Companii Interviuri

Puterea digitalizării

21 apr. 2020 2 min

Puterea digitalizării

Reading Time: 2 minute

Asirom a trecut recent printr-un amplu proces de rebranding și digitalizare. Rebrandingul i-a adus un premiu prestigios, iar digitalizarea s-a dovedit acum mai utilă ca oricând. Cum sunt percepute schimbările și modernizarea la nivelul companiei ne spune Cristian Ionescu, președinte al directoratului Asirom.

Despre ce premiu vorbim și ce reprezintă?

Proiectul de rebranding a fost un pas firesc, care a marcat o nouă abordare în ceea ce privește filosofia de business a Asirom. Vorbim despre un Asirom care s-a reinventat. Ne-am bucurat cu atât mai mult cu cât proiectul a primit aprecieri pozitive și a câștigat marele premiu
Rebrand 100 Merit Award. Este o mare onoare că acest proiect a fost recunoscut în cadrul celei mai presti­gioase competiții de rebranding la nivel internațional, mai ales că transforma­rea Asirom a însemnat mai mult decât o ima­gine nouă. Încă de la început, am observat că oamenii din companie sunt dornici de schimbare, sunt implicați cu toate resursele în procesul de digitalizare și ino­vare și am simțit că e momentul oportun pentru o transformare. Iar noul Asirom înseamnă, pe lângă noua filosofie de business, o cultură organizațională mai puternică și o imagine fresh, păstrându‑și cu mândrie tradiția și rădăcinile de asi­gurător al românilor, mereu aproape de client. Partenerul nostru pentru acest proiect, agenția Innerpride, a lucrat aproape de oamenii din Asirom și a reușit să înțeleagă cultura noastră de brand, sintetizând tot ce ne dorim să fim în noua identitate. Bineînțeles, întregul proiect de rebranding a beneficiat de sprijinul și susținerea echipei de conducere de la Vienna Insurance Group.

Cum s-a implementat digitalizarea?

Digitalizarea este un proces amplu, care s-a întâmplat în timp și la care lucrăm constant: a început anul trecut și a vizat atât procesele interne, cât și produsele și serviciile destinate clienților. Am fost bucuroși să găsim în antreprenorii români parteneri de succes pentru proiectul nostru. Prin colaborarea cu UiPath, Fintech OS și Druid s-au automatizat și eficientizat numeroase procese interne, cu ajutorul roboților și diverselor inovații tehnologice. În ceea ce privește interacțiunea cu clientul, ne-am dorit să îi oferim acestuia servicii simple, sigure și rapide. Am urmărit reducerea numărului de informații solicitate și am ajuns la performanța ca o notificare de daună să poată fi realizată în mai puțin de 10 minute, iar stabilirea unei programări la medic în numai 5 minute.

Înțeleg că există și un nou beneficiu pe zona de asigurări medicale?

Da, am lansat recent primul hotline medical din România, care reprezintă o inovație pe piața asigurărilor din țara noastră. Toţi asiguraţii corporate Asirom pot adăuga la asigurarea lor medicală acest serviciu, pe care îl oferim în parteneriat cu Telios, primul jucător de pe piața telemedicinii din România. Practic, 24/7, toţi cei care au nevoie de asistenţă medicală o pot obţine online sau telefonic.

Sunteţi printre cei mai mari actori de pe piaţa economică din România în acest moment. Cum vedeți următoarea perioadă?

Acest context socio-economic ne ajută să înțelegem cât de importante sunt inovația și folosirea tehnologiei în sprijinul clientului, precum și susținerea antreprenorilor și a pieței locale. Înțelegem să ne aducem și noi aportul sprijinind societatea și, totodată, asigurând continuitatea afacerii, pentru a ne proteja angajaţii și clienții. 

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: