43.1%
  • Vizite la domiciliu – 5.9%
  • Altele – 2.0%

8 din 10 români intervievați afirmă că sunt dispuși să folosească metode biometrice de autentificare (recunoaștere facială, a amprentei, etc.) pentru a-și securiza mai bine plățile și tranzacțiile online. În paralel, 4 din 10 persoane preferă o parolă statică pentru logarea în conturile aferente plăților online, în vreme ce 6 din 10 vor să se bazeze pe sisteme biometrice.

De asemenea, 8 din 10 români sunt de acord ca plățile și tranzacțiile online pe care le efectuează să se desfășoare mai lent, pe fondul unor posibile verificări suplimentare, pentru a avea mai multe garanții de securitate în fața posibilelor fraude. Aproape 7 din 10 români ar fi dispuși să renunțe la colaborarea cu un serviciu financiar dacă ar fi victimele unei fraude, sau dacă ar exista o alternativă mai sigură pentru ei.

Studiu în 16 țări

La nivel global, studiul a fost efectuat pe 13.500 de clienți din 16 țări iar per total, fraudele online reprezintă o problemă la nivel global, având vedere că:
• 70% dintre respondenți au experimentat frauda cel puțin o dată. Patru din 10 oameni au căzut victime ale fraudelor de două sau mai multe ori.
• Aproape jumătate dintre participanți (47%) au experimentat mai multe tentative de fraudă în 2022 decât în anii anteriori.
• 86% dintre respondenți declară că sunt mai conștienți cu privire la pericolul fraudelor online decât erau în trecut.

”Când infractorii online reușesc să-și ducă la bun sfârșit planurile, organizațiile din sectoarele bancar, al asigurărilor, guvernamental, de retail și telecomunicații, cele mai expuse la atacuri, devin fără voia lor canele de desfășurare a fraudelor”, afirmă Stu Bradley, Senior Vice President of Risk, Fraud and Compliance în cadrul SAS. ”Având în vedere că două treimi dintre consumatorii intervievați afirmă că și-ar schimba furnizorul de servicii pe fondul fraudelor, sau dacă un competitor ar oferi protecție mai bună, consecințele potențiale ale inacțiunii sunt substanțiale și nu ar trebui ignorate”

Array

Articole pe aceeași temă: