Platforma de expeditii door-to-door Eurosender, in Romania

Compania isi propune pentru 2016 o medie de 3.500 de comenzi pe luna plasate de romani, in conditiile unei valori medii a comenzii de 45 euro in prezent.

Eurosender, prima platforma de expeditii door-to-door la nivel european, care ofera servicii integrate in 26 de tari, se lanseaza si in Romania. Clientii romani targetati sunt studentii si romanii care lucreaza in afara tarii, precum si rudele acestora. In zona B2B, Eurosender se focuseaza asupra companiilor mici si mijlocii care folosesc in mod curent servicii de curierat, cat si asupra celor care, din cauza nivelului scazut de pachete pe care le trimit sau a ritmului inconstant, au o putere de negociere mai slaba in acordurile cu companiile de curierat.

In Slovenia compania are deja inregistrate pe platforma aproximativ 1.000 de companii, de la inceputul acestui an. Extrapoland la potentialul Romaniei, Eurosender se asteapta la un portofoliu de peste 2.500 de IMM-uri in urmatorul an.

“Pe un termen de trei ani, obiectivul nostru este sa devenim cea mai mare companie care ofera servicii logistice prin comenzi online pe piata locala. Dincolo de numarul mare de romani care au rude plecate la munca sau la studii, potentialul de crestere este determinat de principalele avantaje oferite clientilor – costuri mai scazute, confortul si economia de timp datorate platformei facil de accesat, urmaririi comenzii si livrarii door-to-door“, declara Gabriela Mihaela Buzoianu (foto), Country Manager Eurosender pentru Romania.

Compania Eurosender a fost fondata in mai 2014, in Slovenia, de catre tinerii antreprenori Jan Stefe si Tim Potocnik, alaturi de dezvoltatorul web Ziga Janez, fiind prima platforma de agregare la nivel european care ofera acelasi set de termeni si conditii, indiferent cu ce curier va fi transportat bagajul, asigurare in valoare de 200 euro pentru fiecare pachet, adresandu-se atat persoanelor fizice, cat si companiilor mici si mijlocii.

Pentru studenti si expati

La cateva luni de la lansare, ca platforma dedicata in principal studentilor si expatilor, Eurosender a beneficiat de investitii de 25.000 de euro, facand parte din unul dintre cele mai mari grupuri media, ProSiebenSat 1, si de 40.000 de euro prin fondul Silicon Gardens, fapt care i-a permis extinderea catre segmentul B2B. Recent, Eurosender a mai atras o investitie de 220.000 euro din partea unui grup de antreprenori sloveni, pe baza unei evaluari a companiei la 3,6 milioane de euro.La inceputul anului viitor se va incheia o noua runda de investitii de cateva milioane de euro, iar compania isi propune sa directioneze o proportie insemnata din acestea catre piata din Romania.

Investitiile pe piata locala in perioada urmatoare se vor indrepta catre promovarea pe piata digitala, dezvoltarea echipei de suport prin angajarea mai multor persoane vorbitoare de limba romana si catre cercetari de piata. De asemenea, Eurosender are in vedere negocierea unor parteneriate cu mai multe companii de curierat, incheierea de parteneriate cu hoteluri si hosteluri, dezvoltarea pe piata de e-commerce prin istalarea unor plug-in-uri pe astfel de platforme.

Procesul de expeditie este unul simplu: comanda online alaturi de plata securizata este urmata de preluarea pachetului de la adresa, expeditia poate fi urmarita prin programul de tracking online iar pachetul este livrat la adresa de unul dintre curierii agreati.

In Romania, Eurosender lucreaza in prezent cu companiile de curierat DPD si cu GLS, dar are in vedere extinderea acestor parteneriate.

Costurile Eurosender pentru expeditii sunt cu pana la 70% mai mici decat costurile de curierat standard, datorita volumului realizat. Spre exemplu, expedierea unui colet de 20 kg din Romania in Italia sau Germania are un cost de 24,99 euro, iar din Romania in Marea Britanie sau Spania de 29,99 euro. Pentru orice colet care depaseste limita de 50kg se realizeaza o oferta individuala.