BizRemote by certSIGN Business Creativitate Lifestyle Stiri

Profesioniștii din cinematografie solicită instituirea Stării de Urgență Culturală

13 mai 2020 2 min

Profesioniștii din cinematografie solicită instituirea Stării de Urgență Culturală

Reading Time: 2 minute

Peste 230 de companii de producție și servicii cinematografice, 35 de regizori români și aproape 20 de asociații din domeniul cinematografiei solicită sprijinul Președintelui Klaus Iohannis în implementarea de către Guvern a propunerilor de relansare a activității în domeniu și instituirea Stării de Urgență Culturală.

Puteți citi scrisoarea deschisă: Măsuri economice Relansare Cinematografie

Domeniul cinematografic se află în situația paradoxală în care nu poate produce și nu poate vinde produsele sale, deși există o cerere de conținut mai mare decât oricând. 

Scrisoarea adresată Președintelui, Prim-Ministrului și miniștrilor Finanțelor, Economiei și Culturii include trei direcții de acțiune care impun în special măsuri logistice și reglementări legislative: 
 
– repornirea de urgență a Schemei de ajutor de stat pentru sprijinirea industriei cinematografice și asigurarea continuității acestui instrument;
 
– elaborarea cadrului legislativ care să impună platformelor VoD active local care nu au sediul în România (Netflix, HBO, Amazon) să contribuie la producția locală prin Fondul Cinematografic și adaptarea legislației drepturilor de autor astfel încât să permită colectarea din difuzările monetizate din mediul online a drepturilor conexe ale autorilor și artiștilor interpreți;
 
– crearea imediată a unui Fond de protecție și prevenție care să acopere costurile măsurilor de siguranță pentru filmările din acest an și a unui Fond de asigurare de rezervă pentru situațiile de blocaj care pot apărea în timpul filmărilor.
 
Apelul citează precedentul francez, în urma căruia Președintele Emmanuel Macron a adoptat deja o serie de măsuri economice care să susțină domeniul cultural grav afectat de măsurile de distanțare socială, protecție și prevenție luate în contextul luptei împotriva COVID-19.
 
Printre semnatarii scrisorii se numără regizorii Anca Damian, Adina Pintilie, Cristi Puiu, Stere Gulea, Radu Jude, Adrian Sitaru, Alexander Nanau, producătorii Ada Solomon, Iuliana Tarnovețchi, Oana Prața, precum și Uniunea Cineaștilor din România, Asociația Noului Cinema Românesc, Romanian Society of Cinematographers.

Potrivit scrisorii deschise, se menționează că, în 2017, potrivit datelor de la Institutul Național de Statistică, 23.653 de întreprinderi din sectorul Hoteluri și Restaurante generau o cifră de afaceri de apx. 11 miliarde de lei, în timp ce 7.253 din domeniul „Spectacole, activități culturale și recreative și Producție, post-producție, distribuție și exploatare cinematografică” generau o cifră de afaceri de apx. 8 miliarde de lei. „Rezultă de aici că operatorii din acest sector sunt de aproape 2,4 ori mai productivi decât cei din industria HoReCa (dacă ne referim strict la domeniul cinematografic indicele acesta devine de 1,6, dar tot este evident un sector mult mai productiv).”

Un sondaj minimal realizat în sector pe un eșantion de 180 de întreprinderi din domeniu arată că peste 60% dintre respondenți consideră că activitatea lor va scădea cu peste 50% în perioada următoare, peste 85% consideră ca va fi nevoie de o perioadă cuprinsă între 1 și 3 ani pentru revenirea la nivelul actual, iar peste 65% consideră că sprijinul cel mai important pentru sector sunt schemele de ajutor de stat și finanțările nerambursabile pentru perioada actuală și perioada imediat următoare.

Credit foto: ID 22717238 © Springdt313 | Dreamstime.com

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: