Opinii Management

Radu Atanasiu: Deciziile mari care ne sperie

25 iul. 2023 5 min

Radu Atanasiu: Deciziile mari care ne sperie

Reading Time: 5 minute

Cercetez și scriu despre decizii manageriale, predau la BISM cursuri de luare a deciziilor importante, fac în companii workshopuri legate de cum luăm decizii și cred că esența mesajului meu este a) că nu suntem atât de raționali pe cât credem (și ar trebui să ținem cont de asta și, când o decizie este importantă, să avem o conversație sinceră cu noi înșine) și b) că, în plus, metodele noastre raționale de a lua decizii pot fi zdravăn îmbunătățite.

Spre exemplu, când trebuie să alegem ce fel de mașină ne cumpărăm, trebuie să înțelegem că nu suntem roboți ghidați de nevoia de a ajunge din punctul A în punctul B, ci oameni cu preferințe nearticulate clar și cu povești din copilărie sau adolescență care ne influențează alegerile. După ce ne înțelegem pe noi înșine, putem structura alegerea (mai) rațional, pe o foaie de hârtie. Iar pentru asta lista de pro și contra nu e cel mai bun instrument. La curs ne jucăm cu matrici de decizie și cu arbori decizionali.

Există, însă, un tip de alegere pentru care logica este neputincioasă: deciziile mari, de tip red pill/blue pill, cele care ne schimbă cursul vieții. Cele care ne copleșesc și nu ne lasă să dormim noaptea. Persi Diaconis, profesor la Stanford, este statistician și unul din cei mai importanți cercetători despre decizii, risc și probabilități. Cu toate acestea, pus în fața alegerii de a se muta, cu familie cu tot, de pe o coastă pe alta, de la Harvard la Stanford, nu putea lua o hotărâre. Un coleg i-a sugerat să-și folosească metoda pe care o predă la curs: să estimeze valori și probabilități pentru cele două scenarii și să le calculeze expected value. La care, aproape din reflex, profesorul Diaconis a replicat: „Haide, Sandy, nu mai glumi, asta e treabă serioasă!”

Pentru dileme cruciale, așadar, nu-mi permit nici eu să recomand algoritmi logici. Și atunci ce putem face când ne blocăm în fața unor răscruci importante, cum ar fi:

  • Să accept oferta de job?
  • Să mă înham în toamna asta la un MBA?
  • Să plec din țară?
  • Să îmi dau demisia și să deschid afacerea la care visez?
  • Să vând firma?
  • Să fac un copil?
decizii
Ilustrație: Kira Atanasiu

Deși pentru fiecare dintre noi decizia care ne frământă sună diferit, suntem adesea blocați în același tip de proces, unul foarte contraproductiv:

  • Faza 1: Negăm că avem o problemă. Dacă nu avem o problemă, atunci de ce ar trebui să luăm o decizie?! Lăsați așa!
  • Faza 2: Știm că avem de făcut o alegere grea, dar nu vorbim cu nimeni despre ea. Nici cu noi înșine. Poate se rezolvă de la sine.
  • Faza 3: Vorbim cu noi înșine. Încontinuu. Rumegăm în cap problema non-stop și asta ne mănâncă toată energia. Slăbim. Sau mâncăm compulsiv.
  • Faza 4: Căutăm certitudinea. Și, evident, nu o găsim, pentru că în astfel de decizii ea nu există. Facem calcule, liste cu pro și contra, dăm cu banul, mergem la coach sau la terapie, căutăm o metodă care să ne asigure că luăm decizia bună. Nu găsim. Pentru că nu există.
  • Faza 5: Înțelegem exact ce avem de făcut, dar ne e frică să o facem. Și căutăm motive să amânăm.
  • Faza 6 (după un timp): Regretăm că am lăsat trenul să plece fără noi.

Sună familiar, nu? Știu și eu bine modelul. Cum facem să ieșim din această spirală care ne consumă pe dinăuntru și nu ne duce nicăieri? Există oare un algoritm, poate vreunul bazat pe inteligență artificială, care să ne ajute? Sau chiar să ia decizia în locul nostru? Nu râdeți, Steven D. Levitt, unul din autorii Freakonomics, a făcut acum câțiva ani un experiment care arată că preferăm să ia altcineva decizia în locul nostru, chiar dacă o ia dând cu banul. Levitt a creat o platformă care avea un modul virtual de dat cu banul și a invitat oameni care aveau de luat decizii majore despre carieră sau viața personală să vină pe platformă, să-și aleagă problema dintr-o listă predefinită, să dea cu banul și apoi să facă (sau nu) ce le-a ieșit. Rezultatele au fost incredibile. Nu toți, evident, au urmat sfatul generat de moneda virtuală, însă mulți au făcut-o! Iar, chestionați după câteva luni despre cum a ieșit alegerea, cei care au ales schimbarea s-au declarat mai fericiți decât cei care au ales să mențină staus quo.

Nu pledez să dăm cu banul pentru dilemele cruciale din viața noastră, deși poetul Piet Hein scrie că ar fi bine să o facem, pentru că, înainte să cadă banul, vom ști ce sperăm să iasă. Cum am putea însă să abordăm structurat o astfel de decizie care ne sperie, ne copleșește sau ne blochează? Încerc să sugerez aici un proces bazat pe 5 întrebări:

  1. Cine sunt eu? Cine vreau să devin? Și despre ce este viața mea? Companiile își definesc viziune, misiune și valori nu ca să le pună pe site sau pe perete, ci ca pe niște instrumente eficiente de tranșat dileme. Putem și noi să facem asta. Dacă ne setăm un scop în viață, o misiune, atunci putem rezolva decizia grea întrebându-ne: Care din variante e coerentă cu ceea ce mi-am propus? Care mă crește spre ceea ce îmi doresc să devin?
  2. Care scenariu îmi deschide mai multe drumuri? Mai ales în contextul foarte fluid în care trăim, un criteriu valoros pentru deciziile cruciale, fie ele profesionale sau personale, este gradul în care ceea ce alegem ne deschide sau ne închide drumuri și posibilități.
  3. Care scenariu este benefic pe termen lung? Tindem să fim blocați în scenariul călduț, cu care ne-am obișnuit, și ne este frică să îl abandonăm și să sărim în gol. Dacă, însă, una din variante ne este clar mai favorabilă pe termen lung, trebuie să ignorăm beneficiul confortului imediat și să o alegem. Și chiar să ne asumăm că va urma o primă perioadă mai grea ca, mai târziu, să putem culegem roadele efortului inițial.
  4. Ce sfat i-aș da unui prieten bun aflat în aceeași situație? Avem obiceiul prost să dăm sfaturi mai bune altora decât nouă înșine. Punându-ne această întrebare s-ar putea să ni se arate soluția bună la care ne era până acum greu să ajungem.
  5. Care opțiune e sinonimă cu frica și care cu curajul? De multe ori raționalizăm simpla frică de schimbare prin argumente (valide, adesea) despre riscuri, scenarii și calcule complicate. Dacă folosim aceste două etichete simple, opțiunea A este despre frică și opțiunea B este despre curaj, ne va fi mai ușor să fim sinceri cu noi înșine.

Pare un proces simplu, sunt doar cinci întrebări, dar nu sunt întrebări simple. Sper să ajute. Pare că favorizez, în acest articol, schimbarea cu orice preț. Nu asta mi-am dorit. Avem, însă, structural, aversiune la schimbare și cred că ne trebuie, uneori, un brânci. Evident, înainte să ne aruncăm în gol ar fi bine să ne testăm opțiunile. În loc să ne dăm demisia și să deschidem o cafenea de specialitate e de preferat să lucrăm un weekend ca barista. Poate descoperim că nu ne place. Sau că nu suntem buni la asta. Dar, una peste alta, cred că prietenul meu Sergiu Neguț are dreptate când zice: „Decât să te complaci, mai bine te complici.”

Radu Atanasiu este decan asociat la Bucharest International School of Management, autorul cărții Critical Thinking for Managers și al blogului Thinking in Business. Înscrierile pentru cohorta 14 de Executive MBA la BISM sunt deschise.

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 375 (16 iulie – 16 septembrie 2023). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.

Array

Articole pe aceeași temă: