Finanțe Stiri

Raiffeisen Bank lansează Banking 1:1, serviciu interactiv de realizare a unui plan financiar personalizat

28 mart. 2023 2 min

Raiffeisen Bank lansează Banking 1:1, serviciu interactiv de realizare a unui plan financiar personalizat

Reading Time: 2 minute

Raiffeisen Bank lansează „Banking 1:1”, un mod personal și interactiv de a construi un plan financiar, împreună cu clienții, prin inovația Raiffeisen Bank: Smart Finance.

Dezvoltată de echipa locală condusă de Monica Udrescu, Director Executiv Canale de Vânzare, aplicația va oferi suport experților Raiffeisen Bank care au la dispoziție tablete mobile, cu ajutorul cărora pot realiza un plan financiar personalizat.

În urma unui dialog simplu, expertul băncii poate oferi soluții personalizate. Informații despre planurile, nevoile și dorințele clientului discutate 1:1 cu reprezentantul Raiffeisen Bank sunt introduse în aplicația interactivă Smart Finance, care generează un plan financiar personalizat. 

Serviciul nu presupune nici un cost și vine fără nici o obligație de cumpărare a altor produse bancare. Tradițional, băncile ofereau acest tip de servicii celor cu venituri foarte mari, în cadrul Private Banking.

Andra Ion, managerul diviziei de Planificare Financiară Personală și Private Banking, și echipa sa oferă activ expertiza lor în dezvoltarea aplicației Smart Finance. Aplicația este dezvoltată cu feedback-ul a peste 172.000 de clienți și a experților Raiffeisen care o folosesc.

“Ne bazăm pe reprezentanții noștri, pe expertiza lor financiară susținută de soluții digitale – ca inovația Smart Finance, dezvoltată în timp record de echipa românească de produs. Am făcut această investiție, ca parte din strategia noastră de democratizare a planificării financiare pentru toți românii. Am convingerea că acest proiect va propune un nou mod de a face banking.”

Zdenek Romanek, Președinte și CEO Raiffeisen Bank România

Echipele Raiffeisen Bank lucrează deja la dezvoltarea unei soluții asemănătoare și pentru afaceri, în ideea că tehnologia înseamnă doar suport, experții băncii fiind cheia pentru discuții cu clienții despre problemele lor reale.

Raiffeisen Bank, bancă universală de top, activează pe piața bancară din România de peste 25 de ani, deservind peste 2,3 milioane de clienți, persoane fizice și juridice. Banca are 4.930 de angajați în 291 de unități, 1.130 ATM&MFM și 27.000 POS-uri.

Array

Articole pe aceeași temă: